De multe ori ne regăsim în situația de a merge fără cască pe bicicletă, doar pentru că nu o avem la noi, la îndemână. Dar ce-ar fi dacă această cască ar fi ușor de transportat? Newton-Rider este o astfel de cască urbană, aflată în acest moment în faza de proiect pe Indiegogo.
Newton-Rider promite să fie subțire, rezistentă, elegantă și potrivită pentru oraș, dar în primul rând pliabilă, pentru a-ți încape ușor în rucsac sau chiar în buzunar
Această casca nu este prima pliabilă din lume în schimb producătorul spune că este cea mai subțire, având o grosime de doar 1,6 cm, fată de 30-35mm cât au în general căștile din polistiren. În același timp însă, casca promite să ofere aceeași securitate la impact, folosind materiale de ultimă generație precum visco-elastice sau non-newtoniene.
Folosind aceste materiale se pare că Newton-Rider este conformă cu standardele EN 1078 și CPSC pentru securitate. Doar „se pare” pentru că producătorul spune doar că a făcut „numeroase” teste care le-au permis să scadă grosimea la 16 mm. Casca a fost testată însă autoritățile oferă certificarea doar în momentul în care va fi produsă în masă.
Casca este alcătuită din placi rigide prinse între ele cu material flexibil, căptușeala practic. Această construcție îi permite nu doar să fie pliabilă, dar și să se muleze pe orice formă de cap. Designul flexibil permite de asemenea căștii să fie produsă într-o singură mărime universală, și anume 57-60 cm pentru diametrul capului.
Materialele non-newtoniene din care Newton-Rider este construită, oferă căștii o greutate anunțată de 450-460 grame. Nu este o greutate mare, însă nu este nici o cască ușoară, la cât de subțire este.
De asemenea, mai rămâne și întrebarea privind aerisirea. La cum este construită în acest moment, casca nu pare să aibă nicio fantă de ventilație. Pe de altă parte în oraș nu ar trebui să mergi cu viteză prea mare, având în vedere pericolele care pasc la tot pasul, la care se adaugă și transpirația care nu trebuie să fie abundentă când ajungi la job.
În acest moment campania pe Indiegogo este încă activă, iar producția căștii poate fi susținuta contra sumei de 69 euro, față de prețul normal de 99 euro pe care îl va avea în mod normal, dacă va intra pe piață.
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…