Categorii: InterviuMag

Vlad Sabău despre Cluj Winter Race 2011

L-am abordat săptămâna aceasta pe Vlad Sabău, membru al echipei  Maros Sport, pentru a ne spune mai multe vorbe despre ultima cursă a anului, Cluj Winter Race 2011. Așa cum o spune și numele, aceasta se va desfășura în anotimpul rece, fiind unul din motivele principale pentru care am dori să aflăm mai multe detalii despre viitoarea competiție. Deci, la ce trebuie să te aștepți dacă vrei să participi?


1.FreeRider: Salut Vlad! Cluj Winter Race începe să-și contureze imaginea de competiție cu tradiție în România. La a câta ediție vă aflați în 2011?


– Salutare. Într-adevăr, se poate spune ca această competiție e o tradiție deja, fiindcă în acest an va fi a 6-a ediție.


2.FR: În medie, câți curajoși se strâng la această competiție?


– Ca să o luăm cronologic, de la începuturile Cluj Winter Race, la prima ediție am avut 18 participanti, dar anul trecut au fost aproximativ 60 de rideri.


3.FR: Analizând ultimii ani, trend-ul participanților este crescător?


– Da, avem parte de un trend ascendent, la fel cum se află toată piața ciclismului in Romania. Mai multe magazine, mai multe competiții și mai multi participanți.


4.FR: Ce pregătire fizică trebuie să aibă participanții? Te întreb, pentru că în cazul unor competiții de gen, organizatorii anunță că participanții trebuie să aibă minim 2 maratoane la activ înainte de participare, pentru a face față.


– Eh, hai sa fim serioși. Totuși Cluj Winter Race, este un Fun Race în fond și la urma urmei. Noi intenționăm și organizăm o competiție unde lumea să vină și să se simtă bine, de aceea și cele mai multe premii se dau la tombolă. Dar ca să revin la întrebarea propriu-zisă: nu trebuie să ai nici un maraton la activ. XC Short Track-ul e o competiție mai mult tradițională peste ocean, însă care noi încercăm să o implementăm și pe meleagurile Românești.


5.FR: Te rog, vorbește-ne și despre traseu și categoriile de participare.


– După cum v-am menționat și mai devreme, acest concurs este unul de XC Short Track. Traseul are o lungime de 3,5/tur, cu o diferență de 120m/tur, fiind parcurs de mai multe ori în funcție de categorie.  Este foarte spectaculos, având zone de viteză, cățărări scurte și abrupte, S-uri, Drop-uri și multe alte surprize. Fiind un fun race, nu prea respectăm categoriile standard, astfel că baieții se pot înscrie la două categorii: Fun sau Pro, fără să obligăm pe nimeni să aleagă vre-una din categorii, iar fetele vor concura toate într-o singură categorie.


6.FR: Frigul este inamicul numarul 1? Sau ce alte obstacole mai pot întâmpina participanții pe traseu?


– Depinde de fiecare cât este de friguros și cum face față acestui detaliu. Dacă îmbrăcămintea e adaptată sezonului rece, frigul nu cred ca poate pune probleme. Cred ca singurul obstacol natural care poate te poate întâmpina pe traseu este zăpada și propria condiție fizică.


7.FR: Tu cum vezi această situație: antrenamentul făcut în lunile mai calde nu este la fel de eficient pentru lunile mai reci. Se aplică și în cazul tău?


– Antrenamentul tot antrenament este. Diferă condițiile de desfășurare a competiției și practic pentru ce te pregătești. Dacă tragi să fi în formă pentru o competiție din Iulie spre exemplu, în Decembrie nu poți avea același nivel, însă dacă tragi pentru Campionatele Mondiale de Ciclocross,  o astfel de competiție este foarte prielnică.


8.FR: Vei participa la Cluj Winter Race 2011? Dacă da, ce așteptări ai?


– Anul trecut nu am participat deoarece am vegheat la buna desfășurare, dacă acum voi participa, o voi face pentru a nu vă lăsa să va distrați singuri.


9.FR: Te rog transmite-le câteva sfaturi celor care vor să participe. Poate reușești astfel să atragi cât mai multă lume (speriată de frig) la această competiție.


– Eu invit cât mai multă lume fie concurenți, fie spectatori. Frigul nu trebuie să fie un impediment, pentru că odată cu venirea iernii nu cred că toți își pun bike-urile în garaj până când răsar ghioceii. Cluj Winter Race este un altfel de competiție, pe zăpadă (element care sper sa fie prezent în acest an pe traseu), toate calculele se schimbă, însă la final toți sunt câștigători, chiar dacă nu toți vor fi pe locurile 1. Așa că sper să ne vedem pe 10 Decembrie !



Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma