Tomek Debiec: Nu pierdeți vremea căutându-l pe Dracula!

Dacă numele lui Tomek Debiec nu îți sună cunoscut, nu e cazul să te alarmezi. E doar un alt pasionat de bicicletă din Polonia, care a ajuns și pe meleagurile noastre la câteva ture de enduro mountainbiking. Nimic special până aici, dar probabil ai dat peste video-ul rezultat în urma expediției sale, unde a bătut în șaua unui Kross Pathfinder câteva poteci din Munții Rodna și Făgăraș. Și în cazul în care ai o „restanță” în ceea ce privește montajul respectiv, acum ai ocazia să îl revezi, dar și să citești ce a scris despre tura prin România în publicația enduro-mtb.com.

România – nu îndrăzni să pierzi vremea căutându-l pe Dracula!

Patria lui Vlad Țepeș, mai faimos sub pseudonimul Contele Dracula, este fără îndoială una dintre cele mai interesante țări din Europa. De la an la an, devine o destinație turistică tot mai apreciată de europeni, dornici fie să vadă locurile de baștină ale celui mai faimos vampir din lume, fie pur și simplu să vadă cu ochii lor minuntale orașe și castele de acolo. Dar pe noi România ne-a ademenit cu altceva, mai precis pitoreștii și singuraticii munți Rodna și Făgăraș.

Munții românești ne-au dat jos din șa adesea, ca să o spunem drept. S-a întâmplat o dată în Munții Rodna, după câteva cicluri repetate de găsire și pe urmă rătăcire a traseului, dar soldate cu descoperirea trail-ului de pe creastă. Atunci s-a complicat treaba căci a început să toarne cu găleata. Din fericire, am scăpat de ploaie coborând pe o potecă ciobănească. Altă dată, în Făgăraș căutam o potecă aproape inexistentă în realitate pentru că nimeni nu o mai folosise de ani buni și singura cale spre vale era un strâmt curs de apă. Din nou, oile ne-au salvat, căci am luat-o pe o cărare timidă, dar bătătorită de ajutoarele noastre lânoase. Am folosit acel trail ca să străbatem frumoase pășuni alpine, să străbatem păduri întregi și să ajungem la un pârâu care ne-a dus spre un cătun. Așa e când te dai în stil enduro – explorarea are plusuri și minusuri și riscul de a te rătăci e de la sine înțeles și acceptat.

În afară de aceste aventuri, excursia noastră în România a implicat ture serioase. Rodna și zonele joase ale Făgărașului au niște trasee foarte rapide, presărate cu tot ce are nevoie un mountainbiker, pe când culmile din Făgăraș ascund în golurile lor alpine coborâri abrupte, contrapante și bolovani cât încape. A fost de vis.

Acesta din urmă este cel mai înalt masiv al României, cu vârfuri de peste 2.500 de metri, și are o creastă care rareori străpunge plafonul de nori, adesea dimineața devreme sau în timpul nopții. Am tot așteptat la refugiul de la Bâlea Lac momentul potrivit pentru ca norii să se risipească și noi să putem vedea munții în toată splendoarea lor. Dar până la urmă răbdarea a dat roade și la 6 dimineața ne-am dus pe creastă să vedem vârfurile. O pâclă groasă de ceață tocmai își croia drum dinspre o vale spre un versant al muntelui, trecând pe deasupra noastră. Termometrul arăta 3 grade Celsius, deși era mijlocul verii.

Din când în când, ceața era rispită de palele de vânt și puteam vedea iarăși plafonul de nori de sub noi. Atunci s-a petrecut momentul magic al excursiei – ne puteam vedea umbrele proiectate pe plafonul de nori, într-un spectru de lumini ca al curcubeului. Fenomenul se numește Spectrul Brocken, foarte scump la vedere și asociat cu o superstiție printre montaniarzii polonezi, care spune că o astfel de întâmplare îți prevestește moartea. Ca să descânți blestemul, trebuie să mai iei parte de două ori la un astfel de fenomen, așa că o să trecem și acest lucru pe lista noastră în următoarele excursii.

Una dintre cele mai dese ocupații în munții României este păstoritul. Turme întregi de oi se găseau aproape în fiecare vale. Brânzeturile se transportă cu ajutorul unor măgăruși capabili să parcurgă niște poteci cu o dibăcie pe care doar un mountain biker ca Hans Rey ar fi în stare să o egaleze. Grație acestor turme am descoperit o sumedenie de trail-uri noi zilnic, în timp ce ne-am delectat cu câteva dintre cele mai delicioase sortimente de brânzeturi de care am avut parte vreodată. Și toate acestea chiar cumpărându-le de la Bâlea Lac. Totuși, îndeletnicirea de rider de enduro are minusurile sale, căci turmele de oi sunt păzite de câini care nu sunt obișnuiți cu oamenii, singurii mai docili fiind cei din zonele mai des vizitate de turiști. Într-un final ne-am dat și noi seama că tot ce trebuie să facem e să ne oprim și cu calm să așteptăm ca ciobanii să-și cheme câinii înapoi, patrupedele dovedindu-se chiar ascultătoare.

Când vorbești despre România, nu poți omite Transfăgărășanul, șoseaua care taie muntele de la nord la sud. Fără îndoială, este una dintre cele mai spectaculoase șosele din lume, șerpuind smerită pe versantul impunător. Destul de lejer ajunge la o înălțime unde te aștepți să dai peste capre negre, pe urmă pătrunde într-un tunel până spre cealaltă parte și e lesne de înțeles de ce Jeremy Clarkson de la Top Gear urla de bucurie conducând un Aston Martin pe aici. Și la fel a sot și pentru noi, care călătoream într-o dubă înmiresmată de odorul șosetelor, căci accesul spre creierii munților a fost facil.

Munții României au fost zgârciți în a ne arăta îndurare, dar timpul petrecut aici mustește de împliniri. Tot ceea ce am văzut până acum doar ne-a lăsat cu o poftă de nestăvilit pentru că un mountain biker nu poate explora niciodată îndeajuns. Și trebuie s-o zicem, în România e loc berechet de explorat.

Text: Tomek Debiec
Traducere: Traian Goga
Foto: Bartek Woliński & Marcin Bukowski