Iată ce ne anunţă celebrul ciclist:
Am fost suficient de norocos să îmi trăiesc visul copilăriei şi să îmi îndeplinesc dorinţa de a face o carieră şi de a trăi din sportul de care m-am îndrăgostit la vârsta de 12 ani. Am făcut cunoştinţă cu idolii mei şi am pedalat alături de ei timp de 20 de ani. Am lucrat alături de cei mai buni antrenori şi manageri din lume şi le voi fi veşnic recunoscător pentru ajutorul primit. Ce va rămâne în inima mea pentru totdeauna este susţinerea şi dragostea publicului la bine şi la greu. Anul 2012 a fost unul extraordinar pentru mine. Ciclismul mi-a oferit totul şi nu aş fi putut face toate acestea fără susţinerea din partea soţiei mele Cath şi a minunaţilor noştrii copii. 2016 este sfârşitul de drum în acest capitol. Copiii cu capul în nori din Kilburn nu câştigă Turul Franţei şi medalii olimpice? O fac acum!
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…