M-am născut şi am crescut în Târgu Mureş, aşa că această cursă nu avea cum să nu fie pentru mine, una plină de emoţii. După ce am călătorit în mai toate colţurile ţării pentru a alerga la etapele Road Grand Tour, iată, soarta a făcut să ajung şi în oraşul meu natal, de care mă leagă, desigur atâtea amintiri. Iar câteva dintre aceastea sunt mai speciale, şi anume, finalul de etapă de Turul României, la care am asistat în anii’90, în Piaţa Trandafirilor după care m-am şi ţinut, copil fiind, pe bicicletă, după sportivii care mergeau să se cazeze în zona Clinicilor, dar şi cursele de motociclism viteză, desfăşurate în zona centrală, şi mai departe în timp, în anii ‘80. Ceva din parfumul acelor vremuri, s-a întors weekend-ul trecut, căci ciclismul de şosea a revenit, după ani buni în Târgu Mureş şi nu numai, căci cu doar o zi înainte, tot aici s-a desfăşurat prima etapă a Campionatului Naţional de Super Rally, ocazie cu care am văzut diverse super-maşini, unele pilotate, altele conduse, pe, ceea ce numeam în epocă, „centru”, într-un eveniment care nu avea cum să fie decât, oricât aş încerca să evit clişeul, super-spectaculos!
Organizarea unui concurs tip criterium este dificilă, din cauza nenumăratelor aprobări care trebuiesc obţinute, motiv pentru care aceste concursuri sunt rare la noi, care nu suntem o naţie prea sportivă şi restricţionarea traficului rutier capătă în ochii marelui public valenţe catastrofale. Graţie unui parteneriat între Primăria Târgu Mureş şi Road Grand Tour, în care şi-au dat mâna Poliţia Locala, Jandarmeria Mureş, Poliţia Rutieră şi SMURD, o sută de ciclişti au putut alerga într-un „peisaj” urban deosebit, Piaţa Trandafirilor, cu ale sale clădiri despre care un arhitect ar avea multe de spus, eu pot să spun doar că sunt frumoase, diferite, din epoci diferite, de concepţii diferite.
Faimoasa stradă Bolyai, cea cu atâtea boutique-uri şi cafenele a fost coborâtă în trombă, ajungându-se până acolo printr-un ocol pe Bulevardul 1 Decembrie, cu un viraj tehnic, cu urcare spre „Rapid”. Practic, după ce am încărcat cursa pe Strava, luând notă cu satisfacţie că mi-am îmbunătăţit puterea de 10 secunde (spun cu cât doar la o bere nefiltrată), poate chiar pe acea urcare, profilul arată ca un pat de fachir. Şi ăsta nu e singurul lucru „extrem”: de multe ori mi-am spus pe parcursul cursei că merita pusă acolo şi o arcadă cu RedBull, semn care, deşi de multă vreme eu sunt trecut pe Monster, pentru mine înseamnă că acolo se desfăşoară o competitie aparte. Spun asta pentru că ritmul competiţiei a fost unul infernal, undeva la cinci minute per tur, cu un sprint intermediar premiat ad-hoc de Mures Runner, merită menţionat, foarte asemănător cu o competiţie de XCO. Iar aici, pentru că am adus vorba de aşa ceva, au intrat în joc şi abilităţile de mânuire a bicicletei din dotare, pentru că au fost câteva viraje, pe care, ca şi la Super Rally, unii au pilotat, alţii au condus. Din fericire, concurenţii şi concurentele s-au mobilizat exemplar şi au concurat fără să se incomodeze şi în zonele mai strâmte ale traseului sau incomodându-se cât mai puţin. Aflat pe teren propriu, târgumureşeanul Attila Madaras (Car Cover Racing Team) a plecat repede în evadare, urmat de Terebesi Istvan şi de Marian Frunzeanu, cei trei fiind singurii cu 25 de ture la activ, acesta fiind şi podiumul clasamentului general, în timp ce la fete, s-a impus Estera Ana Maria Coteaţă (Steaua Bucureşti).
În ceea ce mă priveşte, totul a mers foarte bine până prin turul 17, rulând în primul grup, când repezindu-mă să intru cât mai în cadenţă pe un viraj la 90 de grade, urmat de scurta urcare care a desenat „ţepele” din profilul cursei, am schimbat cu asemenea dăruire treptele de viteză încât m-am trezit cu lanţul prăvălit, trebuind să opresc să extrag lanţul dintre cadru şi foile ovale. Aviz detractorilor, nu ai cum să fii talentat la scris şi să le ai şi cu mecanica – nu pot să spun că transmisia era prea reglată, pur şi simplu nu ai cum, răspunsul meu la această situaţie este să completez powermeter-ul Quark Sram Red şi foile ovale cu un Sram E-Tap, ceea ce va amâna probabil întoarcea mea în motorsport sau îmi va permite să îmi cumpăr o maşină de raliu mai ponosită, după ce vând bicicleta. Aceasta a făcut să duc din nou restul competiţiei un ritm de contra-timp, dar dacă v-am tot înnebunit cu motorsportul meu, m-am bucurat din plin de viraje, în special de întoarcerea de la Catedrală, unde sper că am impresionat voluntarii şi poliţiştii locali.
Deja sunt semnale că acest concurs se va desfăşura şi anul viitor, pe un traseu chiar şi mai interesant şi, desigur, mai dificil. Ca şi om de-al locului, am o „crudă” bănuială, dar desigur, nu pot să stric surpriza. Cert este că fiecare oraş cu blazon merită un cursă tip criterium, aşa că putem spune că blazonul Târgu Mureşului s-a îmbogăţit şi sper ca acest lucru să se întâmple în cât mai multe oraşe din ţară.
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…
Vezi comentarii
Pana la Sram E-Tap nu ar fi mai interesant un chain-catcher?
La mine chiar functioneaza. Nu ca as schimba eu cu prea multa daruire treptele de viteza, dar de cand l-am pus (si reglat) nu am mai vazut lantul intre foi si cadru.
(Paranteza: si a functionat perfect si pe pavate).
In rest, frumos articol. Ma faci sa-mi para rau ca n-am fost. Dar poate data viitoare.