Din păcate la start s-au aliniat doar puțin peste 80 de participanți, la tura lungă fiind înscriși mai puțin de 30 dintre aceștia… păcat pentru o inițiativă atât de bună! Un număr mic de participanți atrage un buget redus și în ciuda efortului imens al organizatorilor, calitatea competiției scade. Sper ca de anul viitor numărul să crească!
E relaxant când te aliniezi la start știind deja traseul, așa că am fost mereu conștient de ceea ce mă așteaptă: un traseu aproape total pe gustul meu, cu urcări foarte abrupte, dar cu coborâri care cel puțin anul acesta îmi depășesc pe multe secțiuni nivelul tehnic.
S-a pornit timid și am pornit și eu destul de rezervat, știind ce provocări îmi stau în față în primii 20 km. Poligonul de motocross de la Brebina în care am intrat după un mic ocol pe străzile orașului mi-a adus aminte de frumoasa cursă de ciclocros organizată de marele Edi Grosu acum ceva ani… ce amintiri! Trecerile prin micile tunele mi-au amintit de eforturile de atunci…
Am trecut de primul deal încălzit bine și am ajuns la o bucată care mi-e foarte dragă: urcarea din DN-ul de Poiana Mărului. Subtilă ca elefantul în magazinul de porțelan, cățărarea începe brusc și o ține tot așa preț de vreo 400 m diferență de nivel, rar oferind momente de relaxare în pinioanele 2 și 3. Am reușit să îmi umplu sufletul de bucurie până sus la antene de unde a urmat bucata de care mi-era cel mult frică: poteca de coborâre în Bârsa Fierului. Pentru a ajunge la ea trebuia sărit un gard, nu foarte intuitiv, trebuie să recunosc, am avut noroc că știam drumul, altfel riscam să mă deruteze. Când am aruncat bicicleta peste gard s-a răsucit și ghidonul pe care n-am mai reușit să-l pun la loc cu mâna, așa că a fost nevoie de o lungă pauză de scos trusa de chei, desfăcut pipa, aliniat ghidonul și pus totul la loc. Am fost depășit apoi pe coborâre de câțiva pe care-i depășisem pe urcare, dar așa e în MTB…
De la Gura Râului urma secțiunea ”de fugă” a concursului, cu drumuri și poteci clasice și cu viteze mari. Din păcate o mică neînțelegere cu arbitrii ne-a făcut pe mulți să credem că la Botorog e un punct de alimentare, ceea ce nu era adevărat, așa că am cam rămas fără apă. Am fi putut să ne oprim să luăm dar după ce trecusem era prea târziu… M-am descurcat însă cumva până sus în Măgura și pe coborârea spre Moieciu. Finalul coborârii era pe poteca mea de antrenament de la antene, dar din păcate apa o spălase atât de rău încăt am fost nevoit să mă dau jos de pe bicicletă inacceptabil de mult.
Sus în Măgura am dat de Alexandra, soția lui Rareș Manea, concurent și el, care stătea în fața pensiunii părinților ei și care m-a servit cu apă rece, excelentă după aproape 15 km de sete prin caniculă. Am tăiat-o la vale pe poteca clasică dintre case, pe varianta din dreapta spre Botorog. M-am mirat puțin de ce nu facem stânga la prima tură, dar apoi am înțeles: era vorba de un punct de alimentare prin care astfel treceam de două ori.
Concursul mi s-a părut unul excelent, pentru că eu pun preț în primul rând pe calitatea traseului iar acesta mi s-a părut de nota maximă, excluzând poate bucata finală plată. Nu a fost o organizare perfectă, au fost mici sincope la marcaj, arbitrii și chiar la concurenți dar nimic grav. Nu pot decât să mă înclin organizatorilor că au avut puterea să organizeze așa cursă cu atât de puțini concurenți și să sper că MTB Zărnești Challenge nu va muri ci va crește. E loc de îmbunătățiri dar zona promite mult iar oamenii mereu învață din micile greșeli și nu le mai repedtă. Sper sincer să ne revedem la start în 2019, măcar într-un număr cu 3 cifre!
Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…
Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…
Disciplina gravel devine din ce în ce mai populară, iar producătorii nu se sfiesc să lanseze constant modele noi. Martor…