Categorii: ArticoleMag

Primarii care încurajează mersul pe bicicletă în orașele lor

Dezvoltarea durabilă este un concept care capătă un loc tot mai important în mințile și în faptele tot mai multor oameni. Motivele sunt multe, însă toate reprezintă prețul plătit de societatea bazată pe consum care a luat amploare în ultimele decenii. Orașele devin mai algomerate, calitatea vieții începe să fie afectată și astfel se intră într-un cerc vicios din care cu greu se poate ieși. Dar se poate. Pentru unii edili ai celor mai importante orașe de pe Planetă răspunsul este simplificarea lucrurilor. De exemplu, tot mai multe autorități publice își îndreaptă atenția spre bicicletă în speranța că impactul pozitiv al acesteia va pune locuitorii acelor orașe pe o direcție mai bună decât cea din prezent. De aceea am pregătit o listă scurtă cu câțiva primari care au pariat pe acest vehicul cu două roți și atât de mult potențial.

Un biciclist urban notoriu este Boris Johnson, primarul Londrei. El se deplasează la serviciu pe două roți și tot el se află în spatele susținerii proiectului de bike-sharing Barclays. De asemenea, părerea sa este că mersul pe bicicletă civilizează orașele. Cu toate acestea, el nu a luat cele mai bune decizii privind infrastructura necesară în Londra, lucru care a stârnit multe controverse, însă, numărul celor care pedalează în orașul de pe Tamisa a fost și este în creștere de când și-a început mandatul.

Dacă credeai că țările sud-americane sunt doar un simplu fief al cartelurilor de droguri, vei fi surprins să afli că primarul Bogotei, Enrique Penalosa (foto articol), este unul dintre edilii care a depus eforturi constante pentru a încuraja mersul pe bicicletă. Începând cu 1998, el a demarat un proiect prin care a împânzit orașul columbian de piste pentru biciclete și a decretat ca în fiecare duminică, arterele principale să fie închise pentru traficul motorizat. Astfel, s-a ajuns acum la 300 de kilometri de piste și la circa 400.000 de călătorii zilnice pe bicicletă. Aceast ultim număr este scăzut în momentul de față, dacă este să îl comparăm cu cel din 2006, când atingea 1.000.000. Primarul sud-american consideră bicicleta un vehicul foarte democratic căci pe aceasta poate merge atât un om înstărit, cât și unul din păturile sociale inferioare.

Declarația lui Bertrand Delanoë, primarul Parisului, făcută în 2007 cum că sistemul de bike-sharing pe care urma să îl introducă va reduce traficul din oraș a stârnit hohote de râs. Însă cine râde la urmă râde mai bine, iar acum sistemul a împlinit 5 ani de funcționare. În baza de date a acestuia sunt înregistrați mai bine de 200.000 de parizieni, iar acestora li se alătură alți 200.000 care îți folosesc zilnic biciclete personale. De adăugat ar mai fi și cei 370 de kilometri de piste pentru biciclete de pe străzile capitalei franceze.

În țara unde automobilul este simbolul suprem, există destul de mulți care nu sunt de acord cu acest lucru. Sam Adams, primarul din Portland, Oregon, este unul dintre ei și, pentru 2012, a alocat 17% din taxele provenite de pe urma accizelor de benzină și taxelor de parcare pentru construcția de infrastructură pentru biciclete. De fapt, circa un sfert din bugetul destinat proiectelor pentru vehicule motorizate a fost tăiat, o declarație clară că primarul dorește mai mulți bicicliști în oraș sau cel puțin o rată mai mare de utilizare a transportului în comun. 6% din locuitorii din Portland se deplasează zilnic pe bicicletă, făcând din această urbe liderul american al capitolului în cauză.

Exemplele ar mai putea continua pentru că există mulți astfel de primari. Există mulți astfel de edili pentru care locuitorii ce asigură bugetul orașelor sunt mai importanți decât orice altceva. Ei există și s-au pus pe treabă în speranța că poate vor schimba, măcar puțin, în bine soarta celor care își trăiesc viețile în marile centre urbane.

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Vezi comentarii

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

Riders Club anunță concursurile pentru sezonul 2025

Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…

7 zile in urma

Bryton lansează noul ciclocomputer smart Rider S510

Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…

2 săptămâni in urma

Test – bicicletă gravel electrică Van Rysel E-GRVL AF HD

Disciplina gravel devine din ce în ce mai populară, iar producătorii nu se sfiesc să lanseze constant modele noi. Martor…

2 săptămâni in urma