Milioane de motive to copenhagenize orașele

Orașele lumii au milioane de locuitori și fiecare consituie un motiv pentru a le îmbunătăți calitatea vieții. Dacă oamenii contribuie la bunăstarea orașelor, de ce nu ar contribui și edilii orașelor la bunăstarea oamenilor? Jan Gehl, un arhitect danez, a introdus conceptul de copenhagenize, după ce a fost mintea din spatele unui strălucit plan de reorganizare a Copenhagăi, plan soldat cu câștiguri financiare, câștiguri pentru cetățeni și cu fondarea unei noi mentalități. Despre acest concept pe larg, poți citi în rândurile de mai jos.

În România, conceptul to copenhagenize este vehiculat în cercul bicicliștilor, urbani sau mai mult de atât, dar și de către urbaniști în adevăratul sens al cuvântului ori locuitori ai orașelor care pur și simplu sunt interesați de soarta urbei unde locuiesc. Pe scurt, teoria pusă în practică de Jan Gehl apreciază că orașele trebuie făcute să își deservească locuitori, dar acest lucru este obstrucționat de suprautilizarea automobilelor pentru deplasările urbane. Astfel, el a mutat accentul pus de urbaniști dinspre căile destinate traficului auto spre cel pietonal și biciclist. Dintre aceste ultime două modalități de deplasarea, bicicleta s-a distins prin practicalitatea ei, așa că to copenhagenize a devenit un termen prin care se descriu măsurile luate pentru înurajarea traficului cu acest vehicul. Dar aceasta este povestea pe scurt.

Jan Gehl a aboslvit facultatea de arhitectură în 1950. După cum el subliniază, era o perioadă de boom al orașelor. Danezul își amintește că haosul domina în planificarea urbană și că pe băncile școlii a învățat exact ce nu ar fi trebuit să facă un arhitect. Declicul s-a produs stând de vorbă cu nevasta sa, de profesie psiholog. Gehl a fost bombardat cu mai multe întrebări, dintre care una s-a remarcat. El a fost întrebat de ce un arhitect urbanist ține cont de toate aspectele unui oraș, precum peisagistica, designul sau funcționalitatea, dar nu ține cont chiar de acel lucru căruia i se datorează existența urbei, și anume locuitorii săi. Respectiva situație, coroborată cu perioada de invazie a automobilelor, devenite brusc extrem de accesibile, a dus la orașele sufocate de trafic care ne dau acum bătăi de cap.

Problema care a urmat pe măsură ce anii treceau a fost una care era atât de lesne de observat, încât nimeni nu îi dădea atenție. Orașele și locuitorii lor deveniseră dependente de petrol. Însă vremurile cu petrol ieftin sunt istorie. Primele crize de petrol, cele din anii 70, au dat o palmă serioasă societății occidentale alimentate de aurul negru. Deci, ce era de făcut?

Firește, ca orientarea să se întoarcă spre locuitori. Jan Gehl nu este genul de arhitect care stă lipit de o planșă de lucru și se deconectează de la realitate. De fapt, spiritul său pragmatic și inteligența sa îi sunt, probabil, și cele mai mari atuuri. O iterație și câteva deducții logice mai târziu, danezul și-a dat seama că simpla activitate umană de a merge pe jos este mult mai mult decât un mijloc de deplasare. Sigur, mergând pe jos, un om ajunge de la punctul A la punctul B. Dar Aristotel spunea cu multă vreme înainte de epoca disperată după socializare că omul este un animal social. De fapt, latura socială a mersului pe jos a fost și aceasta atât de evidentă și de luată de bună, încât nimeni nu reușea să o mai remarce. Când merge pe jos, omul poate vorbi, privi, să fie privit, să salute, să zâmbească și, în general, să interacționeze cu alți oameni. Mersul este o activitate extrem de flexibilă din punct de vedere social. La polul opus, este deplasarea cu automobilul. Ne urcăm în mașină, dăm drumul radioului, ne enervăm că e o coadă ca și în epoca de aur, abia așteptăm să ajungem la destinație și, ceea ce trebuia să fie o experiență cu potențial plăcut, s-a transformat într-o corvoadă. Viața publică este un veritabil barometru al oricărui oraș. Dacă ai călătorit, amintește-ți cum te-ai simțit într-o piațetă ce gemea de oameni ieșiți să stea afară și cum te-ai simțit într-o junglă de beton, asfalt și sticlă unde singurii oameni erau angajații ieșiti la țigară.

Înainte de a trece mai departe, să ținem cont de un lucru. Jan Gehl provine dintr-o țară nordică occidentală. Nu comentăm decât asupra unui singur aspect, că în acel colț de lume oamenii de rând nu consideră autoturismul o declarație absolută de statut social și nu se dau în lături de la a face economii, dat fiind că banii nu cresc în copaci, precum în alte zone ale globului. Și poate că îi mai preocupă și starea lor de sănătate.

Bicicleta este pasul următor mersului pe jos. Este tot o activitate socială, cel puțin când vorbim despre deplasarea în oraș, dar este mai rapidă folosind același volum de efort. Fiind în biroul de urbanism al primăriei din Copenhaga, Gehl împreună cu ceilalți arhitecți au făcut un plan prin care să îmbunătățească viețile locuitorilor. Străzile lărgite au fost socotite o invitație la trafic auto suplimentar, așa că s-a renunțat la această idee. A început să fie monitorizat numărul de autoturisme din oraș pentru a nu permite intrarea altora și, implicit, supra-aglomerarea. Au fost reduse numărul de spații de parcare pentru a descuraja folosirea autoturismelor personale. Dar au fost și retrasate liniile de transport în comun. Au fost construite piste de biciclete separate de carosabil și de trotuar. Și oamenii au văzut utilitatea acestui lucru. În ciuda climei, locuitorii Copenhagăi ies din case pentru a merge la serviciu pe jos ori cu bicicleta sau ca să socializeze, timp de 10 luni pe an. Doar 2 luni pe an se dau bătuți în fața vremii crâncene și petrec mai mult timp în casă și folosesc automobilul personal sau transportul în comun.

Și beneficiile nu s-au lăsat așteptate. Speranța medie de viață a locuitorilor capitalei daneze a crescut cu 5 ani în ultimele decenii. Nici statul nu a suferit de pe urma volumului mai mic de carburanți tranzacționați. Se estimează că bugetul de stat va economisi 40 de milioane de euro ca urmare a îmbunătățirii nivelului general al stării de sănătate a cetățenilor. Ca să nu mai menționăm de taxele virate la diverse bugete de către localurile unde danezii socializează mai des pentru că merg mai puțin cu mașina. Deci, a sosit vremea to copenhagenize?