Interviu Ciclaton – culisele

Toamna anului trecut îi găsea pe mulţi dintre noi pe final de sezon de pedalat. Majoritatea eram în formă fiind fericiţii posesori a câtorva sute bune de kilometri pe bicicletă, unii mii! Aşa se face că pe 30 septembrie 2014 cu toţii eram extrem de bucuroşi şi nerăbdători să plecăm în cursa denumită Ciclaton, o tură de 4 zile pe bicicletă, eveniment care a dorit, şi a reuşit, să strângă donaţii care urmau să susţină financiar cele 3 cauze caritabile alese de organizatorii Ciclatonului.

Patru zile mai târziu Ciclatonul se încheia. A fost un succes răsunător, nu doar din punct de vedere sportiv, al participanţilor, dar şi financiar, donaţiile strânse de participanţii la Ciclaton depăşind semnificativ prognozele iniţiale. Evenimentul a fost reuşit, dar câţi ştiu de ce a fost nevoie pentru a se ajunge la un final atât de fericit? De-a lungul celor 4 zile de pedalat vedeam cum echipa tehnică se agita în jurul cicliştilor pentru a ajunge înaintea lor la locul de pauză şi oferi energizantele şi încurajările de rigoare, pentru a ajunge la destinaţia finală a zilei şi pregăti sosirea, cazare şi masa sau pentru a rămâne în urmă şi oferi trenă şi asistenţă tehnică celor întârziaţi. A fost minunat şi foarte bine organizat.

Astăzi aflăm de ce a fost nevoie pentru ca acest eveniment să existe în primul rând şi apoi să se desfăşoare cursiv şi fără probleme ce nu putea fi rezolvate repede. Am stat de vorbă cu Marcian Enache şi Irina Calomir, iniţiatorii proiectului, pentru a vedea cum a fost în culise.

1. Care a fost momentul în care v-aţi gândit la posibilitatea organizării unei astfel de ture?

Este dificil de spus. Suntem doi buni prieteni şi una dintre pasiunile noastre comune este ciclismul. Şi pentru că amândoi suntem implicaţi în diferite proiecte de voluntariat ideea a venit oarecum de la sine. Ne-am dorit, şi acest lucru a rămas neschimbat, să dăm mai departe parte din ceea ce suntem şi să ne implicăm şi mai mult în comunitate. Aşa a apărut Ciclaton, iar în primăvara lui 2014 am pus ideea pe hârtie. Pe urmă, lucrurile au mers ca pe roate.

Am participat la mai multe evenimente de profil din ţară iniţiind şi Orange Bike Community, un grup care organizează mici sesiuni de biciclit prin Bucureşti.

2. Cine a fost implicat de la început în schiţarea conceptului acestei ture şi care au fost cei care au alcătuit restul echipei la final?

De la ideea pe care am avut-o, lucrurile au evoluat de la sine. Am început să le-o povestim prietenilor şi încet încet, alături de noi au venit Alina Stan, Daniel Nicolae, Oana Batusariu, Alina Filipoiu, Octavian Cazacu, Şerban Leafa, Ana Stoicescu şi Andreea Nilca, iar la începutul lunii septembrie eram deja în formula completă, alături de Alexandra Ionescu şi Anca Dumitrescu.

3. Cei implicaţi în organizare au fost plătiţi pentru ce au făcut sau au fost voluntari?

Toţi membrii echipei au fost voluntari – Ciclaton a devenit un fel de “slujbă de după slujbă”. Iar recompensele au venit în foarte multe alte forme.

4. Care a fost ideea din spatele numelui evenimentului. Cum l-aţi ales?

Ne-am gândit în prima fază la faptul că oamenii care se vor implica o vor face cu toată inima, iar acest lucru a dat de fapt toată forţa proiectului. Numele ales a fost o combinaţie dintre “ciclism” şi “maraton”, şi ne-am dorit să reprezinte mai mult decât un nume.

Pe scurt, am “tradus” bătăile inimii în donaţii pentru educaţie, adică în ciclatoni. 100 de bătăi de inimă ale cicliştilor reprezintă 1 ciclaton, iar acesta din urmă ne-am gândit să valoreze 10 lei ca donaţie.

5. Ce aţi dorit la început să realizaţi sau să obţineţi prin această tură de biciclete şi ce aţi obţinut la final? Practic de ce aţi făcut-o?

Motivele sunt multe: poate ne repetăm dacă spunem că ne-am dorit să dăm comunităţii o parte din ceea ce suntem, să facem ceva care să aibă impact în viaţa acesteia şi atunci amândoi ne-am gândit că educaţia este direcţia pe care vrem s-o alegem.

Ne-am dorit foarte mult ca oamenii să se implice mai mult în viitorul copiilor şi tinerilor. E vorba de fiecare generaţie tânără care are nevoie de tot suportul nostru pentru a beneficia de educaţie de calitate – un lucru vital pentru dezvoltarea comunităţii. Am vrut, în primul rând, să se ştie mai multe despre aceste proiecte educaţionale minunate şi să aibă ocazia de a le susţine în orice fel vor găsi de cuviinţă.

Cat despre ceea ce am realizat, ei bine, rezultatele ne-au depăşit aşteptările atât pentru că obiectivul de donaţii pe care l-am fixat iniţial a fost depăşit, cât şi pentru faptul că ni s-au alăturat mulţi susţinători, ciclişti şi donatori.

6. Care a fost strategia alegerii traseului? Cum s-a ales distanţa zilnică, diferenţa de nivel şi ruta Ciclatonului?

Alegerea şi segmentarea traseului au fost o provocare. Iniţial, ne propusesem un traseu mai lung. Apoi, am încercat ca segmentele să fie accesibile cicliştilor temerari, iar traseele zilnice parcurse de cicliştii de anduranţă să fie pline de provocări, dar nu epuizante. În plus, zonele prin care am trecut sunt absolut minunate, iar peisajul – spectaculos.

7. Au fost şi alte rute înainte de a se alege această variantă finală?

Da, traseul a trecut prin mai multe variante până să ajungă la cea actuală. Din păcate, un factor important care ne-a făcut să renunţăm la o anumită rută a fost starea drumurilor. Sunt nenumărate şosele pitoreşti, dar care abia dacă sunt practicabile pe MTB.

8. Localităţile prin care s-a trecut au fost alese pentru că semnifică ceva sau pur şi simplu v-aţi gândit că ar fi frumos de trecut pe acolo?

Nu am ales oraşele în mod special, ci ne-am dorit să creăm un traseu cât mai variat pentru ciclatonişti şi provocator deopotrivă. Cu toate acestea, o dorinţă tot am avut şi am împlinit-o. Aceea de a ajunge în Braşov, în Piaţa Unirii, unde se află Prima Şcoală Românească din ţară.

9. Cât de uşor a fost să implicaţi în proiect sponsorii care trebuiau să susţină cheltuielile pe care le-a presupus evenimentul?

Toţi susţinătorii noştri, fie că au fost sponsori, voluntari, oameni de radio sau de televiziune, au crezut la fel de mult ca şi noi în schimbările în bine pe care un astfel de proiect le aduce cauzelor înscrise. Oricare a fost modul în care au contribuit, ele au făcut o diferenţă enormă pentru copiii şi tinerii implicaţi.

Până la urmă, aceştia au fost factorii decisivi – nu e mereu simplu să atragi sponsori, dar contează mult motivaţia din spate şi felul în care e prezentat impactul proiectului.

10. Cum aţi ales cele 3 cauze ale Ciclatonului şi de ce le-aţi ales pe respectivele trei?

Cauzele educaţionale pe care le-am ales sunt construite astfel încât să susţină dezvoltarea durabilă a comunităţilor în care au fost plăsmuite; ele pornesc de la nevoia de baza – accesul la educaţie, şi aici ne referim la copiii din Cisnădie care aveau nevoie de rechizite pentru a merge la şcoală, continuă cu educaţia promovată şi transmisă de tineri mentori altor tineri, (liceeni sau studenţi care predau către copiii din centrele de plasament diferite materii) şi evoluează la o metodă de învăţare alternativă, aplicată şi autodidactă, inspiraţională – croită după particularităţile şi nevoile fiecăruia dintre noi (un mediu alternativ creat de tineri pentru tineri).

11. Cum aţi decis sumele care trebuiau să fie colectate la final?

Fiecare dintre cauze reprezintă o dorinţă, un proiect care încearcă să devină realitate şi să susţină pe termen lung accesul la educaţie al copiilor şi adolescenţilor. Ne-am propus ca în Ciclaton să putem susţine cu măcar 30% din fondurile de care au nevoie în această perioadă, dar după cum ştiţi, sumele strânse au depăşit cu mult propunerea iniţială.

12. Ce gânduri aţi avut la început? Că se vor strânge banii sau nu? Aţi fost surprinşi că s-a depăşit chiar suma stabilită pentru toate cele 3 cauze?

Am început, desigur, cu multe aşteptări, dar şi multe emoţii. Emoţiile s-au transformat în recunoştinţă şi mulţumire pe măsură ce observam câtă susţinere am primit – mesajele de încurajare, implicarea celor care ne-au fost alături pe fiecare segment (fizic sau virtual). Le mulţumim, încă o dată pe această cale, tuturor celor care au trăit starea de spirit Ciclaton.

13. Cum au fost aleşi ciclatoniştii?

Ciclatoniştii de anduranţă au fost invitaţi să participe pe baza experienţei lor pe segmente dificile şi lungi, dar şi pentru că sunt oameni voluntari, care vor să dea mai departe către comunitatea din care fac parte. Ciclatoniştii temerari s-au înscris direct pe site, după ce au evaluat capacitatea lor de a rezista ritmului şi efortului pe care îl presupuneau segmentele. Cu toţii au susţinut cauza aleasă dintre cele trei, dar şi întregul proiect Ciclaton.

14. Care era rutina zilnică în timpul evenimentului? Ce trebuia făcut pentru ca totul să meargă lin de dimineaţă de la prima ora, în timpul zilei şi seara înainte ca ciclatoniştii să ajungă la destinaţie?

Planificarea iniţială ne-a ajutat foarte mult: mic dejunul şi pregătirea tehnică aveau loc la oră fixă, astfel încât plecarea să nu fie întârziată prea mult. De asemenea, şi gustările de pe traseu erau planificate, fiind organizate de membrii echipei de suport, care au circulat în faţa plutonului de ciclişti. Tot ei ajungeau înaintea grupului la locul de cazare, pentru a se asigura că totul e în ordine înainte de sosirea cicliştilor.

Cu alte cuvinte, a fost vorba de mobilizarea întregii echipe de voluntari prezenţi pe traseu (12 la număr) şi a ciclatoniştilor, astfel încât seara să se termine şi dimineaţa să înceapă cu zâmbet pe buze.

15. Care erau orele la care se trezeau şi culcau cei implicaţi în organizare?

O să spunem doar că au variat şi că noi credem că dacă faci cu inimă lucruri, atunci timpul se dilată 🙂 Serios vorbind, aveam în fiecare locaţie o oră indicată pentru mic dejun astfel încât să putem asigura o oră de start în graficul planificat.

16. Cum aţi făcut faţă problemelor tehnice care au mai apărut la biciclete?

Maşina tehnică ce a însoţit plutonul de ciclişti a fost echipată cu unelte şi piese de schimb, astfel încât toate problemele să poată fi rezolvate cât mai repede şi să nu se întârzie. În plus, când un ciclist a avut probleme cu bicicleta, ceilalţi din grup erau tot timpul dispuşi să ajute, astfel că toate problemele au fost rezolvate foarte rapid. În aceste cazuri s-a simţit cel mai bine spiritul a ceea ce ne dorim să fie Ciclaton. Oameni care nu se cunosc neapărat între ei, aduşi laolaltă de un ţel comun nobil şi care se ajută şi comunică de parcă s-ar cunoaşte de când lumea.

17. Povestiţi-ne pe scurt un moment dificil cu care v-aţi confruntat în timpul Ciclatonului

Accidentul Loredanei. Eram în penultima zi a turului Ciclaton, la jumătatea drumului dintre Băile Tuşnad şi Sfântu Gheorghe. Totul mersese ca pe roate, fără incidente notabile, în ciuda unor pene şi a vremii capricioase de cu o zi în urmă.

O piatră mai vânjoasă a fost aruncată de roata unui ciclatonist din faţă lovind-o pe Loredana în degetele piciorului drept. Am urcat-o în maşina de suport pentru că durerea era destul de puternică şi am încercat să i-o ameliorăm cu ajutorul spray-ului din trusa de prim ajutor. Iar la Sfântu Gheorghe am decis că e cel mai bine sa meargă la urgentă cu ajutorul ambulanţei. A fost o decizie înţeleaptă. Am aflat în scurt timp că suferise o uşoară contuzie, iar piciorul era bine în rest. Astfel am stat liniştiţi şi am ştiut ce e de făcut în continuare: după repaos pe tot restul zilei Loredana a decis să revină în ultima zi alături de întregul pluton, pe bicicletă.

18. Dacă ar fi să îmbunătăţiţi un singur lucru care ar fi acela pentru ediţia următoare?

Încă suntem în perioada în care strângem impresii, sugestii, şi ne gândim la ce a fost bine, dar şi la ce putem îmbunătăţi. Dacă ar fi să spunem acum, pe loc, ce ar fi de făcut mai bine, atunci cred că am suplimenta cu o maşină asistenţa pe traseu.

19. Care sunt planurile de viitor? Va exista ediţia a 2a şi următoarele?

Da! Suntem mândri şi entuziaşti de ceea ce am reuşit să realizam împreună – cei 12 voluntari cărora li s-au alăturat cei 41 de ciclişti, mulţi oameni care ne-au dat o mână de ajutor în diverse situaţii şi toţi cei care au contribuit cu donaţii pentru cele trei cauze educaţionale. Credem că toata această susţinere de care ne-am bucurat reprezintă un vot de încredere pentru ceea ce vom face mai departe. Iar provocarea este să ne strângem mai mulţi, să susţinem în continuare educaţia în toate formele ei şi să vizităm şi alte meleaguri ale ţării.

20. Pentru următoarea ediţie traseul va fi mai greu, mai lung, cauzele vor fi mai multe, mai puţine, echipa organizatorică mai mare, mai mică?

Avem mai multe idei puse pe hârtie, multe în opoziţie unele cu celelalte, astfel că ne provocăm să găsim cea mai bună combinaţie din toate punctele de vedere. Putem spune cu certitudine că vor exista noi cauze pentru care vom pedala şi pe care le vom susţine cel puţin la fel de mult ca şi în 2014. Abia aşteptăm să definitivam detaliile despre care sa-ţi povestim cu următoarea ocazie.

Altfel, indiferent de vreme, continuăm să scoatem bicicletele în lume, ca să nu ne ieşim din formă până la anul! 🙂