Categorii: ArticoleMag

Furci pentru roți 27.5 inch în 2014

Oferta de furci pentru noul format de roți 27.5 inch, este momentan restrânsă, însă ai câteva modele din care poți alege, de la cele entry-level, până la cele high-end. De asemenea, cei mai importanți producători de furci, oferă astfel de modele pentru cross country, maraton, all mountain sau enduro.

Am aruncat o privire asupra ofertelor celor de la SR Suntour, Rock Shox și Fox. Producători precum X-Fusion sau BOS rămân în continuare reprezentanți exotici ai acestui segment de componente, iar Manitou și Marzocchi nu au anunțat încă modele specifice. Să vedem împreună, care sunt cele mai importante modele ale anului 2014.

SR Suntour

Suntour Auron

Producătorul taiwanez a lucrat mult la capitolul imagine pentru 2014, iar acest lucru se poate observa odată cu lansarea noului model Auron, o furcă pentru enduro, ce cântărește sub 2 kg. Aceasta este disponibilă pentru roțile 27.5 inch, are o cursă de 160 de mm în versiunea RC2 și o cursă reglabilă între 120/160 mm în versiunea TA-RC2, funcționând cu un cartuș de aer. Greutatea este de 1.940 de grame.

Suntour Axon Werx

Furcile cu denumirea Werx inclusă, semnifică modelele de top de la Suntour. Axon este o furcă pentru Cross Country sau Maraton, cu o cursă reglabilă între 80 și 120 mm, construită cu crown și brațe inferioare de carbon și care beneficiază de o prindere pentru roată de 15 mm. Funcționează cu cartuș de aer și cântărește 1.530 de grame. Este disponibilă și în versiunea 26 sau 29.

Suntour Epicon

Modelul Epicon va fi disponibil în două versiuni: pentru Cross Country (cursă 80/100/120mm) și pentru All Mountain (cursă 130/140mm). Este specificată doar greutatea modelului pentru All Mountain, aceasta fiind de 1.840 de grame. Va fi o furcă cu un preț foarte competitiv, raportat la performanțe.

Suntour Raidon

O variantă rezonabilă cu cartuș de aer dar cu un preț și mai mic, este modelul Raidon. Greutatea aceastuia nu depășește 1.9 kg, are o cursă de 100/120 mm, brațe superioare de 32 de mm și brațe inferioare construite din magneziu. Este disponibilă și în versiunea cu Lock-Out pe ghidon.

Suntour XCR/XCM/XCT

Cele mai răspândite modele de la Suntour, cele entry-level, vor fi de asemenea oferite pentru noul format de roată. În interior nu se schimbă nimic, tehnologia fiind aceeași de la modelele pentru roata de 26 de inch (arc și vaselină).

XCR va cântări aproximativ 2.5 kg în versiunea cu Lock-Out, XCM va cântări 2.7 kg, pe când modelul XCT va pune pe cântar o greutate asemănătoare. Furcile vor putea fi achiziționate și separat, dar dacă este vorba de buget mic, atunci să fie cel puțin modelul XCR. Celelalte două sunt prea grele și au performanțe prea modeste.

Rock Shox

Rock Shox 30 Gold

O furcă de buget, cu cartuș de aer, pe care am testat-o recent. Cântărește 1.842 de grame, are brațe inferioare din magneziu, cartuș Solo Air, și o cursă de 100 sau 120 de mm. Lock-out este prezent pe acest model, asemenea Rebound-ului. Potrivită pentru cursele de Cross Country sau Maraton.

Rock Shox Reba RLT

Cu o treaptă mai sus în ceea ce privește performanța, se află modelul Reba. Acesta cântărește mai puțin de 1.5 kg, are reglaj pentru Rebound, Compresie și bineînțeles, Lock-out. Brațele superioare sunt construite din aluminiu pentru o greutate mai mică, iar cele inferioare din magneziu. Folosește același cartuș Solo Air precum modelul 30 Gold. Cursa este de 80/100/120 mm. Potrivită pentru cursele de Cross Country sau Maraton.

Rock Shox SID RCT3/XX

Furca de top pentru Cross Country de la Rock Shox va fi de asemenea disponibilă în formatul pentru roțile de 27.5 inch. Greutatea este de aproximativ 1.4 kg, fiind de altfel și cea mai ușoară din acest clasament. Funcționează cu cartuș Solo Air, are o cursă de 80/100/120 mm, prindere QR 15 mm opțională și reglaj pentru Rebound și compresie (3 poziții: deschis, platform și blocat).

Modelul SID XX este de asemenea planificat pentru 2014.

Fox

Fox Float

Modelul Fox Float va fi disponibil pentru roțile de 27.5 inch în mai multe versiuni. Cele cu brațe superioare cu un diametru de 32 mm vor fi dedicate bicicletelor de Cross Country sau All Mountain, pe când cele cu brațe superioare de 34 de mm, vor fi dedicate bicicletelor de Enduro. Din păcate, toate modelele 27.5 de la Fox vor fi disponibile doar în versiunea de top, Factory, aceasta fiind de altfel și cea mai scumpă.

Cel mai ușor model va fi 32 Float 27.5 100 FIT CTD, cu o greutate de 1.5 kg. Cursa pentru modelele Float variază în funcție de destinație, între 100 și 160 mm.

Fox Talas

Modelul Talas va reprezenta exclusiv segmentul All Mountain, fiind dipsonibil cu o cursă reglabilă, 110/140 de mm. Modelul cu brațe de 34 de mm, va fi de altfel și cel mai versatil din gamă, oferind o cursă reglabilă 130/160 mm. Cel mai ușor model din gamă va fi 32 Talas 27.5 140 FIT, cu o greutate de doar 1.64 kg.

RST

Producătorul taiwanez RST va avea un singur model disponibil pentru roțile de 27.5 inch, Blaze 650B. Acesta va funcționa doar cu arc, va avea brațe superioare de 30 de mm și va fi disponibilă în 4 versiuni distincte: RL (lock-out hidraulic cu comandă pe ghidon), TNL (Lock-out hidraulic pe braț), ML (Lock-out mecanic) și T (fără Lock-Out, versiunea de bază). Va fi disponibil cu o cursă de 100/120 sau 130 mm iar greutatea variază între 2.55 și 2.83 kg.

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma