Categorii: ArticoleMag

Cum imi aleg bicicleta potrivita?

Atenție! Un articol actualizat (2015), poate fi accesat aici: Cum aleg o bicicletă?

In acest moment exista pe internet diferite si numeroase sfaturi despre cum iti poti alege o bicicleta potrivita. Am incercat sa oferim in acest articol toate informatiile necesare de care trebuie sa tii cont in momentul in care te decizi sa-ti achizitionezi o bicicleta.

De asemenea, articolul poate fi util si pentru detinatorii de biciclete care vor sa treaca la un nivel superior in ceea ce priveste activitatea de biking.

Pentru ce vreau sa utilizez bicicleta?

Ca sa intelegi care dintre biciclete ti se potriveste, trebuie mai intai sa-ti cunosti activitatile. Evident ca exista intotdeauna posibilitatea sa descoperi noi pasiuni, insa acesta este un punct bun de plecare. Iti place aventura sau iti plac plimbarile lejere? Iti place muntele sau esti mai mult pe plaja? In functie de aceste criterii vei putea lua o decizie simpla in ceea ce priveste exploatarea ulterioara a noii tale biciclete.

Acesta fiind punctul de plecare pentru decizia ulterioara, trebuie sa te gandesti cum esti dispus sau cum vei vrea pe viitor sa exploatezi noua achizitie. Bicicletele se impart in patru categorii mari : cursiere, urbane (City Bike), de munte (Mountainbike – prescurtat MTB) si cele dedicate sporturilor extreme (BMX, DirtJump, Downhill, Trial).

Cursiera trezeste emotii celor pasionati de viteza si de performanta pe bicicleta, in general pe distante foarte lungi. Bicicleta urbana iti poate fi un partener util atat in deplasarile prin oras cat si in plimbarile prin parcuri. Iar pe Mountainbike-uri te poti bizui atunci cand abordezi diferite trasee montane sau drumuri forestiere. Bicicletele pentru sporturile extreme apar ca o etapa ulterioara a dezvoltarii tale ca biciclist. Trebuie sa ai o anumita inclinatie catre una din probe, iar aceasta apare in general cu timpul. Sau nu apare niciodata.

Ce buget am disponibil pentru noua mea bicicleta?

Odata ce ti-ai stabilit clar scopul in care vei utiliza bicicleta, vei fi nevoit sa-ti intorci privirea catre buget. Acesta este cel care dicteaza in general calitatea bicicletei pe care urmeaza s-o achizitionezi. O bicicleta foarte ieftina inseamna batai de cap mai tarziu prin prisma faptului ca majoritatea componentelor care o echipeaza, sunt de slaba sau foarte slaba calitate. O bicicleta scumpa iti ofera siguranta unei durabilitati crescute in timp si o perioada mult mai lunga de exploatare.

Insa aici trebuie sa revenim dinnou la primul punct si anume : care este scopul utilizarii acelei biciclete? In cazul in care nu esti pasionat si de abia pasesti in acest domeniu, probabil ca nu vei gasi niciun rost la o cheltuiala mare pentru prima bicicleta. Si nici nu este indicat sa faci asta. Pentru inceput iti poti stabili un buget intre 1.000 si 1.500 de lei, in aceasta suma putand sa gasesti oferte atat pentru biciclete urbane cat si pentru biciclete de munte.

In cazul in care te decizi pentru o bicicleta de munte (Mountain Bike), asigura-te ca aceasta este echipata cu o furca cu amortizor. In segmentul de pret mai sus numit, o furca cu amortizor ar trebui sa fie standard! Poate ca vei intalni si biciclete dotate cu suspensii atat pe fata cat si pe spate in acest buget sau poate chiar mai ieftine. In general este bine sa le eviti datorita calitatii slabe de fabricatie. Poate ca arata bine, insa ulterior vei avea doar batai de cap cu ele.

O bicicleta urbana buna poate fi achizitionata cu un buget care se invarte in jurul sumei de 1.600 de lei. Pretul unei biciclete de munte calitative porneste de la aproximativ 1.500 de lei si poate ajunge la cateva mii de euro.

Defapt, de unde aceasta diferenta imensa de costuri intre biciclete?

Calitatea fabricatiei, rezistenta sau materialul din care este realizat cadrul, cat si componentele bicicletei dicteaza pretul final al acesteia. Toate acestea insa nu constau doar in aspectul bicicletei. Exista producatori ale caror biciclete arata foarte bine, in schimb durabilitatea acestora lasa de dorit. Vanzatorul din magazin ar trebui sa te consilieze cel mai bine in acest sens. Nu uita sa ceri si o a 2a parere, indiferent de magazinul la care apelezi!

Materialul cel mai des intalnit este in principiu aluminiul. Pe langa acesta exista titanul, carbonul dar si otelul, care traieste in aceste vremuri o revenire spectaculoasa. Otelul de slaba calitate, intalnit indeosebi pe bicicletele ieftine, este de evitat.

Ce dimensiune trebuie sa aiba cadrul bicicletei in functie de inaltimea mea?

Exista doua modalitati prin care poti stabili ce cadru ti se potriveste. Prima se refera la inaltimea ta iar mai multe detalii poti obtine citind articolul : Cum imi aleg bicicleta in functie de inaltime? A doua metoda care este ceva mai precisa se refera la lungimea piciorului tau. Pentru aceasta, am inclus mai jos un tabel cu marimile corespunzatoare. Atenție, lungimea se va măsura dintre picioare și până la sol.

Pentru a testa daca datele masurate de tine au fost corecte, ridica saua la o inaltime medie iar una din pedale (eventual cea din dreapta) coborata la maxim. Urca-te pe bicicleta si pune piciorul drept pe pedala. Piciorul ar trebui sa fie intins ca sa poti pedala corect. Asigura-te ca tija de sa este suficient de lunga (in cadru ar trebui sa ramana 1/3 din lungimea acesteia) si daca saua este comoda!

Ce componente sa aleg pentru noua mea bicicleta?

In general daca bicicleta este echipata cu piese Shimano sau Sram ar trebui sa ofere garantia calitatii. Daca te decizi pentru Shimano, sau daca bicicleta este echipata cu asemenea componente, asigura-te ca aceastea sunt minim modelul Acera. Modele mai performante sunt urmatoarele : Alivio, Deore, SLX, Deore XT si XTR care reprezinta varful de gama.

In familia Sram, modelele X.3 reprezinta entry-level-ul. Urmeaza apoi X.4, X.5, X.7, X.9, X.0 si XX – varful de gama. Daca doresti o bicicleta cu componente de o calitate medie, poti alege de la Shimano modelul Deore iar de la Sram modelul X.5.

Asigura-te ca bicicleta de munte este dotata cu frane bune (testeaza-le inainte de a achizitiona bicicleta) si daca jantele sunt duble (jantele simple nu rezista prea mult pe trasee montane, descentrandu-se). Intr-un segment de pret entry-level poti gasi V-Brake-uri sau frane mecanice pe disc. Ar fi de preferat ca acestea sa provina de la un producator renumit, precum Shimano.

Cumpar bicicleta din magazin sau online?

Magazinele care vand pe internet au in general preturi mai bune. Dezavantajul este ca in majoritatea cazurilor nu poti testa bicicleta si nici nu ofera service. Totusi daca ai posibilitatea de a testa bicicleta inainte de a o achizitiona, poti ulterior s-o repari in alte service-uri, asadar situatia nu este dramatica.

Cumparand dintr-un magazin de biciclete ai siguranta ca poti reveni cu bicicleta in service-ul magazinului ori de cate ori ai nevoie. Pretul pentru bicicleta este insa ceva mai mare.

Merita bicicletele de Supermarket?

Clar si raspicat : nu! Bicicletele din Supermarketuri sau Hypermarketuri sunt intr-adevar foarte ieftine. Poti gasi unele modele pentru aproximativ 300 de lei. Calitatea este foarte slaba iar majoritatea nu ofera servicii de service dupa achizitionare.

Concluzii

Pe piata exista in clipa de fata foarte multe oferte, care de care mai atractive. In general inainte de a-ti achizitiona o bicicleta, uita-te atent la componente si compara fisele tehnice cu cele ale altor biciclete. In acest fel vei putea opta pentru o bicicleta care-ti ofera un raport calitate/pret optim. De urmarit sunt si bicicletele cu reduceri. Cu toate ca sunt modele ale anilor anteriori, acestea au prestatii bune si sunt avantajoase din punct de vedere al costurilor.

Ai si alte sfaturi sau propuneri? Le asteptam mai jos!

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Vezi comentarii

  • Salutare
    Salutare! In asteptare pt achizitia unei biciclete de ceva vreme , cred ca a venit momentul sa ma decid nu inainte de a cere si parerea unor specialisti. Asadar am ajuns la urmatoarea : Pegasus Solero SL disc 2018.

    • Buna ziua, va rog postati pe forumul nostru subiecte legate de achizitia unei biciclete. Multumim!

  • Salutare! In asteptare pt achizitia unei biciclete de ceva vreme , cred ca a venit momentul sa ma decid nu inainte de a cere si parerea unor specialisti. Asadar am ajuns la urmatoarele:
    http://www.marosbike.ro/mtb-29er/bicicleta-focus-whistler-evo-29-27g-albastra-2016.html
    http://www.click4sport.ro/bicicleta-corratec-x-vert-0-4-29siquot-R103517.html
    http://www.emag.ro/bicicleta-ktm-peak-deore-29-pentru-barbati-marime-cadru-19-1987447-19/pd/D1GWN3BBM/
    Va rog asadar sa ma sfatuiti care dintre ele intruneste conditia de raport pret calitate cea mai buna? Multumesc!

    • Salut!

      Te rugăm de acum să pui întrebări de genul acesta pe forum unde avem secţiune specială.

      Dintre cele trei, KTM stă mai prost la partea de transmisie, având doar 8 pinioane, Focus şi Corratec sunt cam la fel. Poţi să iei liniştit care îţi place mai mult cum arată dintre ele. Ambele sunt mărci bune şi sunt echipate cam la fel.

  • Salut.Ma poti ajuta cu alegerea unei biciclete pentru oras m-am gandit la un HT .Am 1,70cm si 76 kg. As vrea sa investesc 1000-1200 ron. Mutumesc

  • Salut si La multi ani !
    Te rog sa ma ajuti cu sfaturi privind alegerea unei biciclete . Curse saptamanale pe sosea maxim 100km .Am 1.80cm si 85 kg. Am gasit pe OLX o bicicleta SH (http://olx.ro/oferta/cube-cross-ID4XODq.html) Crezi ca bicicleta isi merita pretul cerut ? Dar marimea crezi ca este buna ? Astept un raspuns . Multumesc

  • salut, poate ca va suparati, dar ce ziceti de o bicicleta tip Tohan, barbateasca, veche?
    as vrea sa o reconditionez.
    stiu ca e robusta, din anii de glorie ai socialismului, cind mergea si la oras si la tara.
    exista un atelier prin Bucuresti?
    multumesc.

  • Salut!
    Foarte bun articolul. Multumesc pentru informatii!
    Urmeaza o intrebare grea :)
    Poti sa faci o recomandare in functie de brand? Sunt atat de multe branduri si modele, incat nu stii dupa ce sa te uiti...
    Exista un top al brandurilor? Sau macar exista o lista cu branduri de evitat?

  • Buna

    M-ar interesa sa achitizitionez o bicicleta pentru plimbari prin oras si munte ,ce mi-ai recomanda

    Multumesc

  • Buna ziua!Doresc sa imi achizitionez o noua bicicleta iar bugetul meu este de 600 de lei.Am gasit putine biciclete care sa se ridice standardelor dorintelor mele la pretul acesta si as avea nevoie de un sfat din partea dv.
    Sunt incepator si nu stiu cum sa postez o intrebare pe forum.Ma puteti ajuta sa pun acolo si pozele cu respectivele biciclete? Multumesc,o zi buna!

  • salut! am gasit sa cumpar o merida flx 800 carbon , dar are cadrul de 22'. eu am 182, E ok sau ar trebui ceva mai mic?
    As vrea sa stiu si cat de competenta e bicicleta pentru downhill usor??

Stiri Recente

Riders Club anunță concursurile pentru sezonul 2025

Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…

6 zile in urma

Bryton lansează noul ciclocomputer smart Rider S510

Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…

2 săptămâni in urma

Test – bicicletă gravel electrică Van Rysel E-GRVL AF HD

Disciplina gravel devine din ce în ce mai populară, iar producătorii nu se sfiesc să lanseze constant modele noi. Martor…

2 săptămâni in urma