Pasiunea pentru bicicletă și ciclism adesea ne împinge bugetul spre marginea prăpastiei și puțini sunt cei care nu și-ar da și ultimele mahmudele pe chestiile care le-au făcut cu ochiul, fie că au sau nu nevoie de acestea. La fel ca în orice alt domeniu, cele care strălucesc cel mai tare, dar și care descos buzunarele ducând la o mică hemoragie financiară, sunt produsele mărcilor consacrate. De multe ori, elementul care face diferența dintre window-shopping și achiziția lor îl reprezintă prețul, așa că nu e de mirare că produsele contrafăcute abundă, iar azi ne oprim asupra echipamentului de ciclism.
Piața de biciclete a cunoscut un avânt semnificativ în România și acest lucru înseamnă că odată cu produsele originale tot mai puternic reprezentate au apărut și produse contrafăcute. Și, chiar dacă folosirea acestuia nu pune ciclistul în pericol la fel cum ar face-o un, să zicem, cadru de carbon contrafăcut, echipamentul de ciclism contrafăcut rămâne o sursă de satisfacție mult prea efemeră și de disonanță pentru cei care aveau așteptări mari de la acesta. Pentru a vă fi cu adevărat de folos, am pregătit un material în care comparăm echipamentul original Castelli cu cel contrafăcut care poartă sigla producătorului italian, indicând diferențele de detalii dintre cele două, dar și diferențele care nu se văd, având convingerea că liniile generale ale ghidului sunt perfect aplicabile pentru orice altă marcă de prestigiu.
Diferențele la vedere
Privind poza de generic a articolului, poate fi dificil să identificăm de prima dată care anume dintre manechine poartă echipamentul contrafăcut. Totuși, încă din acest stadiu se pot observa diferențele de nuanțe ale acelorași culori, lucru prezent doar în cazul produsului contrafăcut, adică cel din mijloc. Cele două panouri negre ale pantalonilor ar fi trebuit să fie de aceeași nuanță și, într-o fotografie dolosiv făcută poate chiar sunt, însă odată ce am tras pantalonii pe picioarele manechinului, textura de slabă calitate a materialului s-a supraîntins și și-a dat de gol adevărata natură. În același timp, să remarcăm că textura celorlalte două perechi de pantaloni este uniformă, ceea ce denotă un material de înaltă calitate, cu atât mai mult cu cât perechea roșie este mărimea S, iar produsul contrafăcut M. Cât despre perchea originală de culoare neagră, avem în fața ochilor încă un exemplu de produs corespunzător din toate punctele de vedere cerințelor pedalatului și putem observa că nuanța de negru rămâne constantă pe întreaga circumferință a coapsei.
Rămânem tot în sfera pantalonilor de ciclism și ne îndreptăm atenția asupra capetelor perechilor de pantaloni. Aici descoperim una dintre cele mai grăitoare diferențe, anume că în cazul produsului contrafăcut este folosit un elastic îngust, în timp ce în cazul produsului original își face prezența o soluție utilizată de marii producători de ceva ani deja – o fâșie mai largă de material supraelastic. Cât despre implicațiile celor două abordări, vom reveni puțin mai încolo asupra lor.
La fel de importante, în opinia noastră cel puțin, sunt panourile din care sunt alcătuiți pantalonii. Privind echipamentul original se poate observa lesne că fiecare crac rezultă prin coaserea mai multor panouri, spre deosebire de produsul contrafăcut care are la bază o structură mult mai simplă. Și despre implicațiile celor două tipuri de fabricare vorbim la final.
Firește, diferențe semnificative se găsesc aruncând o privire mai atentă asupra bazoanelor. Falsa pereche de pantaloni Castelli are un bazon dintr-un material textil similar unui burete, cu scopul de a face statul în șa mai confortabil, contribuind la o senzație moale, în timp ce perechea originală folosește un bazon autentic Castelli, Kiss 3. Compania italiană l-a dezvoltat pe acesta din urmă pentru gama de echipament low- și mid-level, dar chiar și așa regăsim o structură din 4 piese separate, cu un material mai dens, implicit mai subțire, dispus doar în zonele de presiune.
Nu în ultimul rând, prinderea bretelelor de corpul pantalonilor diferă, însă aici mai greu am putea indica spre o diferență perceptibilă în utilizare. De asemenea, produsele originale Castelli au o etichetă generoasă, dar și emblema, mărimea și țara de origine amplasate la interior.
În timp ce produsele contrafăcute nu au beneficiat de o atenție prea mare la respectarea modelului…
Cât despre tricouri, comparația s-a dovedit mai dificilă căci nu am avut de-a face cu modele corespondente. Pe lângă materialele superior calitative ale produselor originale, se mai pot constata câteva elemente care asigură o rezistență mai mare în timp. Spre exemplu, cusăturile din zona buzunarelor sunt întărite în cazul produsului original și cusăturile în general se realizează cu o mai mare atenție la detalii, chiar dacă în cazul de față produsele Castelli provin din eșalonul inferior al gamei și se fabrică în țări precum Croația, Ungaria, Bosnia sau Republica Moldova.
Diferențele care nu se văd
Simplele diferențe de fabricație, structură și execuție enumerate mai sus se traduc, de fapt, în confortul și funcționalitatea echipamentului, adică în experiența finală a utilizatorului. De pildă, echipamentul de ciclism contrafăcut nu folosește aceleași materiale ca și cel original și deci nu va asigura transferul umezelii, protecția antibacteriană, senzația lejeră sau rezistența în timp specifice produselor autentice.
Vorbind punctual, să luăm pe rând diferențele identificate mai sus. Printre cele mai mari discrepanțe se numără capetele perechilor de pantaloni, în cazul produsului contrafăcut elasticul exercitând presiune pe o suprafață îngustă, ceea ce poate influența circulația și cu siguranță lasă amprenta asupra pielii. De cealaltă parte, capătul special conceput al perechii originale ocolește elegant această problemă, asigurând că pantalonii stau în locul ales de tine fără a strânge piciorul, contribuind la un confort sporit și o senzație lejeră, dar și la o circulație fără opreliști.
Deși nu beneficiază de atâta atenție, noi considerăm că panourile din care sunt fabricați pantalonii au un impact semnificativ asupra confortului și nu numai. Designul anatomic este dus pe cele mai înalte culmi când respectivele fâșii urmăresc fidel dispunerea mușchilor coapsei și plaja de mișcări executate când ciclistul se află pe bicicletă. Acest aport adesea nu se sesizează tocmai din motiv că pantalonii se confundă atât de bine partea corpului pe care o îmbracă, dar pentru a constata diferențele este de-ajuns să folosim un produs mai simplu, precum cel contrafăcut. Deosebirile ies instant în evidență.
Bazonul reprezintă elementul esențial al pantalonilor de ciclism, dar chiar și așa scopul său este greșit înțeles de către mulți utilizatori. În speță, bazonul are principalul rol de a reduce frecarea între șezut/zona inghinală și șa. Ideea că bazonul acționează ca o suprafață care amortizează, destinată posterioarelor noastre, nu este complet greșită, însă cel puțin în ceea ce privește pedalatul în scop sportiv, o pondere mult mai mare în ecuația confortului o deține șaua. În acest articol am detaliat subiectul respectiv. Revenind la bazoane, dacă acesta este moale și gros nu înseamnă că este și confortabil, pentru că confortul se leagă mult mai mult de anatomie. Totuși, aici intervine priceperea de a face un bazon performant, anume compunerea acestuia din părți mai moi și mai puțin moi, care să fie dispuse în cel mai potrivit tipar anatomic. Din nou intrăm în imperiul subiectivității și a decreta că există bazonul care le întrece pe toate celelalte s-ar putea dovedi o eroare gravă, dar cele de calitate reunesc următoarele trăsături: lipsa cusăturilor, grosime mai mare în zona ischiumului și a perineului, uneori cu gel inserat în respectivele puncte, material mai puțin dens în rest pentru a permite eliminarea umezelii, zone laterale flexibile și material antibacterian. Un ultim lucru care deosebește produsul contrafăcut de cel original se dezvăluie cu timpul, fiind rezistența materialului, mult mai redusă în cazul primului.
La final, ar fi un truism inutil să spunem că echipamentul original e mai bun decât cel contrafăcut. Concluzia respectivă se atinge ușor și fără ajutorul acestui material și am risca să insultăm inteligența cititorilor noștri cu această afirmație de tipul „mai bine să fie bine decât să fie rău”. De asemenea, trebuie ținut cont de principalul mobil al existenței pieței negre unde circulă și produsele contrafăcute, și anume posibilitățile materiale. Dacă însă am fi puși în situația să facem pledoarie pentru una din tabere, am înclina sever balanța în direcția produselor originale, bazându-ne pe principiul „sunt prea nevoiaș ca să îmi permit lucruri ieftine”. Desigur, au prețul lor, dar compensează chiar și numai prin prisma rezistenței în timp, uzându-se mult mai greu decât omoloagele lor, produsele contrafăcute. Un alt aspect cu greutate îl reprezintă experiența calității superioare pe care o trăiești de fiecare dată când vei îmbrăca respectivele articole vestimentare, cu rezerva că am gira doar pentru mărcile de renume, cu tradiție în producția de echipament de ciclism. Un lucru de calitate rămâne un lucru de calitate și este greu să rămâi indiferent în fața sa.
Mulțumiri speciale merg în direcția studioului foto Venus Five din București pentru găzduire și asistență în realizarea fotografiilor.
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…
Vezi comentarii
Mai toate firmele consacrate de echipament au si variante contrafacute. Le gasiti pe forumuri de biciclete, site-ri de vanzari undeva la 200-300 setul pantalon si bluza. Clientii stiu in mare parte ca este contrafacut insa ei nu cumpara pentru calitatea si proprietatile materialelor originale ci doar pentru design si marca ca sa se asorteze.