Categorii: InterviuMag

Cât costă să faci ciclism în România

Pasiunile noastre adesea ne întind bugetul la limită și orice persoană atinsă de microbul unei activități știe la ce mă refer. În cazul celor care pedalează, lucrurile sunt și mai evidente doar uitându-ne la prețul unei biciclete performante sau constatând că numărul suficient de biciclete pe care îl poți avea este de n+1, unde n este numărul curent al acestora. A trece în revistă gălețile de bani vărsate în direcția pasiunii se dovedește a fi o întreprindere agonizantă pentru cineva prins în vria acesteia, dar m-am oferit eu să fiu persona non grata și am chestionat mai multă lume cu privire la acest aspect.

Foto: X-Factor

Cum subiectul material este unul sensibil și cu atât mai mult cu cât pe site-ul nostru există publicitate, pentru a fi feriți de bănuiala unor parti-pris-uri, menţionez din capul locului că acest material nu trebuie luat ca unul de referință în ceea ce privește cheltuielile aferente pedalatului. Folosesc termenul de „pedalat” căci în articolul de față am stat de vorbă și cu cei mai dibaci în ale ciclismului, cu aspiranți la nivelul celor de dinainte de virgulă și cu sportivi recreaționali, ca să ofer un minim de echilibru. Așadar, prezenta scriere nu invită pe nimeni la un nivel similar de cheltuieli, nu se dorește a fi reprezentativ (pentru asta există INS-ul), ci doar este o trecere în revistă a banilor tocați pe altarul acestui sport. Deci, lectură plăcută!

În ordinea numerelor de pe tricou, primul cu care am stat de vorbă a fost Alexandru Stancu (BikeXpert Racing Team):

  • Cât cheltuiești pe o nouă bicicletă: În cazul meu primesc bicicicleta sponsorizare, dar în mod normal dacă aș plăti pentru ea cred că ar ajunge undeva la 4.000 de euro. Este un preț mare, dar este o bicicletă performantă, de competiție și merita să o cumperi doar dacă faci performanță.
  • Cât cheltuiești pe componente (atât noi care sunt parte a unui upgrade, cât și cele consumabile care se uzează): În general, când îți cumperi bicicleta, vine direct echipată în functie de ce îți alegi tu ca piese, dar, desigur, aceste piese le poți schimba în timp și aici prețurile fluctuează în funcție de calitatea lor. De exemplu, un schimbător bun de pinioane ajunge și la 200 de euro, unul de plăci la 100 de euro, un set de roți la 2.500 lei, tijă de șa carbon 150 de euro, dar poți schimba mult mai multe. Trecând la partea de consumabile plăcuțele de frâne sunt 100 lei, revizie furcă vreo 300 lei, revizie de frâne alți 150 lei, schimbat rulmenți angrenaj încă 100 lei și, în mare, acestea ar fi prețurile pentru un upgrade de nivel mediu și consumabile.
  • Cât pe service: Cred că pe service poți plăti undeva la 100-150 lei.
  • Cât cu competițiile (inclus taxe înscriere, cazare, benzină până acolo. etc): Înscrierea la competiție te poate costa undeva pe la 50 lei, dacă mai adăugăm drumul până acolo, încă 200 lei, cazarea încă 50 lei și alți 30 de lei pentru o masă după ce termini concursul.
  • Cât cheltuiești cu nutriția sportivă și asistența medicală (batoane, suplimente nutritive,  vitamine, etc + controale la medicul sportiv): Nutriția este o parte destul de costisitoare pentru un sportiv amator care nu primește sponsorizare și este nevoit să cumpere produse. Dacă luăm în calcul 30 de zile, avem 4 weekenduri cu competiții și restul doar antrenament. În medie, poți cheltui undeva la 200 lei pe batoane, mai poți cheltui încă 400 lei pe suplimente (aminoacizi, proteine, vitamine, etc) și să mai luăm în calcul încă 100 de lei pentru un control la medic.
  • Cât cheltuiești cu echipamentul nou: Echipamentul are și el rolul lui destul de important. Poți începe prin achiziționarea unei căști cu 150 lei, ochelari 100 lei, tricou 200 lei, pantaloni scurți 150 lei, pantofi 250 lei, pelerină de ploaie 50 lei, mănuși 100 lei.
  • Cât cheltuiești cu alte diverse accesorii și lucruri (de ex portbagaj auto de bicicletă, ciclocomputer nou, etc.): Accesoriile rămân o alegere de multe ori, deoarece primul lucru pe care îl faci este să-ți achiționezi echipamentul de care ai nevoie mai mare. După ce ai reușit să cumperi toate lucrurile poți începe cu achiziționarea unu ciclocomputer care te poate costa undeva la 150 lei, lumini față-spate 100 lei, suport bidon 50 lei, pompă+cameră de rezervă 60 lei, iar în final un suport de bicicletă pentru mașina încă 700 lei.

Marc Sandu (KTM Racing Team) e următorul velo-gladiator:

  • Cât cheltuiești pe o nouă bicicletă: Aproximativ 2.500 de euro. Am vândut o motocicletă pentru a-mi achiziționa cele două biciclete de cursă, un 29er și o cursieră și am primit și un semnificativ sprijin din partea 1KTM.
  • Cât cheltuiești pe componente (atât noi care sunt parte a unui upgrade, cât și cele consumabile care se uzează): Destul de mult. Anul trecut am schimbat aproximativ 3 lanțuri – 450 lei, un set de pinioane, 220 lei, rulmenți BB, 100 lei, două cauciucuri, 400 lei, 800 de lei două jante noi, dupa ce am îndoit-o pe cea din față, un schimbător nou, 500 lei, după ce l-am necinstit pe cel original. Lumea se miră când aude câte lanțuri schimb într-un sezon, dar să nu uităm că am avut în jur de 24 de curse. Iar după traseul lung de la Geiger, pe care am mers cu lanț nou, special pentru a preîntâmpina problemele, pot spune că lanțul respectiv nu mai era ce a fost. Apoi mai sunt mărunțișuri, precum plăcuțe de frână, ulei de lanț…
  • Cât pe service: Păi, dacă îmi iau două camere și pun lichid în ele, am sărit de 100 de lei. Se adună și de aici, nu țin o evidență exactă, cred că în jur de 400 de lei pe an.
  • Cât cu competițiile (inclus taxe înscriere, cazare, benzină până acolo. etc): Cele din jurul Bucureștiului sunt ok, Comana, Cernica, Băneasa, merg pe bicicleta, dar anul trecut pe Campionatele Naționale de Sosea de la Cluj s-au dus vreo 600 de lei, cam 500 pentru Păltiniș, 400 pentru Geiger, 500 pentru Metal Enduro Resița, deja încep să mă tensionez…  Ah și a fost și Iașiul, unde s-au mai dus vreo 500 de lei, în condițiile în care am călătorit acolo cu un tren dubios… Întrebați-mă cât voi cheltui pentru La Rioja Bike Race!
  • Cât cheltuiești cu nutriția sportivă și asistența medicală: Un pachet de curse, însemnând isotonic, batoane și geluri, mă costa pe 70 de lei. Apoi un shake proteic pe lună în jur de 120 de lei, să mai punem și niste vitamine, 80 – 100 de lei…
  • Cât cheltuiești cu echipamentul nou: Aici din fericire primesc sprijin din partea echipei.
  • Cât cheltuiești cu alte diverse accesorii și lucruri (de ex portbagaj auto de bicicletă, ciclocomputer nou, etc.): Anul trecut am cheltuit 700 de lei pe un ciclocomputer performant.

La microfon o invităm pe Maria Rus, care opinează că „biciclitul și concursurile sunt pasionante și dau dependență din varii motive. Stârnesc concurența între prieteni și la un moment dat devin un stil de viață. Partea neacoperita de articolele de specialitate și media e cea financiară, importanta pentru că adesea îți dictează alegerile”.

  • Cât cheltuiești pe o nouă bicicletă: La mine povestea a fost puțin mai complicată, fiind condiționată de dimensiunile mele. La 158cm și 40kg, o bicicletă de race bună îmi depășea bugetul. În plus, majoritatea producătorilor de luat în considerare fac cea mai mică mărime pentru race 16”. Ușor prea mare pentru mine. Știindu-mă predispusă la accidente și știindu-mi limitele ca rider, nu am vrut carbon. Long story short, am ales Scott Scale 650 din 2013, 7.300 lei. Are cadru de 15,5 și m-a costat lăsatul de fumat să mi-o pot permite.
  • Cât cheltuiești pe componente (atât noi care sunt parte a unui upgrade, cât și cele consumabile care se uzează): Nu am apucat să stric încă nimic la ea. După un an de zile, am schimbat lanțul și pinioanele. Acum vreau să schimb cadrul cu unul full suspension. E pentru sufletul meu. 3.000 de lei mă va costa, scăzând prețul celui pe care îl am deja. Consumabilele mi se par niște cheltuieli chiar neglijabile în bugetul total de biking. Upgrade-urile substanțiale trebuie să fie justificate, aduc un plus de valoare x. Dacă nu, nu își au rostul.
  • Cât pe service: Înainte de fiecare concurs. Și după fiecare concurs. Nu mă pricep să mi-o reglez singură și mi se pare normal să plătesc pentru servicii. Dacă nu stric nimic și e doar de reglat, centrat roți etc, mă costa 20-30 de lei, pe când revizii full, 200 de lei. În 2013, am făcut de 2 ori full, anul acesta sper că mai des.
  • Cât cu competițiile (inclus taxe înscriere, cazare, benzină până acolo. etc): Pentru un weekend, cam așa aproximez: drum – 100 lei, cazare – 100 lei, mâncarea – 100 lei, taxa – 100 lei. Totalul de participare la o competiție ajunge la 400 de lei.
  • Cât cheltuiești cu nutriția sportivă și asistența medicală (batoane, suplimente nutritive, vitamine, etc + controale la medicul sportiv): Stau foarte prost la capitolul acesta. Încerc să mănânc cât mai sănătos, dar nu îmi iese foarte bine. Oboseala și lipsa somnului e constant prezentă. Încerc să mă țin de vitamime, 50 lei, spirulină, 30 lei, cătină, 30 lei și  isotonic vreo 50 de lei. Am asigurare medicală bună de la job, iar pe lângă ea mi-am făcut asigurare de viață și de accidentare generală – 150 lei + asigurare accidentare specific MTB/competițional (inclusiv trail running) +50 lei, pe 10 ani. Costurile acestea sunt lunare.
  • Cât cheltuiești cu echipamentul nou: Am noroc că nu găsesc des mărimi pentru mine XXS. Tricou, bluză mânecă lungă, pantaloni scurți, pantaloni lungi, fiecare între  50-100Euro, iar mărimile foarte mici, dacă le găsesc, le găsesc de obicei la un preț redus  circa 50Euro/bucata.
  • Cât cheltuiești cu alte diverse accesorii și lucruri (de ex portbagaj auto de bicicletă, ciclocomputer nou, etc.): Nimic. Am investit într-un ciclocomputer Sigma care știe să facă mai multe chestii, 800 de lei în 2013. În rest, nu am nevoie de accesorii. Bidoanele au un cost neglijabil, sculele odată luate, le ai. Lumini am decente și nu le folosesc. Nu mai merg în trafic și nici la plimbare. În curse nu-mi trebuie, nu sunt de calibrul celor care se țin noaptea. Aș schimba rucsacul în fiecare an, 200 de lei.

Etele Demeter (InterTeam Cluj-Napoca), alias ET, ne transmite scurt pe doi cum stau lucrurile în ograda sa:

  • Cât cheltuiești pe o nouă bicicletă: Depinde de sponsor – 500-1000 Euro(SH)
  • Cât cheltuiești pe componente (atât noi care sunt parte a unui upgrade, cât și cele consumabile care se uzează): Într-un an fără incidente și defecte mecanice, îmi iau doar anvelope și lanț, eventual un set de pinioante, deci în jur de 500-1000 de lei.
  • Cât pe service: Ori înveți să îți faci setările singur, ori ai pe cineva (expert) să te ajute, altfel ajungi să cheltui în jur de 500 de lei anual.
  • Cât cu competițiile (inclus taxe înscriere, cazare, benzină până acolo. etc): Depinde de club, dar înainte să am ajutor, minimul era undeva la 1500 de lei.
  • Cât cheltuiești cu nutriția sportivă și asistența medicală (batoane, suplimente nutritive, vitamine, etc + controale la medicul sportiv): La începuturi mergea doar isotonicul și câte un gel la un concurs, iar la doctor doar dacă era cazul. Acum am un sponsor în ceea ce privește suplimentele nutritive, dar înainte cheltuiam undeva la 500 de lei. La doctor depinde ce teste faci, eu mai fac și un test de performanță la începutul anului, deci acumulând ajung în jur de 600 de lei.
  • Cât cheltuiești cu echipamentul nou: Echipa îmi dă echipament, dar dacă ar trebui să cumpăr cred că undeva la 600 de lei fără cască, pantofi, mănusi și ochelari. Cele din urma eu le  schimb la câte 2 ani și un minim de 1.000 de lei ca investiție este necesar pentru un sportiv.
  • Cât cheltuiești cu alte diverse accesorii și lucruri (de ex portbagaj auto de bicicletă, ciclocomputer nou, etc.): Acestea nu se includ în cheltuiala mea anuală, ci sunt o investiție de lungă durată. Cred că o alocare de minimum 500 lei la accesorii e suficientă, după care fiecare își va da seama de ce are nevoie.

Ultimul, dar nu și cel din urmă este Marius Constantin, responsabil de comunicare pentru Turul Sibiului și om care prinde gustul mountain biking-ului:

  • Cât cheltuiești pe o nouă bicicletă: Eu mi-am luat bicicleta second-hand pentru că am găsit o marcă foarte bună și un cadru foarte bun, Lapierre full-suspension X-Control din 2011. M-a costat 2.500 de lei, 100 de lei am dat pe ghidon, 100 de lei pe șa Fi:zi:k și pe bascula-spate de rezervă 900 de lei.
  • Cât cheltuiești pe componente (atât noi care sunt parte a unui upgrade, cât și cele consumabile care se uzează): Anul trecut am cheltuit: 400 de lei lanțuri SRAM, 500 lei manete schimbătoare SRAM X-9, 500 lei deraior spate SRAM X-10, 40 lei cămăși cabluri, 40 lei cabluri, 70 lei cauciuc, 40 lei spițe, 400 lei pedale Cranck Brothers Candy, 130 bloc pinioane, plăcuțe frâna 50 lei, 900 lei tijă de șa telescopică, camere 35 lei, valve 16 lei.
  • Cât pe service: anul trecut am cheltuit aprox. 780 lei.
  • Cât cu competițiile (inclus taxe înscriere, cazare, benzină până acolo): anul trecut am fost doar la 4 competiții: aprox 350 de lei taxe înscriere, 320-350 lei cazări, 470 benzină.
  • Cât cheltuiești cu nutriția sportivă și asistența medicală (batoane, suplimente nutritive, vitamine, etc + controale la medicul sportiv): La capitolul acesta nu am cheltuit. Am luat batoane obișnuite (cereale și susan), câteodata am mai primit ceva suplimente (batoane sau prafuri de dizolvat) de la colegi, nu cunosc și nici nu prea m-am preocupat.
  • Cât cheltuiești cu echipamentul nou: 250 LEI pantaloni cu bretele si bluza vara, 60 LEI pantaloni scurti, 30 LEI pantaloni cu bazon, 50 LEI ochelari, 250 LEI windstopper, 125 LEI bluza de ploaie, 200 LEI jacheta iarna polarfleece, 135 LEI bluza maneca lunga strat de baza, 100 LEI doua bluze maneci scurte, 200 LEI jacheta softshell, 250 LEI rucsac,  50 LEI manusi vara si iarna, 180 LEI pantofi cu SPDuri, 100 LEI pantaloni cu bretele iarna, 65 – 70 Lei sosete, 10 LEI protectia casca pt ploaie, 40 LEI caciula, 60 LEI cagula de iarna.
  • Cât cheltuiești cu alte diverse accesorii și lucruri (de ex portbagaj auto de bicicletă, ciclocomputer nou, etc.): 40 ciclocomputer, 140 stand pt reparații, 52 stand pt depozitare bicicletă, 50 LEI pompă, 60 LEI hărți pentru ture, 100 LEI lumini față și spate, 45 LEI geantă scule, 20 LEI petice, 40 LEI set scule, 450 LEI home trainer, 160 LEI diverși lubrifianți pt lanț și furcă, degresante.

Și acum, concluziile câtorva dintre intervievați după acest exercițiu de introspecție pecuniară:

Marc Sandu- În concluzie, aș duce o viață glamour cu BMW Seria 3 și cluburi sâmbătă noaptea dacă nu aș fi ciclist, dar e mai bine așa. De exemplu, nu mai dau banii pe tricouri, am o grămadă primite de la concursuri. Măcar atât!

Etele Demeter- Aceste sume sunt distribuite pe perioade și sunt aproximative. Pentru un sportiv amator, eu cred că astea sunt un minim necesar. Bineînțeles că se poate și din bani mai puțini, dar atunci vorbim de sport de agrement.

Maria Rus – Când pui toate cheltuielile pe hârtie, și/sau dacă nu ești participant frecvent la competiții, te sperii. Dracul nu e așa de negru. Cum spuneam, devine stil de viață. Parte din rutina ta. Sănătatea/performanța ta și a bicicletei devin preocupări constante. Scopul final este să te simți bine. Să îți placă. Și cu cât ai mai multă grijă de detalii, cu atât rezultatul final e mai bun și mai plăcut. În timp, înveți să îți planifici cheltuielile și nu te vor copleși. Vei învăța să faci alegeri eficiente, vei învăța din greșeli care te-au costat scump (ca bani și discomfort fizic) și vei prioritiza.

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Vezi comentarii

  • Constat cu stupoare ca in tara asta toti cei care folosesc bicicleta - un mijloc de locomotie considerat ieftin si eco - sunt musai sportivi mai mult sau mai putin profesionisti (eventual "recreationali") si participa la cel putin cateva concursuri pe an, si musai cheltuiesc in draci pentru a-si satisface aceasta pasiune. Oare chiar asa sa fie?

  • Orgoliile ne dau afara din casa uneori .....Sint mihnit cind intilnesc asemenea manifestari oriunde .

  • Foarte interesant datele D-lui Mircea ca cicloturist, se sublinieaza faptul ca diferitele metode de folosire cauzeaza diferite cheltuieli.
    Eu am avut concursuri unde in 5 ore am tocit un lant nou ( 200 RON ), si 2 seturi de placute de frane. ( 240 RON ). Nu era o bucurie cand trebuia sa cumpar piesele noi, dar as proceda la fel daca ar trebui :)

  • Domnule Valentin, imi pare rau ca mi-a scapat fina ironie indreptata impotriva mea, dar la partea cu punctul subiectiv de vedere imi vine foarte greu sa va dau dreptate. Acest articol nu l-am scris din punctul meu de vedere, tocmai de aceea am am discutat cu 5 persoane diferite, care sa isi expuna fiecare pozitia si faptele. Pe lista pentru acest articol erau mai multe, dar din varii motive nu toate au dat curs invitatiei, ca amanunt redactional de culise.
    Sigur, sunteti indreptatit la parerea dumneavoastra, la fel cum si eu sunt indreptatit la a aduce argumente in sprijinul celei proprii si accept orice caracterizare atata timp cat este bazata pe ceva solid. Oi fi si pedant, oi fi si orgolios si oi fi in multe feluri, dar cel putin mereu am adus argumentele aferente punctului meu de vedere cu mine. Cat despre "considerandu-va o mare vedeta in lumea ciclismului", nu stiu daca mi-ati urmarit discursul legat de activitatea mea din cadrul ei sau opinia mea generala privind acest domeniu, dar trag nadejdea ca poate ne vom intersecta si pe viu pentru a acorda acestei discutii timpul necesar.

  • Corectez , dar numai pentru domnul Goga,
    "un site care pare a fi profesional bine pregatit" !
    Lant intins!.

  • Domnule Traian Goga,
    Critica dumneavoastra chiar lasa de dorit! Chiar daca cele doua cuvinte sunt sinonime, ele au fost puse pentru a "intari" o anumita trasatura a dvs.. Se pare ca nu ati inteles nimic si continuati sa va sustineti punctul de vedere intr-un mod evident subiectiv! Imi pare rau ca dvs. nu acceptati niciun fel de critica, considerandu-va o mare vedeta in lumea ciclismului, lumea pe care dvs.,din ceea ce sustineti, pareti a fi un profesionist! Chiar ma faceti sa zambesc! Avand in vedere critica dvs. dar si modul in care o formati, prin silogism imi dau seama cat de orgolios sunteti(daca mai folosesc un sinonim o sa precizati o eroare de "formulare")! Dorind sa pareti o persoana pedanta,deveniti un profan! Imi pare rau ca discutia noastra nu este constructiva si ca va rezumati a spune porcarii intr-un site care pare a fi profesionist bine pregatit (nah, ca am spus-o)! Lant intins!

  • @ Ioana - semantica cuvantului "ciclism" e subiect de dezbatere in cadrul comunitatii si, in situatia data, e cel mai potrivit caci nu s-ar fi pretat constructii de tipul "cat costa sa te dai cu bicicleta". E o poveste mai lunga si nu are rost sa ma opresc asupra acesteia in comentariul de fata.
    - Sunt 3 categorii cat de cat separate: "dibaci in ale ciclismului" am denumit pentru ca in Romania, dpdv legal, nu pot exista sportivi profesionisti, asa ca i-am numit pe cei de performanta. Cei cu aspiratii sunt asa-zisii amatori (desi primii ar trebui sa fie amatori caci nu sunt remunerati in mod direct pentru meseria lor) pe cand cei recreationali sunt cei care mai merg si ei, ocazional, la o competitie rezervata sportului de masa, ca sa mai dea jos burta, sa isi imbunatateasca circulatia, sa isi mai lucreze muschii sau ca sa se mai intalneasca cu prietenii. De aceea am folosit termeni relativi pentru ca in Romania, organizarea curenta a sportului este de asa natura incat orice referire la ea sa fie relativa. Stiu ce spun, am fost in domeniu mai bine de 10 ani. In plus, nu imi dau seama unde sunt neclaritatile din moment ce toate cheltuieile sunt defalcate si pot fi luate individual. de exemplu, tu nu trebuie sa cheltui 4.000 de euro pe o bicicleta, poti doar 4.000 de lei, poti alege sa nu mergi la service o data pe luna ci mai des sau mai rar. Tocmai de aceea nu am dat niste cifre seci si am insistat pe structura cheltuielilor pentru ca oricine e interesant sa calculeze singur cum poate jongla cu aceste costuri.

    @Valentin - trecand peste faptul ca "orgoliu" si "vanitate" sunt sinonime ceea ce pune exprimarea dvs. intr-o situatie delicata, cred ca mi-am sustinut punctul de vedere cu cat se poate de mult tact, politete si cu argumente logice si de bun-simt.

    De asemenea, cei care cheltuie mai putin si-au expus punctul de vedere la sectiunea de comentarii. Altii au opinat, cu foarte mult echilibru, ca fiecare cheltuie cat crede de cuviinta. Nu in ultimul rand niste oameni si-au pierdut cateva ore pretioase scriind cheltuielile de mai sus, au renuntat la perdeaua tabu-ului si au zis sa dea o mana de ajutor in privinta informarii celor care cauta astfel de cifre si macar lor as vrea sa le fim recunoscatori. Cum ziceam, aceste cifre nu sunt un sablon STAS, ci se poate jongla cu ele, astfel incat atunci cand cineva isi cumpara o bicicleta sa nu se trezeasca brusc in imposibilitatea de a o folosi pentru ca nu isi poate cumpara o anumita componenta doar pentru ca nu prevazuse aceasta cheltuiala.

  • Domnule Traian Goga,
    Îmi pare rău că replica noastră nu ți s-a părut constructivă! Însă nu-ți permit să ne răspunzi folosind " negru pe alb" jignimdu-ne inteligența prin orgoliul personal și vanitatea prostească! Dacă dorești să-ți susți punctul de vedere,fă-o cu tact intr-o discuție pertinenta și manierată! Lanț intins!

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

Riders Club anunță concursurile pentru sezonul 2025

Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…

6 zile in urma

Bryton lansează noul ciclocomputer smart Rider S510

Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…

2 săptămâni in urma

Test – bicicletă gravel electrică Van Rysel E-GRVL AF HD

Disciplina gravel devine din ce în ce mai populară, iar producătorii nu se sfiesc să lanseze constant modele noi. Martor…

2 săptămâni in urma