Categorii: ArticoleMag

Cannondale SuperSix Evo Hi-Mod Ultegra Disc și GT Grade Carbon 105 – prim contact

Cu ocazia zilelor de test Cannondale și GT din București am avut ocazia să testăm sumar și două modele de șosea reprezentative pentru cei doi producători.

Cannondale SuperSix Evo Hi-Mod Ultegra Disc

SuperSix Evo Hi-Mod Ultegra Disc are un nume lung și complicat pe care și-l merită cu desăvârșire. SuperSix este gama de competiție a celebrului producător, fiind vorba de cursiere care au unicul scop performanța. Cadrul este construit pentru eficiență, din fibre de carbon High Modulus, fiind foarte rigid și ușor și oferind o poziție înclinată și sportivă. Cu toate acestea, spatele a fost proiectat astfel încât reușește să filtreze foarte bine vibrațiile ce vin dinspre șosea, furca făcând același lucru cu brio. La acest lucru ajută și roțile tubeless cu anvelope Schwalbe Pro One, pe care întâmplător le avem și noi acum în teste. Transmisia electronică Ultegra Di2 este magică și merită încercată de toți pasionații, chiar dacă nu sunt interesați neapărat să o cumpere: precizie la o atingere de buton și deraior față care nu mai face probleme. Noutatea mare vine de la sistemul de frânare, care pentru anul acesta este pe discuri hidraulice, pentru prima dată pe SuperSix, fiind prezent până acum doar pe modelul de anduranță Synapse. Nici nu are rost să precizăm că frânarea se face precis, cu vârful degetului, din orice poziție și în orice situație. În rest, bicicleta este o mică bestie nerăbdătoare să transforme orice watt aplicat pe pedale în energie cinetică și în viteze amețitoare. Iar schema de culori a cadrului este deosebită și mie mi-a rămas pe suflet.

GT Grade Carbon 105

Despre GT Grade pot spune multe, pentru că e și bicicleta mea personală, dar în versiunea de aluminiu. Grade reprezintă o filozofie complet opusă față de cea a SuperSix-ului în ceea ce privește ciclismul de șosea. Geometria e relaxată, adaptată la ture lungi, iar cadrul este construit pentru a oferi confort și amortizare maximă. Dacă la aluminiu lucrul acesta reușește relativ bine, în cazul modelului de carbon acesta excelează în a filtra vibrațiile. Seatstay-urile incredibil de subțiri fac minuni și deconecteaza ciclistul aproape complet de la piatra cubică și gropile cotidiene. Furca din păcate, deși amortizează și ea bine, nu se ridică la nivelul zonei din spate. Transmisia și frânele hidraulice sunt Shimano 105, un grup caracterizat prin funcționare precisă, tehnologii moderne și preț accesibil. Toate funcționează perfect și în cazul Grade-ului. Roțile vin echipate cu anvelope Continental GrandTour de 28 mm dar există spațiu suficient chiar și pentru anvelope cramponante de ciclocros de 35 mm. Una peste alta, Grade e bicicleta perfectă polivalent-sportivă, o cursieră capabilă să atace cu brio atât șoselele cât și drumurile mai prost sau mai puțin asfaltate, dar de fapt nu îi este teamă nici chiar de o ieșire pe potecile din pădure, încălțată cu anvelopele potrivite!

Mai multe informații puteți afla de pe pagina importatorului Extreme Riders Distribution și de pe pagina Cannondale România.

Horațiu Campian

Horaţiu pedalează şi merge pe munte de când se ştie, dar s-a apucat serios de mountain bike şi de participarea la concursuri în 2006, iar de cursieră în 2010. Când nu pedalează, aleargă pe poteci de munte, iar iarna practică schi-alpinism. Iubeşte potecile de MTB din Carpaţi şi şoselele şerpuitoare ale Alpilor. Zona sa preferată de MTB este Bran-Moieciu.

Share
Published by
Horațiu Campian

Stiri Recente

BikeXpert anunță datele pentru concursurile din 2025, Maratonul Vinului și Alpine Challenge

Datele celor două concursuri de mtb-maraton marca BikeXpert au fost recent anunțate. Astfel, primul va fi Maratonul Vinului MARVIN pe…

14 ore in urma

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

2 săptămâni in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma