Categorii: Bike Check

Pro bike-check // Suzi Hilbert și Merida NINETY-SIX RC

Când concurezi la nivel înalt nu prea mai e bună orice bicicletă. Trebuie să se muleze pe fiecare „pretenție” pe care o ai pentru că, într-un concurs, fiecare milimetru contează, indiferent sub ce forma vine: geometrie, confort, dimensiuni, echipare, greutate.

Suzi Hilbert este la NoMad Merida CST încă din 2015, iar aici ea concurează pe cel mai nou mtb de cross country / maraton, Merida NINETY-SIX RC. „Cadrul este mărimea S și a fost pentru prima dată când am trecut la MTB de la cadrul M la S. Trebuie să recunosc că mi s-a potrivit ca o mănușă”, spune Suzi. „Dacă în trecut obișnuiam să mai schimb unele piese pe bicicletă pentru a o ajusta, aceasta a venit la fix pentru mine cu detaliile de genul numărul de distanțiere de sub pipă și lungimea acesteia”.

foto Radu Diaconescu

Bicicleta este echipată cu Shimano XTR, de la schimbătoare la frâne, în timp ce șaua este Prologo Scratch M5.

foto Radu Diaconescu

În privința suspensiilor, Merida NINETY-SIX RC vine din fabrică cu furca FOX Float 32 SC și shock-ul FOX Float DPS Factory. Un element mai neobișnuit este blocajul de suspensii Twistloc de la SRAM.

foto Suzi Hilbert
foto Suzi Hilbert
foto Suzi Hilbert

Roțile sunt de la DT Swiss XRC 1501, cu jante 30 mm lățime, încălțate fiind cu o pereche de Maxxis Rekon Race de 29 x 2.25 și 120 TPI. Pentru protecție suplimentară în timpul concursurilor, dar și „liniște sufletească” roțile au în interior inserții Pepi’s Tire Noodle R-Evolution.

foto Suzi Hilbert

Pentru confort în timpul concursurilor, manșoanele sunt ESI Grips Racer’s Edge

foto Suzi Hilbert

Transmisa este Shimano XTR, iar la angrenaj Suzi are o foaie Race Face Next SL cu 30T, pinioanele fiind în număr de 12, 10-51T. „Foaia este destul de mică pentru că la maraton consider că e important să ai un raport comod chiar și pe urcările abrupte. Contrează mult pe parcursul a mai multe ore cum îți forțezi sau nu musculatura”, precizează Suzi. Pe brațul stâng al angrenajului Suzi are instalat un power meter Stages.

foto Radu Diaconescu
foto Radu Diaconescu

Cadrul acestei Merida NINETY-SIX permite instalarea pentru două bidoane de apă. “Este o caracteristică fără de care mi-ar fi greu să trăiesc, două bidoane de apă fiind ideale pentru concursuri lungi de maraton sau pentru ture în locuri mai izolate”, spune Suzi.

foto Radu Diaconescu

Față de echiparea stock cu care a venit bicicleta, Suzi mai are instalate pe bicicletă un ciclocomputer Bryton Rider S500, un cartus CO2, tool pentru reparații tubeless și bidoanele cu izotonic de la SiS.

foto Radu Diaconescu
foto Suzi Hilbert

Însă pe lângă concursurile la care participă cu această bicicletă, și podiumurile pe care le obține, Suzi folosește aceeași bicicletă și în scop recreațional, la bikepacking.

foto Traian Olinici

“Chiar dacă principalul ei scop sunt concursurile de XC, m-a dus cu bine în nenumărate aventuri pe munte și chiar și ture de bike-packing”, povestește Suzi. “A fost testată și în “condiții extreme” pentru o bicicletă de cross country, cu ture în bikepark și concursuri de enduro. Așa că pentru mine este o bicicletă de vis!”

foto Radu Diaconescu
Dan Mazilu

Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

Share
Published by
Dan Mazilu

Stiri Recente

Prologo lansează noile șei Dimension EVA și Scratch EVA pentru cicliste

Produsele pentru ciclism dedicate bărbaților, sau cele unisex, nu se potrivesc tot timpul și femeilor. Și, cu atât mai mult…

o săptămână in urma

Riders Club anunță concursurile pentru sezonul 2025

Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…

2 săptămâni in urma

Bryton lansează noul ciclocomputer smart Rider S510

Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…

3 săptămâni in urma