Categorii: ArticoleMag

Biciclete pentru copii: cum achiziționez?

Bicicletele pentru copii cunosc o creștere foarte mare în segmentul bicicletelor vândute în ultimii 3 ani. Pentru că achiziționarea unei biciclete copii este cea mai bună decizie pe care o poți lua pentru copilul tău, îți vom răspunde în acest articol câtorva întrebări legate de produsele adresate celor mici: cum alegi dimensiunea roților, cât este normal să cântărească sau ce mărime trebuie să aibă cadrul sunt doar câteva din temele pe care le vom aborda.

Pentru început, trebuie să știi că bicicleta pentru copilul tău, trebuie să fie strict corelată cu vârsta și greutatea acestuia. Gândește-te doar ce înseamnă o bicicleta copii de 15 kg pentru un copil care cântărește 25 de kg: reprezintă mai mult de jumătate din greutatea sa corporală și tradus pentru cei maturi, ar însemna ca noi, la aproximativ 80 de km, să pedalăm pe o bicicletă de 38 de kg. Imposibil nu-i așa? De aceea, în ceea ce privește acest prim aspect, pentru un copil care cântărește 25 de kg, ideală este o bicicletă ce nu depășește 10 kg în greutate.

Biciclete pentru copii în funcție de vârstă

Pentru copii cu o vârstă cuprinsă între 1 și 4 ani, sunt recomandate bicicletele fără pedale, eventual tricicletele. Îi va ajuta foarte mult să facă mișcare și îi va pregăti pentru viitoarele biciclete. Este recomandat ca presiunea din anvelope să fie cât mai mică.

Între 3 și 5 ani, poți achiziționa copilului tău o bicicleta copii cu roți de 12,14 sau 16 inci. Dacă primele două categorii vin în general echipate standard cu roți ajutătoare, fiind gândite pentru copii cu o înălțime între 90 și 100 cm, cele cu roți de 16 inci sunt recomandate copiilor cu o înlțime cuprinsă între 105 și 115 cm. Roțile ajutătoare nu sunt neapărat recomandate, deoarece la trecerea la o bicicletă fără acest ajutor suplimentar, copilul nu va ști exact cum să abordeze un viraj, existând riscul de a se accidenta. Tot în această clasă a bicicletelor, trebuie să te asiguri că achiziționezi o bicicletă cu protecție de lanț, complet închisă.

Pentru copii între 5 ș 8 ani apar mai multe variante de biciclete copii. Roțile de 18 inci sunt recomandate celor cu o înălțime între 1.15 și 1.25 m. Bicicletele cu roți de 20 de inci sunt recomandate pentru copii cu o înălțime cuprinsă între 1.20 și 1.40 m. Tot în această clasă a bicicletelor, apar sistemele de transmisie complexe, cu schimbător de pinioane. În general, 7 viteze sunt suficiente pentru cei mici, însă poți opta și pentru un butuc cu 3 viteze integrate.

Datorită prezenței vitezelor, greutatea bicicletei crește proporțional cu echiparea. De preferat, este să optezi pentru un sistem de transmisie single speed (o foaie, un pinion). Evită de asemenea pe cât de mult posibil bicicletele cu suspensii din această clasă, deoarece nu oferă confortul scontat și mai mult decât atât, adaugă greutate onutil bicicletei. Greutatea maximă recomandată pentru aceste biciclete este de 10 kg.

Penultima categorie este cea a bicicletelor cu roți de 24 de inci, recomandate pentru copii cu o vârstă între 8 și 11 ani. Sunt gândite pentru copii cu o înălțime între 1.35 și 1.55 m, fiind foarte apropiate de bicicletele cel mai des întâlnite, cu roți de 26 de inci. Prețul pentru aceste biciclete copii nu este unul foarte mic, deoarece acestea pot fi echipată cu suspensii performante, frâne pe disc sau sisteme de transmisie complete. Greutatea bicicletelor din această clasă nu ar trebui să depășească 13 kg.

Peste vârsta de 10-11 ani, copii pot face trecerea către bicicletele obișnuite, cu roți de 26 de inci. Important este ca dimensiunea cadrului să nu depășească 14 inci, iar tiaj de ghidon să fie cât mai scurtă, astfel încât copilul să nu stea foarte întins pe bicicletă. Greutatea maximă recomandată pentru această clasă a bicicletelor pentru copii este de 14 kg. De asemenea, pentru acest segment de vârstă, sunt recomandate și mountainbike-urile adresate femeilor, deoarece au un cadru mai jos, o formă mai compactă și oferă o poziție mai confortabilă.

Componentele unei biciclete de copii

Mai jos, îți vom explica cum trebuie să fie alese componentele bicicletei pentru copilul tău, pentru a-i oferi o poziție cât mai bună la pedalat.

Cadrul – trebuie să fie cât mai mic, de preferat 13 sau 14 inci. Trebuie de asemenea să permită șeii să fie coborâtă astfel încât copilul să poată atinge oricând solul cu picioarele. Un cadru mai mic îi permite acestuia un acces mult mai facil pe bicicletă.

Furca și suspensiile – este recomandat pe cât de mult posibil ca furca să fie una fixă, fără amortizor. O furcă cu amortizor adaugă greutate mare în plus, inutilă în acest segment. În plus, greutatea copilului nu este suficient de mare astfel încât amortizorul să ofere performanțele la care te-ai aștepta. De asemenea, cadrele cu amortizoare spate trebuie să iasă din discuție.

Ghidonul și tija de ghidon – ghidonul nu trebuie să fie mai lat decât lățimea umerilor copilului. În plus, tija de ghidon trebuie să fie cât mai scurtă pentru ca copilul să poată ajunge confortabil și rapid cu mâinile pe ghidon.

Frânele și manetele de frână – recomandate în această clasă sunt V-brake-urile. De asemenea frânele acționate la pedală sunt de asemenea potrivite. Atenție ca manetele de frână să fie de dimensiuni mici, să fie cât mai trase spre ghidon astfel încât să poată fi acționate rapid și neapărat, să funcționeze ușor. Poți face chiar tu proba: apasă maneta de frână. Dacă tu consideri că aceasta funcționează greoi, imaginează-ți cum va fi pentru copilul tău. În caz că nu vrei să schimbi frânele, roaga reprezentantul de vânzări să ungă bine cămășile frânei cu vaselina, pentru a funcționa mai ușor.

Angrenajul pedalier – asigură-te că lungimea brațelor pedalierului sunt proporționale cu dimensiunea roților bicicletei. Brațele mai lungi pot duce la accidentări, fiind foarte apropiate de sol. De asmenea, copilul va întinde piciorul mai mult decât este normal. Cu cât distanța dintre cele două brațe (Factorul Q) este mai mică, cu atât este mai sănătos pentru picioarele copilului aflat în creștere. Pentru biciclete cu roți de 16 inci, brațele nu trebui să aibă o lungime mai mare de 100 mm. Pentru cele de 20 de inci, brațele nu trebui să fie mai lungi de 125 mm, pentru cele de 24 de inci, sunt recomadate brațe de maxim 150 de mm iar într-un final, pentru bicicletele cu roți de 26 de inci, lungimea maximă a brațelor trebuie să fie de maxim 170 mm.

Pedalele – trebuie să fie cât mai late și pe cât posibil, să nu fie dotate cu ținte adiționale pentru aderență. Gândește-te că pedalele sunt cel mai des lovite de către copii, piciorul putând să le alunce oricând de pe suprafață, ducând la rănirea tibiei sau a piciorului. Cu cât suprafața acestora este mai dreaptă, cu atât mai rezolnabil va fi impactul.

Nu uita de protecții!

Protecțiile trebuie neapărat incluse în bugetul pentru bicicleta copilului tău. Dacă un far sau un bidon de apă nu reprezintă interes în această clasă a bicicletelor, protecțiile sunt foarte importante. O cască este minimul pe care-l poți asigura micuțului tău, dar ideal este să optezi atât pentru cotiere cât și pentru genunchiere.

Concluzie

Acestea sunt cele mai importante aspecte de care trebui să ții cont la achiziționarea unei biciclete pentru copii. Nu uita, greutatea bicicletei trebuie să fie proporțională cu greutatea copilului tău. Alege de asemenea bicicleta potrivită în funcție de înălțimea lui și nu uita în niciun caz de protecții.

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Vezi comentarii

    • Bună ziua, de principiu da, însă bicicletele fără pedale au roți foarte mici. Prin urmare, adăugarea unor roți ajutătoare s-ar putea să fie de fapt cam mari. Ar trebui alese niște roți ajutătoare mai mici.

      • Parerea mea: este aiurea sa pui roti ajutatoare la o bicicleta far pedale. Pe o bicicleta fara pedale copilul nu sta in echilibru, caci, ca sa mearga, el trebuie sa poata atinga asfaltul cu ambele piciore in acelasi timp, deci nu are cum sa cada, doar daca se impiedica, iar, in acest caz rotile ajutatoare sunt practic ineficiente. Insa atentie la inaltimea bicicletei, a seii, cum spuneam copilul trebuie sa atinga asfaltul cu ambele piciore in acelasi timp.

  • Buna ziua! Am o fetita de 3 ani, destul de inalta -103cm. De cateva zile caut pe net o bicicleta pentru ea. M-am oprit la cateva. In ordinea probabilitatii achizitionarii in momentul de fata sunt: Rock Machine Mustang Girl 16", Yakima Roxy 16", Cube Team Kid 160, Orbea Jasmine 16", Giant Pudd'n 16", Ghost - Bikes Powerkid 16".
    Cel mai mult ma intereseaza primele doua, fiind si putin mai ieftine. Nu gasesc prea multe opinii despre Rock machine. Sunt bune pentru o prima bicicleta? Iar despre YAkima (am gasit-o pe un site din Austria de unde am cumparat un balance bike anul trecut) nu gasesc nici un fel de informatii tehnice, in afara de: are 10 kg, V-brake pe fata, frana de picior pe spate.
    Ma poate ajuta cineva cu niste sfaturi?

  • Foarte bun articolul.
    As mai adauga totusi inca un capitol: pneurile. 99.9% dintre copii sub 14 ani se vor da in parcuri - adica pe asfalt. Nici macar nu vor iesi pe ploaie. Deci vor avea nevoie de pneuri netede - slick-uri.
    Si totusi, cei mai multi producatori insista sa isi doteze bicicletele cu pneuri mai mult sau mai putin cramponate.
    Dezavantajele acestora sunt: necesita un efort mai mare pentru deplasare, dau o senzatie continua ca mergi pe pietris, se tocesc extrem de repede, sunt mai grele, la trecerea printr-o balta stropesc cu maxima eficienta hainele si picioarele...
    Ah, si inca ceva: Intretinerea. Si bicicleta pustiului trebuie reglata, unsa, reparata in caz de accidente. Cu cat e mai simpla, cu atat da mai putina bataie de cap.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma