Categorii: ArticoleMag

Avantajele roții de 29 de inch

În acest articol vom aborda subiectul 29er. Roata cea mare, care vine cu câteva avantaje față de roata clasică de 26 de inch și care promite o viteză de deplasare mai mare și o stabilitate mai bună. Fizica oferă suficiente răspunsuri, pe care le poți citi mai jos.

Trecerea peste obstacole

Pe orice traseu, vei întâlni pietre, denivelări pronunțate sau rădăcini care-ți vor înceti oricum parcursul. Dacă nu te numeri printre cei care pot pur și simplu să le depășească sărind cu bicicleta, poți vedea mai jos ce avantaje oferă roata de 29 de inch în această situație.

Există două forțe care acționează asupra roții (FG – vertical și FA – orizontal în direcția în care te deplasezi). Înălțimea dintre axul roții și  locul unde roata atinge obiectul de pe traseu (D1), alături de lungimea dintre axul roții și locul unde roata atinge obiectul (D2), crează o pârghie care ajută roata să treacă peste obstacolul respectiv. Cu cât pârghia este mai mare cu atât treci mai ușor peste obiectul care ți-a apărut în drum (în cazul de față înălțimea de la ax până la locul unde roata atinge obiectul este mai mare la roata de 29 de inch decât la cea de 26 de inch).

Trecerea prin gropi/șanțuri

Imposibil de evitat pe un traseu, șanțurile pot constitui de asemenea un factor care te încetinește. După cum poți vedea în imaginea a 2a din ilustrație, roata de 29 de inci trece mai ușor peste astfel de obstacole deoarece circumferința acesteia este mai mare. O roată de 26 de inci va intra mai adânc în șanț încetinindu-ți cursa. Tot din acest motiv, roțile de 29 de inci sunt considerate a fi mai confortbaile.

Viteza de rulare

Este limpede pentru toată lumea: o roata cu o rază mai mare, rulează mai repede decât una cu o rază mai mică. Iar acesta este și cazul de față. Mai mult decât atât, pata de contact a roții de 29 de inch este mai lungă și ceva mai îngustă decât cea a unei roți de 26 de inch. Comparația poate fi făcută utilizând o anvelopă provenită de la același brand, cu aceeași lățime și aceeași presiune în cameră.

De aici rezultă și faptul că aderența este mai bună, dat fiind faptul că mai multe crampoane ale anvelopei au contact cu solul.

Părerea ta despre roțile de 29 de inch este binevenită, așadar te invităm să ne împărtășești mai jos experiențele tale.

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Vezi comentarii

  • Am citit toate parerile si acum o spun pe a mea din propia experienta. Am mers multi ani cu una de 29, dar avea frane pe janta si ma hotarasem sa iau una cu frane pe disc. Am luat una de 26 si nu regret. Motivul principal a fost ca ocupa mai putin loc in apartament, rotile fiind mai mici, iar al doilea e ca se gasesc camere si alte piese din belsug si nu mai voiam sa fac comenzi online. Nu imi pasa ca o sa fie viteza putin mai lenta sau ca o sa trec mai gteu prin gropi, ca pana la urma si cu cea de 29 evitam un off-road foarte greu. Ca sa nu mai spun ca abia tineam pasul cu unii care aveau de 26, chiar daca aveam cauciucuri de sosea, aceleasi tipuri de pinioane, viteze si pedalam cu spor. Pe urma am observat ceva la ea. Urcarile in panta. Ma plimb mult prin Bulgaria si acolo sunt pante foarte multe. Cu cea de 26 am mai mult spor la pedalat, chiar si la drumuri drepte, pentru ca accelereaza mai usor. Da, nu se simte la fel de confortabil la denivelari, dar daca as fi vrut sa fie super confortabila investeam intr-o full suspensie ca lumea.

  • Am un Crossway Merida. Cauciucurile de echipare standard 40-622 (28"x1,50) cu striatii slabe. Trebuia sa am mare grija la toate denivelarile si virajele de pe drumuri. Cand rulezi pe un drum judetean circulat nu e placut deloc sa acorzi o f. mare atentie denivelarior de pe margine si sa te retragi in gropi ca sa nu incurci traficul. Am zis sa incerc ceva cauciucuri mai groase si am optat ptr. o varianta cu crampoane ce merge bine pe asfalt, noroi si umezeala 54-622 care practic sunt 29"x2,10. A fost dimensiunea maxima acceptata de furca spate, e drept ca e la limita doar 1-1,5 mm. de fiecare parte. Am constata o aderenta excelenta (plecarea de pe loc si franarea s-au imbunatatit semnificativ) iar denivelarile se simt mai line. Virajele se pot lua muuult mai in siguranta in conditii de nisip si/sau pietris pe asfalt. Vizavi de viteza de deplasare, pierderea pare nesemnificativa, o apreciez undeva la 1 km/ora. Dar mentionez ca nu mi-am reglat ciclocomputerul pentru aceste cauciucuri si nu am un termen de comparatie prea exact.

  • e simplu. Dak vrei teren accidentat sau sa sari borduri sau comfort(suspensii) e bun cea de 26''.Daca vrei sa mergi numai pe asfalt,vrei viteza mare,si usurinta la pedalat cea de 28-29 e ideala.Va spun sincer ptr mine bicicleta ideala este o semicursiera cu ghidon drept si frana pe disc, 28-29'' e belea ..moarte curata

  • De manevrbilitate nu am ce sa zic. Este ok. In schimb la uracari lungi sau abrute desi sansele ca roata sa piarda aderenta sunt ceva mai mici trebuie sa ai picioare bune sa "duci" la fel ca la un 26". Si ultima chestie cu pata de contact este total incorecta. In dinamica cand se calculeaza aderenta unei roti nu se foloseste pata de contact. Fiind un cerc, nu atinge solul decat intr-un punct indiferent cat de mare este (geometrie). Pata de contact se calculeaza in functie de greutate si presiunea din anvelopa si dimensiunea acesteai. Poit obtine aceasi pata de contact si la 29 si 26. Altfel daca e mai mare inseamna frecare mai mare deci inaintare mai grea.

    Revendind: per total nu pot spune ca e mai buna aia sau aia. Ambele au avantaje si dezavantaje. Mie imi place pentru ca la inaltimea de 1.93m pare bicicleta mai bine proportionata.

  • Pentru mine 29 er este aleasa si nu o dau pe un 26 decat daca o sa vreau sa ma dau prin zone bolovanoase abrupte si f. periculoase ceea ce e putin probabil - raman la plimbari frumoase prietenoase si din cand in cand la coborari abrupte si de scari macar 10 pe set si alte mici nebunii pe alea mari le las in seama celor cu 26 !

  • Am si eu un 29 er si parerea mea este ca ma simt extraordinar pe ea in ciuda faptului ca aveam reticente legat de pedalarea in panta si de faptul ca va fi mai greu sa ma ridic in viteza cu ea ! Acum, dupa ce baiatul de la magazinul de biciclete m-a convins sa iau totusi 29 er-ul, sunt atat de multumit incat nu prea pot explica pe deplin ! Da este mai inalta (si eu am 1,76) este mai greu de manevrat in zone stranse este la fel de usoara ca o alta bicicleta de 26 - si spun aceasta ca am avut de carat la ea pe traseu care nu prea era de bicicleta unde cu o mana eram pe lant si cu cealalta pe bicicleta in aer tinuta si am carat-o si pe una de 26 a unui prieten , da e mai greu de ridicat fata la depasirea unui butuc sau a unei borduri, da e mai greu la coborarea de scari si alte denivelari mari caci iti forteaza mai tare mana stanga sau drealta ... dar te obisnuiesti incet si sigur ! Dar pe un 26 vei fi mult mai lent decat pe 29 pe drumuri drepte fapt extrem de simplu de demonstrat si chiar si viteza vei prinde foarte usor doar din reglajul vitezelor cu un pinion mai mare cu o trepta ! Decizia a fost foarte simpla am probat 29-ul si un 26 mai bine echupat si mai scump de la aceeasi firma si ... 29 zbura iar 26-le mergea mai greu ... probabil dstorita frecarii nu stiu dar nu mi-a placut ! In plus pana la magazin am mers doar cu 26 de la mai multi producatori si imi era o frica nebuna ca voi merge foarte putin cu biciclete datorita faptului ca aveam foarte mult de mers cu bicicleta pana la un traseu montan si era clar ca un 26 incepea sa ma oboseasca dupa 10 km de mers pe sosea mai alert ! Dar acum sunt atat de linistit ca eu pedalez din cand in cand cu pauze dese si cei cu 26 dau in cilontinuu la pedale tot drumul la care se adauga o viziune mai inalta un cofort mai bun si un mars in general mai relaxat cu exceptia pantelor foarte mari unde inaltimea bicicletei (panta de unde poti cadea din sea) se simte ca este un dezavantaj !

  • Eu planific să-mi iau Big Nine lite de la Merida (12 kg), am 1,72 și nu am mers de mult off road pe bicicleta de 26. Partea faină cu cei de la Merida este că te lasă să testezi și poți să-ți faci o impresie. Apoi dacă nu mergi strict pe coclauri și vrei să ieși și pe stradă cu prietenii... eu spun că este superioară celei de 26 datorită polivalenței. Preocuparea mea ar fi rigiditatea roții care la șocurile inevitabile, cred că ar avea mai mult de suferit, însă am făcut 8 destul de ușor și cu 26-le, iar spre mirarea mea, la cursieră am scăpat de 8-uri în câteva rânduri... la urma urmei, cum îi place fiecăruia și cum se simte bine. Să spui că une-i superioară celeilalte... din perspectiva cui?

  • Comparatia cu gropile nu mi se pare concludenta. Intr-adevar, conform fizicii asa este, insa la fel putem spune ca una de 21'' poate trece si mai usor peste un sant decat dea de 29'' si tot asa. Daca traseul nu are astfel de denivelari care sa fie trecute cu usurinta de un 26er, atunci nu vad diferenta.

    Mie unul mi se pare marketing 90% si nu cred ca as renunta la clasica de 26''. De ce marketing?! Pentru ca supravietuirea pe o piata atat de competitiva cum e in zilele noastre implica aducerea unui aport continuu de inovatie din partea companiilor de profil. Cum performantele componentelor s-au cam saturat atat din punct de vedere al greutatii cat si al performantelor, pasul care s-a facut a fost sa se umble la geometrie drept rezultat biciclete de 27.5'', 29''.

    Ce s-ar intampla daca toata lumea ar arunca la gunoi 26erele ca sunt obsolete si ar trece pe 29ere...

  • Salut! De ce nu ati vorbit in acest articol si de dezavantaje? Doriti sa avantajati vanzatorii sa bage pe gat biciclistilor acum rotile astea de 29? Si cat de curand si alea de 27,5?
    29er-ele au inertie mai mare, greutate mai mare (roti, cadru, furca), rigiditate mai mica, pe traseu nu gasesti (inca) la prieteni o camera de rezerva
    Per ansamblu e cam aceeasi mancare de peste

  • Un mare dezavantaj la 29 fata de 26 este urmatorul: inertia mai mare. Pe un drum accidentat, unde deseori esti nevoit sa franezi ca apoi sa accelerezi din nou, roata de 29 te incetineste. Iti ia mai mult sa ajungi la aceeasi viteza, plecat de la zero, pe un 29 fata de 26.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma