Categorii: Articole

Testate în Germania: eBig-Trail, eOne-Sixty și Merida Silex

Vara asta am fost în Germania la Ruhpolding, la press camp-ul anual organizat de Merida cu ocazia lansării noilor colecții de biciclete destinate sezonului următor. Este ocazia cu care jurnaliștii intră în contact cu bicicletele anului viitor. Modelele prezentate sunt extrem de multe, dar la fel de mulți sunt și cei care doresc să le încerce. Așa că în general, trebuie să te mulțumești cu ce mai prinzi. Nu însă și dacă faci eforturi deosebite să testezi exact modelele pe care ți le doreai. Deși a fost greu, am reușit să vedem mai de-aproape trei biciclete speciale de la Merida.

Merida Global Launch 2017 – foto Falch Photography

Spun speciale pentru că două din ele sunt electrice. Însă asta nu mai înseamnă mare lucru azi. În Vest vezi mtb-uri electrice la munte pe toate potecile. Electricele de la Merida pe care le-am testat sunt speciale pentru că reprezintă o îmbinare perfectă între varianta mecanică anterioară și cea electrică de ultimă generație. A 3a bicicletă e speciala pentru că este un model complet nou, nu un facelift al unui model existent. Este vorba de prima bicicletă „gravel” de la Merida. Noua Silex nu este un ciclocros ci cu totul altceva.

Sesiunea de teste a început cu Merida eOne-Sixty 900. Privită în ansamblu, bicicleta este mare. Anvelopele Minion 27.5 x 2.8 o fac să arate indestructibilă, capabilă să treacă prin ziduri. Deși nu am folosit-o la așa ceva, pe traseele de test am trecut în viteză maximă peste orice set de rădăcini și bolovani, atât la vale cât și la deal. Aceeași robustețe vine și din partea suspensiei. Spatele, să zicem că este mai camuflat, dar furca e la vedere și este impresionant cum absoarbe orice arunci asupra ei. RockShox Lyrik de pe eOne-Sixty oferă bicicletei o cursă față de 160 mm în timp ce shock-ul spate RockShox Super Deluxe R-A2 vine tot cu 160 mm. Așadar performanțe excelente pentru enduro, trail și all-mountain indiferent de teren, iar în mâinile cuiva priceput, se descurca exemplar și la downhill.

Cadrul din aluminiu este frumos lucrat și extrem de „curat”. Ghidarea internă a cablurilor și conductelor îi oferă un aspect foarte îngrijit. Avem ghidare internă inclusiv pentru telecomanda tijei de șa și cablurilor electrice de la transmisie.

Echiparea este Shimano Deore XT, mai precis transmisia, schimbătorul spate și frânele. Întrucât bicicleta este electrică și pentru că pe față avem doar o foaie, mulțumită casetei Shimano XT 11-46t, avem doar 11 viteze. Sunt mai mult decât suficiente ținând cont și de puterea adițională a motorului.

Tija reglabilă de șa este o adiție importantă a bicicletei. Ajută extrem de mult pe traseele tehnice. Când ai de făcut o tranziție între poteci sau ai de urcat până sus la începutul potecii, o poți lăsa extinsă la maxim pentru a beneficia de poziția specifică de cross country și avea randament bun la pedalat. Când o iei la vale, cobori și șaua până unde crezi de cuviință, și obții acea poziție specifică de downhill. Tija de șa este Merida Expert Dropper și funcționează foarte bine.

Motorul electric Shimano STePS DU-E7999 nu intră în acțiune decât când pedalezi și tu. Acumulatorul Shimano STePS E8010 500Wh face treabă bună și îți oferă o autonomie apreciabilă, dar care variază în funcție de mulți factori, cum ar fi temperatura de afară sau terenul pe care mergi. Însă dacă folosești bicicleta pentru ce a fost gândită, enduro, deci mai mult la vale, bateria ar trebui să te țină întreaga zi de dat într-un bikepark serios cu zeci de opțiuni și sute de kilometri de poteci. Prețul pentru Merida eOne-Sixty 900 este de 22.300 lei.

Merida eBig Trail 500 este cealaltă electrică pe care am reușit să o încercăm. Este un hardtail și arată mai „normal”, dar tot robustă și performantă este. Și aici anvelopele mari Maxxis Rekon 27.5+ 2.8, jantele late și butucii Boost oferă nu doar performanță în teren, dar reușesc și și țină în frâu extra puterea venită din partea motorului.

Față de modelul full suspension de mai sus, la eBig Trail echiparea este mai modestă, însă pe potecă nu simți neajunsuri. Îi dai tare la vale știind deja că rezistă. Iar când poteca se termina, te întorci la deal și nu este nevoie de transport pe cablu. Tot ce trebuie să faci este să pedalezi pe forestier. Motorul te asistă până la o viteză de aproximativ 26 kmh. Și imaginează-ți cum este să pedalezi la deal cu viteza asta. În foarte scurt timp vei fi sus, iar de acolo din nou la vale pe poteci.

La Ruhpolding am experimentat pe viu ce înseamnă enduro electric. În grupul de jurnaliști cu care eram, la un moment dat cineva a făcut pană. Ne-am oprit toți și ne-am așezat liniștiți așteptând să și-o repare. Cam asta faci când un coleg de grup face pană nu? Nu și dacă ești pe electrică. În timpul cât a durat reparația noi am urcat drumul forestier care șerpuia și intersecta potecile de enduro, iar din vârf ne-am dat drumul iar la vale. Când am ajuns în dreptul „nefericitului”, pana era gata și am plecat mai departe cu toții la vale. Despre asta e vorba!

Bicicletele electrice sunt încă privite cu suspiciune. Până de curând chiar și eu le vedeam utile doar în oraș. Dar trebuie să reții că adevăratele electrice nu se mișcă de pe loc dacă tu nu pedalezi. Mai mult, poți opri complet asistența electrică și depune chiar mai mult efort la pedalare. Sunt însă discipline montane care pot beneficia din plin de tehnologia asta nouă. Testele arată că nici la manevrabilitate, astfel de mtb-uri electrice nu au de suferit la vale, fiind aproape la fel de agile ca variantele nemotorizate.

Și acest eBig Trail 500 era echipat cu tija de șa reglabilă Merida Expert Dropper. Dacă ești doar la plimbare pe un traseu, o astfel de tijă de șa este doar folositoare. Te ajută să stai comod pe bicicleta care rulează pe poteca ce se modifica tot timpul. Ba ești în viteză la vale și ai nevoie de spațiu între tine și bicicletă, ba ești la deal și ai nevoie de eficiență la pedalare. Însă într-un concurs de enduro spre exemplu, tija de șa reglabilă o găsesc esențială. Într-o secundă schimbi geometria bicicletei pentru a se potrivi nu doar nevoilor tale ci și specificului terenului. Prețul pentru Merida eBig Trail 500 este de 15.300 lei.

La finalul zilei am trecut pe o bicicletă total diferită față de cele încercate înainte. Merida Silex este o bicicletă complet nouă. Este prima bicicletă „gravel” de la Merida. Silex este gravel în latină, iar în română este pietriș. Bine, practic este cuarț, un „gravel” mai aspectuos. Ce a vrut Merida să spună cu acest nume este faptul că bicicleta poate „rula fin” cam pe orice suprafață – de la asfalt la offroad.

Recunosc că eu nu sunt adeptul bicicletelor de ciclocros, de gravel sau de aventură, dar Silex pare să promită. La prima vedere seamănă cu un CX însă geometria este diferită. Dacă la ciclocros totul este optimizat pentru concurs, la gravel totul este optimizat pentru anduranță. Practic ore și zile întregi petrecute în șa pe trasee epice care traversează orașe și munți, petrecute în așa fel încât să nu te doară spatele sau șezutul și nici să-ți amorțească mâinile.

Merida Silex – foto Cristian Mircioi

Merida Silex este multifuncțională. Desigur, ghidonul nu-l poți schimba ușor să-i pui de mtb, însă în rest cam este un mtb cu geometrie și rapoarte de cursieră. Înclin să cred că din acest motiv Silex se adresează cicliștilor mai antrenați. Însă dacă te uiți la specificații vezi că nu-i chiar așa. În funcție de model, dispui de transmisie 1x sau 2x, cu pinioane 11-32 sau 11-42, la care avem foi 40T sau 44T la variantele 1x și 48-32T la varianta cu transmisie cu două foi. Pe hârtie pare că de bicicletă pot trage și cei cu antrenament mai precar.

Foarte interesant este însă aspectul legat de anvelope. Pentru Silex, Maxxis a creeat o anvelopa speciala denumita Razzo de 35 mm. Este slick si cu ceva proemimente pe margini. Standard Silex vine cu jante de cursieră de 28. Practic un ciclocross mai de touring. Anvelopa oferă aderență bună pe forestiere de calitate decentă. Însă dacă ai nevoie de mai mult poți instala inclusiv anvelope de mtb. Furca din carbon cât și furca spate a cadrului, au fost făcute să accepte inclusiv anvelope de 27,5 x 2.0. Pe câteva Silex am văzut instalate cauciucurile Continental DoubleFighter 2.0. Și acestea sunt semi-slick, dar aderența este clar mai bună.

Merida Silex – foto Cristian Mircioi

Multifuncționalitatea vine și din faptul că poți atașa multe pe noua Silex. Cadrul dispune de un set de montanți amplasați peste tot pe bicicletă, inclusiv pe lateralele furcii. Aici poți fixa bagaje suplimentare dacă nu încap în altă parte. Nu în ultimul rând, deși acum la modă este „bikepacking”, pe bicicleta se poate instala un portbagaj spate de care să atașezi coburii tradiționali.

Dar de ce ai transforma o cursieră în mtb? În momentul ăsta sincer nu știu. Cum spuneam, pentru mine mtb-ul este pentru off, iar cursiera pentru on road. O combinație între ele poate însemna cel mai nefericit compromis. Dar să păstrăm o minte deschisă și optimistă. Până la urmă și când au apărut 29er-ele, lumea și-a spus că sunt cea mai mare prostie și că roțile de 26 inch rămân în continuare cele mai bune. N-a fost așa. Oricum, vom afla pentru că la redacție urmează să primim în curând la test o Merida Silex pe care o vom chinui așa cum se cuvine. On și off road.

În România, Merida Silex este disponibila în trei variante: Silex 6000 cu prețul de 8.790 lei – cadru și furcă din carbon, groupset Sram Apex 1, transmisie 1x cu foaie 44T și pinioane 11-42T; Silex 400 cu prețul de 6.390 lei – cadru aluminiu, furcă din carbon, transmisie 2x cu foi 48-32T și pinioane 11-32T, schimbătoare Shimano 105, frâne Shimano RS505 și Silex 300 cu prețul de 5.190 lei – cadru aluminiu, furcă din carbon, transmisie 1x cu foaie 40T și pinioane 11-42T, schimbător spate Sram Apex 1, frâne Tektro Spyre.

Dan Mazilu

Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

Share
Published by
Dan Mazilu

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma