Apusenii, noul paradis pentru cursiere…

Coborârea spre cătunul Dealul Botii

Eu sunt ardelean, originar din Cluj, iar primii 28 de ani de viaţă i-am petrecut acolo. Încă de la 10 ani am bătut cărările Apusenilor, apoi după ce am avut maşină şi carnet de conducere am descoperit frumuseţile la vedere şi subterane ale Munţilor Bihor, Gilău şi Vlădeasa bătând weekend de weekend mii şi mii de km pe drumuri de tractor, prin văi noroioase şi peste dealuri stâncoase, fidela mea Dacie Double Cab 4×4 a văzut zeci de cătune ascunse în creierii munţilor, la ore întregi de off-road de civilizaţie, unde medicul şi preotul ajungeau poate doar o dată pe lună. Iată mai jos trei imagini vechi de atunci:

Drumul spre Poiana Călineasa acum 10 ani, acum e asfalt ca-n palmă

În Padiş, spre Poiana Glăvoi

Drum normal între două sate din Pădurea Craiului, undeva deasupra comunei Bratca

Încet-încet, lucrurile s-au schimbat în bine pentru moţii din zonă, iar în ultimii câţiva ani, în mult prea rarele ocazii în care mai ajung în locurile acestea minunate, descopăr că drumuri pe care le ştiam sparte şi rupte sunt asfaltate ca-n palmă, că se lucrează din greu şi că, în câţiva ani, zona va avea o reţea de drumuri asfaltate similare cu ce am văzut prin Franţa, Austria sau Italia. Şi chiar sunt foarte asemănătoare. Lucrările par la prima vedere de bună calitate, mult mai bine executate decât drumurile pe care le batem cu cursiera de exemplu în Prahova şi care în câţiva ani au devenit aproape impracticabile, cum ar fi zona Şotrile sau Secăria. Sunt cu infrastructură completă: şanţuri de scurgere betonate, parapeţi, marcaje rutiere de calitate şi sunt foarte înguste, exact ca şi cele din Alpi. Timpul va spune dacă aşa este. Dar ceea ce le face atât de atrăgătoare pentru noi cicliştii, în afară de peisajul şi farmecul locurilor, este panta. Practic, au fost asfaltate nişte drumuri forestiere care au fost gândite ca atare, de foarte multe ori panta este mare, de peste 10-15%, adevărate provocări pentru cursieriştii dornici de căţărări epice.

Se toarnă stratul 2 de asfalt pe Valea Firii, spre Padiş, înainte de Doda Pilii

O să dau aici câteva exemple de drumuri în stare impecabilă pentru cursieră, precum şi câteva care aşteaptă reabilitarea în următoarea perioadă. Aş aprecia mult dacă cei din zonă ar veni cu informaţii proaspete, drumuri noi, ei cu siguranţă ştiu mai multe decât mine.

Coborârea dinspre Răchiţele spre Valea Firii

Ic Ponor, momentan capătul asfaltului spre Padiş dinspre judeţul Cluj

1. Zona Padiş: acces asfaltat din Beiuş – Sudrigiu – Cabana Padiş. Dinspre judeţul Cluj, drumul este asfaltat perfect pe ruta Huedin – Călata – Răchiţele – Doda Pilii – Ic Ponor, restul de vreo 15 km este programat să se asfalteze cât mai curând. Nu l-am parcurs încă în varianta asfaltată dinspre Beiuş, dar l-am pus primul pentru că Padiş este zona mea de suflet şi vreau să mergeţi toţi acolo să vă bucuraţi de ea 🙂

Începutul urcării spre Gheţar prin Munună, un mic Mortirollo de Apuseni

Dinspre Gheţar, numai să ţină frânele

Cursiera parcată frumos la Gheţarul Scărişoara – nu o să puteţi să îl vizitaţi în pantofi cu plăcuţe Look 🙁

Bisericuţa din capătul urcării din Poiana Călineasa de care localnicii sunt foarte mândrii

2. Zona Gheţarul Scărişoara: s-au asfaltat ambele drumuri de acces spre gheţar dinspre comuna Gârda, ceea ce permite un circuit superb şi extrem de dificil. Un drum urcă pe valea Ordâncuşa, o vale sălbatică ce are nişte chei înguste prin care de-abia încape şoseaua. Mai sunt mici probleme la nişte podeţe. Celălalt drum urcă prin cătunul Munună şi începe cu o serie de serpentine cu pantă de 10-15%, foarte asemănătoare după părerea mea cu urcarea din Mortirollo :). Apoi continuă vălurit prin cătune până la gheţar. În plus, din capul văii Ordâncuşa se desprinde un drum asfaltat care trece dealul până în cătunul Poiana Călineasa, unde asfaltul se termină la biserica nouă din vârful dealului, un loc minunat de belvedere şi reculegere. Chiar şi dacă sunteţi doar în trecere pe Valea Arieşului şi aveţi cursiera pe maşină, circuitul acesta cu o deviaţie la Călineasa nu o să îl uitaţi prea repede!

Pasul Ursoaia între Albac şi Huedin, acum cu asfalt în ambele direcţii

Am fost mai mult ca sigur primul cursierist care a parcurs pe asfalt drumul Poiana Horii – Pasul Ursoaia 🙂 – tocmai se trăgea asfaltul

3. Zona Beliş: Comuna Beliş a fost multă vreme accesibilă pe asfalt doar dinspre Huedin, prin Călata, pe drumul naţional ce merge spre Albac. Ani de zile, asfaltul pe acest drum se termina la coada lacului Beliş, în satul Poiana Horii. Anul trecut a fost asfaltată urcarea dinspre Albac până la limita de judeţ, în pasul Ursoaia, o urcare superbă pe cursieră prin satul Mătişeşti, cu peisaje de vis. Anul acesta, a fost legat cu asfalt de pasul Ursoaia şi satul Poiana Horii, astfel că se poate ajunge cu cursiera fără probleme de pe valea Crişului Repede din Huedin până pe Valea Arieşului în Albac. În plus, de câţiva ani, a fost reabilitat accesul dinspre Cluj în Beliş prin Râşca, un drum îngust care începe din drumul E60 din Căpuşul Mare. Este una din cele mai plăcute căţărări pe care le-am făcut cu cursiera în România, un drum şerpuit, cu secţiuni abrupte, peisaje mirifice şi câteva bucăţi de 15-20% pe final. Recent, pe ultima bucată, în paralel cu drumul prin Râşca, s-a mai asfaltat un drum de vreo 12 km marcat ca Valea Fericirii, drum despre care pot să vă spun doar că o să vă taie respiraţia! Ceva incredibil! Începe un pic înainte de Râşca şi se uneşte la loc cu drumul vechi aproape sus în Beliş. Tot foarte recent a fost asfalatată legătura dintre comuna Beliş şi satul Răchiţele prin cătunul Dealul Botii. Este un alt drum care poate să concureze cu orice am biciclit prin Alpi. O succesiune de urcări şi coborâri foarte abrupte şerpuind prin pădure şi pe dealuri, asfalt impecabil, cătunele moţilor, este ceva ce nu merită ratat. Tot din Beliş se poate ajunge pe asfalt nou şi în Lăpuşteşti, de unde un drum încă neasfaltat coboară la asfalt la coada lacului Tarniţa.

Autostopul, soluţia pentru micile bucăţi rămase neasfaltate pentru a parcurge un circuit

Aşteptăm în continuare reabilitarea drumurilor de acces în comuna Mărişel dinspre Tarniţa, Beliş şi Răcătău, care ar deschide noi posibilităţi de cursieră în zonă. Deşi teoretic asfaltată, urcarea fantastică în Mărişel dinspre Tarniţa se poate face doar în sus, drumul fiind prea distrus pentru a putea fi coborât în siguranţă pe cursieră. Se aşteaptă de asemenea asfaltarea urcării din Someşul Rece la mănăstirea Muntele Rece şi probabil şi o variantă de coborâre în partea opusă, spre Finişel sau Valea Ierii. Până atunci, dacă vrem să facem un circuit care nu se leagă complet pe asfalt, putem apela ici-colo la autostop, localnicii sunt încântaţi să te ajute.

Gustarea tradiţională a turistului prin Apuseni: plăcintă cu brânză sau cu gem de casă

Apusenii prezintă multe atracţii turistice şi peisagistice iar diferenţa mare faţă de Bucegi, Făgăraş sau Parâng unde s-au asfaltat şosele care au adus după ele dezastre ecologice şi munţi de gunoi menajer şi uman este că în Apuseni zonele sunt locuite iar drumurile nu au doar un rol turistic ci şi să facă viaţa locuitorilor mai uşoară, dau posibilităţi copiilor să meargă la şcoală, bătrânilor să ajungă la medic, magazinelor să se aprovizioneze cu marfă proaspătă fără să îşi rupă maşinile. Iar noi, iubitori ai pedalatului pe roţi înguste, nu putem să nu profităm de noile drumuri şi implicit de ospitalitatea şi bucuria moţilor de a primi oaspeţi noi în cătunele lor până nu demult uitate de lume.

Nu vă sfiiţi să beţi o bere (fără alcool, bineînţeles) cu localnicii la barul din sat, sunt bucuroşi de oaspeţi, în imagine magazinul principal din Poiana Călineasa

A. şi să nu uit! KOM-urile din zonă cam sunt deja luate de nişte ardeleni destul de talentaţi, în caz că speraţi să daţi lovitura acolo pe Strava 🙂