Andy Brunner: la 59 de ani, încă în formă pentru concursurile de MTB

Poate l-ai văzut pe Andy Brunner (59) la concursurile din preajma Bucureștilor sau poate chiar la alte competiții din țară. Nu este greu de recunoscut, iar dacă vezi poza de mai jos poate că-ți va fi mai ușor. Andy este unul din personajele ale cărui povești ți-ar ocupa o seară întreagă și chiar și așa, nu ar fi sucient să asculți tot ce are de spus. Originar din Elveția și naturalizat într-un final în România, acesta a călătorit mult până s-a stabilit pe meleagurile noastre. Dacă vei avea vreodată ocazia să stai de vorbă cu el, probabil că te va transpune rapid prin cuvinte în locurile pe care le-a cutreierat. Cu toate acestea, cea mai importantă performanță a sa rămâne parcurgerea Paris-Dakar-ului. Și cu asta am încheiat introducerea pentru a intra în subiect.

1.Salut Andy! De când pasiunea pentru biciclete? Știu că ai fost în permanență de sporturile cu motor.

Am mers mult pe bicicletă când eram copil și adolescent. Mai târziu când am participat la competițiile auto și moto, bicicleta a făcut parte din programul meu de pregătire fizică. În acea perioadă chiar am participat la câteva curse de MTB. Primul meu MTB a fost un CILO, fabricat în Elveția, vopsit în roz cu negru și bineînțeles cu furcă rigidă.

2.Ce te-a de terminat să faci această trecere și cum s-a produs?

Pentru a răspunde la această întrebare trebuie să fac un mic ocol. Deoarece am folosit bicicleta pentru antrenamente, am folosit-o și pentru recuperare după intervențiile chirurgicale. Când am fost pilot profesionist moto, am avut numeroase fracturi și probleme cu articulațiile. Îmi amintesc foarte bine că după o operație la genunchi mai rămânea puțin timp până la Raliul Faraonilor, unde trebuia să particip pentru echipa oficială Suzuki Moto.

Pentru antrenament, am plecat să fac turul zonei Binne cu bicicleta mea Gitanes, reglată cu șaua foarte sus pentru început și cu un braț mai scurt al angrenajului pe partea stângă (unde aveam genunchiul operat). La fiecare 10 km m-am dat cu spray cu gheață și anesteziant pe genunchiul încins după care am coborât șaua cu câțiva centimetri. După un tur am ajuns acasă cu ochii în lacrimi dar cu genunchiul mai flexibil.

Acum ca să revin la întrebarea ta, anul trecut în septembrie, abia puteam să cobor din pat din cauza durerii de genunchi. Nu mai aveam muschi și forță, dar aveam burtă. M-am gândit de multe ori să fac sport, dar din cauză că nu mai eram în formă fizică bună, renunțam. Trebuie să înțelegi că toată viața mea am făcut sport doar la nivel înalt (ski, moto, windsurf) și nu mă mulțumeam dacă nu ajungeam într-o zonă de performanță care să-mi facă plăcere.

În plus, mi-am spus că este o vreme pentru fiecare lucru și că e posibil să faci pe tinerelul. Doar când am realizat că abia mai puteam să mă ridic din pat, mi-am spus că trebuie să fac ceva. Vechiul meu reflex de recuperare și bicicleta fiului meu, Skoda Author, care stătea nefolosită, m-au făcut să repornesc antrenamentul meu cu bicicleta. Prima ieșire a fost extrem de penibilă. Nu puteam să mă așez și nici să pedalez, iar astfel, ultimii kilometri din acel traseu au fost foarte lungi. M-am oprit la fiecare chioșc să mănânc sau să beau ceva. Dar am insitat și la sfârșitul lui septmebrie am reușit să fac 80 de km fără să mă mai doară ceva și așa a început miracolul denumit bicicletă.

Durerea de genunchi și toate celelalte probleme au făcut loc unei febre musculare binecunoscute pe care am apreciat-o. În paralel am început să merg la sală și să mănânc mai sănătos. Am căutat pe Google informații despre MTB în România. Am găsit traseul din Comana, am pus SPD-uri pe bicicletă și am regăsit plăcerea de a pedala, datorită potecilor frumoase, virajelor alunecoase pe noroi, provocărilor tehnice și a peisajelor minunate pe care le-am descoperit.

3.Vorbind de performanțe, văd că anul acesta ești pe locul 1 în clasamentul Riders Club, cu cei mai mulți kilometri parcurși, mai precis 458 de km, în 10 curse. Antrenament sau ambiție?

În orice sport, competiția este singura modalitate de a progresa repede. Eu fără comeptiție nu am motivație, deoarece sunt leneș. Am descoperit pe site-ul tău programul Riders Club, care cuprinde curse lângă București, accesibile pentru toată lumea. Exact ce-mi trebuia! Conștient că 2013 va fi anul dificil pentru a-mi regăsi forma, am ridicat ștacheta foarte sus și m-am înscris la nivelul 2.

4.Ai 59 de ani. Cum tolerează corpul tău efortul intens?

Este specific mersului pe bicicletă: dacă forțezi, corpul tău va reacționa din ce în ce mai bine. Spre exemplu, domnul Jipa care are cu 4 ani mai mult ca mine, pare de fier (eu l-am văzut mai ales din spate). Eu și corpul meu am apreciat acest an și ne simțim foarte bine.

5.Cum ar putea cineva de vârsta ta să înceapă să se pună serios în mișcare pentru a participa la competiții? De unde trebuie să înceapă și cum trebuie să continue pentru a se menține?

Când îmbătrânim devenim comozi. Le spunem tinerilor: sunteți duși cu capul, mergeți mai încet, îmbrăcați-vă mai călduros, nu forțați prea mult! Și devenim din ce în ce mai fricoși. Ceea ce gândim și spunem devine deci, realitate. Experiența vieții ajută, dar trebui să ne învingem temerile. În plus, MTB-ul în România este genial: peisaje care-ți taie răsuflare și o climă favorabilă. În concluzie, tot ce trebuie să faci este să-ți cumperi o bicicletă, să începi cu trasee mici și apoi să perseverezi. Cu sau fără competiție, posibilitățile sunt nenumărate.

6.Cum arată programul tău de antrenament?

Acum am ajuns la un nivel la care mă antrenez mai specific și mai profesionist. Pentru 2014 mi-am făcut un plan de antrenament bazat în primă fază pe un volum mai mare de exerciții cardio (ski de fond, bicicletă pe rulou), la intenistate scăzută (puls maxim 130), iar în faza a 2a, intercalez perioade cu antrenament mai intes pe care le voi crește treptat.

7.Dar programul de nutriție?

Mâncarea ca și mersul pe bicicletă, trebuie să-ți facă plăcere. Cu cât te antrenezi mai mult, cu atât mănânci mai mult. Eu din dragoste pentru animale sunt vegetarian de aproape 45 de ani. Și soția mea este vegetariană și suntem atenți să mâncăm cât mai variat și mai sănătos. Aporpo de alimentația sportivă, am fost primul importator de Isostar în România.

8.Care a fost cea mai lungă și dificilă cursă la care ai participat anul acesta? Și pe ce loc ai reușit s-o termini?

Cursa de la Câmpulung Muscel a fost cea mai lungă pentru mine (6 ore – traseul lung). De fapt, toate cursele au fost dure pentru mine, după 30 de km începeam să am crampe și sosirea era mereu departe. Normal, pentru că am fost destul de lent și nu suficient de pregătit pentru aceste distanțe. Cea mai distractivă a fost cursa de enduro de la Reșița. Am reușit să câștig Bikefest la Comana și alte două podiumuri. Dar cel mai important a fost că am terminat toate cele 15 curse la care am luat startul.

9.Ceva planuri serioase pentru anul viitor?

Am avut marea șansă în acest prim sezon să am un prieten care m-a însoțit la toate cursele, doctorul Popiel, care și el a schimbat motocicleta cu MTB-ul. Ca și mine și el s-a înscris cu mai multă ambiție decât antrenament la nivelul 2 (la Riders Club). Din nefericire am reușit să-l bat doar de două ori. Alex Popiel a mers pe Cube tot sezonul și prin el am făcut cunoștiință cu această echipă simpatică și performantă, denumită BikeXpert. Alex, ca și mine, vrea să ajungă următorul nivel. Eu sunt obișnuit să fac sport în echipe mari. Din acest motiv voi participa cu echipa BikeXpert la cât mai multe curse de enduro și cross country în 2014.

Mulțumim mult pentru timpul acordat și-ți dorim mult spor la pedalat, pentru că vei avea nevoie!