Categorii: ArticoleGhiduri

Foaie inovatoare ce pune mai multă forță pe piciorul dominant

Pentru cei ce vor să urce mai eficient există se pare o opțiune diferită de clasicele deja foi ovale! Inventatorul Doug Brown a examinat pentru mai mult de 2 ani transmisiile și eficiența pedalării și a venit cu o idee nouă de a îmbunătăți aceste lucruri. Foaia sa de angrenaj eficientizează efortul piciorului dominant pentru a îmbunătăți total urcarea pantelor. Foaia nu e ovală dar nu se poate zice nici că ar fi rotundă, este doar un concept diferit.

Proiectul nu are un nume, dar schimbă modul în care puterea de la picioare e transmisă la roată. Conceptul e simplu: se mută centrul foii față de centrul angrenajului astfel încât piciorul dominant să suprime deficiența celuilalt. În timp ce o foaie ovală oferă mai multă forță în zona de putere maximă pe ambele părți, acest concept mărește forța transmisă pe partea dominantă. O diferență mare față de foile ovale e că aceasta rulează fără pulsațiile transmise de acestea.

Foaia e complet circulară în zonele de putere maximă, folosind aceiași rază la ambele capete după cum indică și cercul roșu, dar se aplatizează puțin în zonele de ineficiență. Practic diferența mare față de foile ovale e că zona aplatizată nu e simetrică, piciorul puternic beneficiind de o zonă de putere pe un unghi mai mare decât cel slab.

Cu acest design, o foaie de 39 are un echivalent 39/36, adică piciorul puternic o va resimți ca una de 39 iar cel slab ca una de 36. Foaia e gândită să fie folosită pe angrenaje unde aceasta se instalează ușor și să fie montată doar pentru turele unde există urcări lungi și grele, deoarece în mod evident pe plat nu e foarte plăcută. MTB, ciclocros sau cățărările montane pe asfalt ar fi terenul ideal.

Ideea e de a folosi un picior pentru a-l ajuta pe celălalt și te ajută să păstrezi cadența pe urcările grele. Cu foile normale ovale reducerea de putere e doar pe aproximativ 25% din rotație în timp ce cu acestea reducerea e mai mare și avantajează pentru relaxare piciorul mai slab. Dacă se fac ture lungi de mai multe zile, pe traseele mai ușoare foaia poate fi inversată pentru a da o zi de pauză piciorului puternic.

O idee interesantă ar fi și folosirea pentru a scădea dezechilibrul între picioare, antrenând mai mult piciorul slab… deși specialiștii spun că asta nu ar ajuta la nimic.

Conceptul e de a monta foaia în locul celei mici în cazul unui angrenaj dublu, cea mare rămânând neschimbată pentru rulajul pe plat. Nu par să fie probleme la schimbarea vitezelor, foaia fiind testată destul de mult. Inventatorul Doug dorește să licențieze ideea mai degrabă decât să o producă, așa că s-ar putea să o vândă unui producător mai renumit, dar momentan totul e în fază de proiect și nu se știe nimic despre o eventuală finalitate.

Informații de pe bikerumor.com

Horațiu Campian

Horaţiu pedalează şi merge pe munte de când se ştie, dar s-a apucat serios de mountain bike şi de participarea la concursuri în 2006, iar de cursieră în 2010. Când nu pedalează, aleargă pe poteci de munte, iar iarna practică schi-alpinism. Iubeşte potecile de MTB din Carpaţi şi şoselele şerpuitoare ale Alpilor. Zona sa preferată de MTB este Bran-Moieciu.

Share
Published by
Horațiu Campian

Stiri Recente

Lineup-ul Obciniada 2026: trei zile de sporturi montane și muzică în Gura Humorului

Obcinile Bucovinei prind viață în weekendul 22–24 mai, când festivalul Obciniada reunește iubitorii de muzică, alergători, cicliști și cățărători în…

5 zile in urma

Marea Finală de pe Lošinj la 4Islands Epic, etapa a 5a desemnează campionii

O etapă finală rapidă și explozivă a adus ediția 2026 a 4Islands Epic la un final spectaculos. Problemele tehnice, atacurile…

o săptămână in urma

Turul României 2026: start istoric peste graniță și un traseu de peste 800 km

Pe 22 aprilie, în București, a fost prezentată oficial ediția 2026 a Turului României, competiție ajunsă la ediția cu numărul…

o săptămână in urma