Opțiuni turistice pentru a urmări acțiunea din Turul Sibiului 2013

Cea mai importantă competiție de șosea din România, Turul Sibiului, este un prilej ideal de a urmări profesioniștii acestui sport la treabă. Organizatorii s-au străduit să alinieze nume cât mai importante la startul cursei, dar nu au neglijat nici spectatorii, pregătind câteva opțiuni care să facă sejurul celor care vin la Sibiu unul cât mai greu de uitat.

Astfel, pe site-ul Turului unde sunt prezentate etapele competiției, există o secțiune intitulată Tur Turistic. Acolo sunt listate principalele obiective turistice de pe parcursul fiecărei etape, precum și o scurtă descriere a lor. În acest fel, cine este curios să vadă una dintre cele mai importante curse de șosea din sud-estul Europei poate să își planifice și o vacanță în zona Sibiului, căci posibilitățile de cazare și agrement sunt generoase.

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

Devron Gravel GRV 1.0 (2026): pare mai scumpă decât este

Devron a nimerit-o la fix cu nuanța de verde a acestei biciclete, deoarece la o…

11 ore in urma

Epic Măgura Trails debutează în Mărginimea Sibiului cu șase trasee dedicate MTB, eMTB și familiilor

Un nou eveniment de mountain bike își face apariția în calendarul competițional din România. Epic…

12 ore in urma

Jagwire lansează noile discuri Pro LR3 și plăcuțele Elite, cu accent pe gestionarea căldurii

Jagwire își extinde gama de produse dedicate frânării prin introducerea discului Pro LR3 și a…

6 zile in urma