Fears, Tears&Beers și tradiție, am adăuga noi

Statele Unite ale Americii nu excelează în tradiții, de regulă, dar parcă tot ei spuneau că regulile sunt făcute ca să fie încălcate, nu? Cel puțin în privința mountainbiking-ului modern, putem afirma că Vestul SUA e vinovat pentru formarea și ascensiunea sa, indiferent ce discipline și ce mărimi de roți au reverberat pe piețele mondiale și în lumea largă de-a lungul anilor. Oamenii de acolo se dădeau la greu cu mountain bike-urile și, încă de acum aproape 10 ani, când XC-ul era pe buzele tuturor, enduro-ul se afla în meniul riderilor care preferau praful deșertului Nevadei. Într-un anonimat tipic întrecerilor de ciclism care au o aură proprie s-a desfășurat și prima ediție Fears, Tears&Beers, care nu a evoluat foarte mult de atunci din punct de vedere al audienței, dar pe de altă parte enduro-ul adevărat nici nu e pentru oricine, corect?

Vreo 60 de kilometri de pedalat peste culmi golașe și vreo alți 2.000 de metri diferență de nivel li s-au pregătit celor care se vor încumeta să aspire la victoria supremă și, indiferent dacă termină sau nu, toți participanți sunt invitați la afterparty-ul de după. În schimb, dacă nu aspiră la victoria supremă, participantul poate să se înscrie în oricare din restul de 4 categorii și poate să-și fixeze cătarea pe victoria din cercul mai restrâns al secțiunii alese.

În altă ordine de idei, fie că ajung la sosire sau nu, temerarii vor putea comite un gest mai dificil de repetat de-a lungul vieții, anume traversarea pe bicicletă a unui cazino, chiar după startul primei etape a competiției care va avea loc în 14 iunie.