Enduro – disciplină obligatorie

Nu de mult, pe traseul de la Trofeul Muscelului mi-au sărit în ochi timpii obținuți de ocupanții primelor poziții ale clasamentului pe câteva segmente de coborâre. Acești timp m-au speriat drept să-ți spun, din pricina faptului că erau mult mai mari decât m-aș fi așteptat și imediat mi-au răsunat în cap cuvintele unui amic: mulți au forță în picioare, dar tehnică puțină. Iar asta se putea remarca foarte ușor în clasamentul de pe Strava, acel clasament de care ține cont doar orgoliul. Un rider complet înseamnă un rider care îmbină anduranța cu tehnica, căci una fără alta nu prea au haz. Cu suficientă forță ajungi pe deal rapid, însă vei coborî fără să simți distracția și adrenalina, iar cu cu suficientă tehnică te vei putea bucura la vale cum se cuvine, însă va dura o eternitate să ajungi în vârful muntelui. Pentru aceste simptome există o soluție cât se poate de eficientă. Se numește enduro, iar în România a început să fie servită în porții impresionante pe parcursul unui sezon. Altfel spus, avem suficiente curse de enduro în țară încât să putem face chiar și un campionat.

Pe scurt, un traseu de enduro este compus în primul rând din poteci, factorul cheie în dezvoltarea tehnicii tale pe bicicletă. Are mai multe probe speciale, în principiu patru, cu câte 3-4 km lungime, pe care urci și cobori, cu mențiunea că la vale te vei da cam 80% din respectiva etapă. Pentru a ajunge însă în vârf, de unde vei porni, va trebui să urci o bucată de traseu intermediară, pe care nu vei fi cronometrat, însă pentru care ai un timp limită. Nu este o disciplină pentru începătorii care și-au cumpărat bicicletă săptămâna trecută, însă cu puțin antrenament, oricine ar trebui să fie în stare să termine o astfel de cursă.

Bicicleta ideală pentru astfel de traseu este un full-suspension, dar asta nu înseamnă că n-o poți parcurge și un hardtail. La primul concurs de enduro organizat în România (Reșița) la care am participat, nu puțini au fost cei care au concurat pe hardtail-uri 29er și au terminat onorabil. Așadar, nu există scuze. Trebuie doar să-ți dorești să ieși din zona de confort, iar apoi lucrurile se vor aranja de la sine, în timp. Și chiar dacă nu te bați pentru podiumuri, această disciplină îți va aduce mult mai multe satisfacții decât ai putea să-ți imaginezi, iar dacă te gândești că nu ai unde să te antrenezi, există câteva variante rezonabile ușor de accesat: Poiana Brașov sau Câmpulung Muscel sunt primele două care-mi vin în minte și care sunt localizate pe lângă București.

Ce-i drept, single trail-urile sunt la noi încă o raritate, majoritatea traseelor parcurse de noi fiind pe drumuri forestiere. Mă gândesc mereu la un single trail pe care să cobor peste 20 de km, la unele alpine sau la unele care să străbată Munții Carpați de la Est la Vest, însă până acolo mai avem de așteptat. Dacă vrei să te antrenezi pentru un astfel de traseu, inițiativa stă în mâinile tale, la propriu și la figurat. În urmă cu câțiva ani am descoperit pe niște dealuri câteva drumuri făcute de vaci, absolut perfecte. Încape o singură bicicletă pe acolo, sunt foarte virajate, au elemente tehnice și o diferență de nivel acceptabilă. Chiar dacă lungimea de aproximativ 1 km nu este grozavă, ai mereu ocazia să descoperi noi segmente. Iar asta se poate întâmpla chiar în spatele casei tale în cazul în care locuiești într-o zonă de deal. Tot ce-ți rămâne de făcut este să cozmetizezi traseul și să-l ajustezi acolo unde este cazul.

Natura nu ne oferă totul pe tavă, așa cum vedem în Alpii sau în Dolomiții înțesați de single track-uri, însă depinde de noi să profităm de ceea ce avem și să îmbunătățim, astfel încât să rămână pentru generațiile ce vor urma. Sunt suficiente exemple de oameni din această țară care au pus mâna pe lopată sau pe scule mai serioase și s-au apucat de treabă fără să stea prea mult pe gânduri. Să nu uităm că în Transilvania rețeaua de trasee ar putea ajunge la 100 de km, iar asta la inițiativa unui pasionat de biciclete.

Așadar, locuri de antrenament avem, condiții avem, biciclete avem. Nu-ți rămâne practic niciun motiv ca să nu participi la o cursă de enduro, măcar o dată în viață. Totodată, experiența pe care o câștigi te va ajuta enorm chiar și pe traseele de Cross Country, acolo unde coborârile nu vor mai părea deloc atât de periculoase precum le vezi în prezent, iar lumea nu va mustăci când îți va măsura performanța pe Strava. Dorința de a progresa te va duce pe tine, dar și comunitatea, mai departe decât ai crede. Trebuie doar să-i permiți să se dezlănțuiască.

Dragoș Mitroi
editor-in-chief FreeRider.ro