Categorii: Editorial

De ce doar Mountainbike?

Din discuţiile purtate recent cu reprezentanţii mai multor magazine de biciclete, am ajuns la concluzia că piaţa de CityBike-uri este situată undeva la 15, poate maxim 20% din totalul vânzărilor dintr-un an. Iar această tendinţă se manifestă mai ales în orasele mari, unde este necesară mai degrebă o bicicletă de oraş rapidă decât una de munte.


Este clar, în România trend-ul este dat de mountainbike-uri. Le poţi vedea peste tot prin oraş, fie că te aflii la şes sau la munte. De aici pleacă şi dilema mea. De ce sunt oraşele pline de MTB-uri, când locul acestora este defapt la munteş Unul din răspunsuri poate fi găsit în trecut, la capitolul începuturilor vânzărilor de biciclete din România. Dacă-ţi mai aminteşti, primele biciclete comercializate de Metro ce purtau denumirea de Raxon, erau Mountainbike-uri (doar asta scria şi pe etichetă) cu o furcă şi cu cadru din oţel, ambele rigide.



Pentru plimbările prin oraş aceste biciclete nu erau sufcient de rapide pentru a parcurge distanţe foarte lungi, datorită anvelopelor de munte care aveau o rezistenţă la rulare destul de scăzută. Cu toate acestea, au fost achiziţionate sute de astfel de mounatinbike-uri de către diverse persoane dar şi de către firmele de curierat pe bicicletă, care aveau în unele cazuri o flotă de peste 100 de astfel de biciclete (din mărci precum Raxon sau NECS Bike). Cei mai inteligenţi și-au schimbat anvelopele cu unele slick şi s-au deplasat mai repede. Ceilalți (printre care şi eu), au preferat să pedaleze mai greu prin oraş dar să facă şi ceva ieşiri la munte, cu toate ca lipsa oricărui sistem de amortizare te lăsa cu dureri semnificative de spate.


Trend-ul era deja pornit iar în comunităţile restrânse de biciclişti, cei cu CityBike-uri erau ironizaţi. Începând cu anul 2000, au început să apară tot mai multe modele de furci cu suspensie, iar plimbările la munte au devenit mai plăcute. Cu toate acestea, bicicletele MTB se vindeau în continuare în proporţii covârşitoare în oraşe. Astăzi, situaţia s-a ameliorat puţin, însă nicidecum semnficativ.


Vestea bună este că în ultima perioadă au apărut modele trendy de la producătorii setaţi pe biciclete de oraş, cele care vor să-ţi completeze imaginea de urbanist. Fac referire aici la Electra, Vanmoof sau Brompton dar lista poate continua până la finele paginii. Încet şi timid, unii dintre bicilişti renunţă la MTB-uri pentru a-şi achiziţiona CityBike-uri. Sau cumpără un CityBike ca o a 2a bicicletă. Este îmbucurător, dar schimbarea va dura ceva timp.


O bicicletă de oraş este mult mai practică în oraş, mai ales dacă este pliabilă. Are anvelope rapide, are o poziţie dreaptă, confortabilă şi comodă perfectă pentru a admira oraşul în zilele când eşti prea lent şi în unele cazuri îţi oferă şi posibilităţi de stocare a bagajelor (cu ajutorul unui portbagaj). Iar oferta este destul de variată: de la bicicletele aduse din Olanda, care nu-ţi vor scoate mai mult de 100 de euro din buzunar până la cele avansate, cu 8 viteze în butuc şi şei din piele.


Bineînţeles nici eu nu voi renunţa la Mountainbike. Niciodată. Dar plimbările foarte dese cu CityBike-urile prin oraş mi-au dat de înţeles că acestea sunt mult mai practice. Nu trebuie nicidecum să faci o trecere bruscă. Gândeşte-te doar de câte ori ieşi pe an la munte. Sau la câte concursuri participi. Dacă cifrele sunt irelevante, atunci ar putea fi o idee bună să dai un „switch” dar şi o şansă bicicletei de oraş. Sau dacă nu vrei să rişti risipirea unei sume de bani, împrumută una pentru o săptămână de la un prieten (sau închiriază) şi vezi cum te simţi pedalând pe ea.


Sunt convins că o sătămână este un termen decent pentru a-ţi da singur seama, dacă aceasta îţi este potrivită sau nu. Ştiu care este veşnicul argument: nu avem piste de biciclete, iar deplasarea prin oraş printre automobile poate fi extrem de dificilă şi riscantă. Totuşi şoferii români încep să dea semne de înşelegere faţă de bicicliştii urbani. Atenţia pe care ei încep să ne-o acorde, nu te va mai obliga să urci şi să cobori borduri greu de abordat cu un CityBike. Dorinţa de schimbare a lor şi a noastră, mai ales că vorbim de mediul urban, s-ar putea să aducă mai multe biciclete CityBike pe străzile noastre. Rămâne de văzut!


Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Vezi comentarii

  • din acelasi motiv pentru care Porsche nu vindea nimic in Romania pana sa apara Cayenne, Dacia vinde mai multe Duster decat Sandero si tot asa (a nu se intelege ca fac comparatie intre Porsche si Dacia; fiecare cu nisa lui).. romanul daca nu are "gip" nu poate sa doarma noaptea;

  • Sunt mult mai comode, mai mici - le poti depozita mai usor pe balcon, le poti folosi atat la munte cat si la piata pe cand un citybike nu-l poti folosi la o plimbare pe un drum forestier si nu in ultimul rand sunt mai frumoase. Daca mi-as cumpara un citybike mi-ar trebui si un mtb -> spatiu ocupat degeaba pe balcon etc.

    In + sa mergi cu bicla prin bucureti este mai periculos ca o coborare pe limbaselu spre ex. Am coborat de n ori pe aclo si nu am patit niciodata nimic in schimb mi-am fact praf o janta pe bdl. unirii intr-o gura de canal al carui capac nu mai exista...

  • Eu cred ca romanii s-au orientat in primul rand la MTB din cauza drumurilor pline de gropi unele asfaltate,altele nu.. pe vremea aceea erau bicicletele ideale.. Acum am evoluat si noi, si putem sa schimbam putin din mentalitate.

  • MTB-ul este bun cam peste tot, dar ce-i drept am pornit pe un drum gresit in marile orase...ma uitam la olandezi, foarte rar vezi un mtb-ist pe strazi :) Orasele sunt pline de MTB-uri si unii chiar nu ies la munte cu ele...

  • Pe de alta parte nu inteleg oamnii care vin cu biciclete de downhill pe "gip" dau o tura prin herastrau le sterg de praf, le suie la loc pe "gip" si probabil le duca acasa in vitrina dupa aceasta experienta extrema in care si-au riscat viata printre babele din parc

  • Personal prefer mtb-ul in oras. Si prefer sa tin cursiera acasa. Traseul meu este prea denivelat. Prea multe borduri mici si mari, prea multe santuri... Cursiera nu este confortabila. Nu are frane prea grozave. Nici echilibrul nu mi se pare prea bun. Pe de alta parte, pe mtb am incredere ca pot sa sar borduri, sa dau in gropi, sa o umplu de mizerie... Si in orice conditii ma va aduce acasa. As vrea sa inchei cu o mica gluma. Oricine poate sa se dea cu o bicla de carbon cu pneuri netede. Dar cati pot face acelasi traseu cu un cadru de otel si pneuri cramponate?... :D

  • Ideea era sa inceapa sa se miste si piata asta de citybike-uri cumva....dar se pare ca-s slabe sanse!

  • Sunt slabe sanse pentru ca nivelul de trai nu este unul foarte ridicat in asa fel incat romanul sa-si permita sa aibe 2 biciclete, una de munte si una de oras . Nivelul actual de trai abia ii permite omului de rand sa se uite cu jind la o bicicleta mai buna si sa-si cumpere o bicicleta mult mai slaba doar din dragostea de a pedala . Astea sunt vremurile, nu oricine isi permite sa dea de ex 1800 de lei pe o bicicleta , sunt multi care nu`si permit sa dea nici 1000 de lei pe o bicicleta , pentru unii sumele astea reprezinta salariul lor pe o luna, dar cred ca e mult mai usor sa dezbati in spatele laptopului sau al calculatorului stand la caldurica` si dandu`ti cu parerea .

    D-aia sunteti romani . Succesuri.

    P.S.: Lucrez in magazin de profil, si cred ca stiu despre ce vorbesc .

  • Hello SuperSaint! Long time no see! :) Ai dreptate, dar din punctul meu de vedere doar partial.

    Sa presupunem ca cineva s-ar decide sa plateasca 1.000 de lei pe urmatoarea sa bicicleta (suma minima propusa de tine mai sus).

    Dupa ce este convins ca are nevoie de bicicleta, persoana trebuie ghidata pentru a lua o decizie corecta. Si aici intervine categoria de care discutam. Cei care vor pedala doar in oras, dar vor alege totusi un mtb. Sau poate un mtb cu furca fixa?

    Pe piata exista numeroase alternative acum si poti achizitiona o bicicleta de oras, second hand ce-i drept (sau noua - China), la un pret foarte mic. Chiar mai mic de 1.000 de lei.
    Cateva exemple sunt chiar aici: http://www.anunturi-biciclete.ro/anunturi-vanzari-biciclete/anunturi-biciclete/biciclete-de-oras
    Cred ca lumea nu aduce in discutie faptul ca romanii in general nu au foarte mari bugete pentru a investi in bicicleta. Cum spuneai si tu, vremurile sunt de asa natura si ar fi absurd sa privim problema din acest punct de vedere. Este vorba mai degraba de cei care iau decizii incorecte, desi cele corecte le-ar fi mult mai la indemina.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Jidvei Weinland Trails – Biking Edition: MTB în Țara Vinului, între competiție și experiență completă

Jidvei Weinland Trails revine cu o nouă ediție dedicată pasionaților de mountain bike, sub conceptul…

12 ore in urma

DT Swiss 1700 și 1500: noua generație de roți MTB

Puține nume din lumea componentelor de bicicletă inspiră același nivel de încredere ca DT Swiss.…

o zi in urma

Orbea lansează noul Wild LT: e-MTB de enduro cu motor Avinox și suspensie de 170 mm

Orbea a prezentat noua generație Wild LT, unul dintre cele mai importante modele din gama…

2 zile in urma