Bicicleta poporului

Cât de greu poate fi oare să pătrunzi în esența termenului „producție de masă”? Nu la fel de greu precum ai face-o în cazul miilor de întârziați care împing dezorientați cărucioarele de cumpărături în hypermarket-uri cu o zi înaintea celor mai importante sărbători din an. Dacă definiția amintește de producția „realizată în mod neîntrerupt şi în cantităţi mari sau foarte mari”, mi-aș permite să adaug și costul de achiziție ce trebuie să fie derizoriu pentru a încuraja această producție colosală. Asta ar trebui să fie cheia succesului, de fapt un fel de unu plus unu egal doi, în termeni economici. Dacă greșesc undeva, rog a fi corectat de un specialist în științele economice.

Publicam luna trecută o știre prin care anunțam lansarea unei biciclete cu roți 650B (27.5 inch), cu o echipare modestă dar suficientă pentru orice plimbare lejeră sau de ce nu, pentru un periplu la munte. Oferită desigur pentru câteva pițule în comparație cu sumele pe care trebuie să le achiți pentru o bicicletă din gama premium. Iar acesta a fost factorul declanșator care m-a dus cu gândul la o bicicletă a poporului, un concept precum debutul mărcii Volkswagen din anii 40, dar transpus pe două roți. Adică, un brand, capabil să fabrice unul sau cel mult două modele de biciclete, care să aducă un aport de capital considerabil brand-ului prin costul de achiziționare mic și vânzările uriașe.

Ideea de gamă restrânsă nu prea rezonează însă cu popularitatea. O face cu notorietatea în schimb (vezi Santa Cruz, Ellsworth sau Niner), dar la ce folos să ai un produs notoriu, dacă doar 2% din populație și-l permite? Îți dau ca exemplu brand-urile actualmente populare: găsești în catalogul de prezentare fișa tehnică a atât de multor modele, încât după punere în vânzare se răspândesc aproape prin toate locurile în care ajungi să calci și tu. Astfel, este greu de crezut că trece o zi în care să nu vezi pe cineva pedalând pe un Focus, un Cube sau o Merida, fie că ești în oraș, fie că te bucuri la munte de aer curat. Ce vreau să demonstrez cu acest exemplu este că șansele de răzbatere ale bicicletei poporului către inima consumatorului, nu va fi una ușoară, în schimb asul din mânecă ar trebui să-l constituie prețul de achiziționare. Aceasta este șansa prin care poate să-și cumpere biletul de intrare în acest club al mărcilor răspândite. Uită de carbon, suspensii electronice și schimbătoare hidraulice pentru că noul produs popular trebuie apreciat și judecat la adevărata sa valoare. Vorbim aici de un entry-level, cred că este limpede pentru oricine.

Cei de la DHS spre exemplu, au încercat să facă un lucru asemănător cu Impulse Argentus. Însă nu mică ne-a fost mirarea când am aflat costul final al bicicletei. Acesta depășise pragul de cost stabilit inițial, din varii motive. Prin urmare, bicicleta s-a ales cu un preț atractiv și cu vânzări decente, dar nu suficient de mari încât s-o propulseze în topul bicicletelor cu prețuri adresate oricărui om de rând. Dar dacă nici măcar un producător local mare nu poate realiza acest proiect, atunci cui îi cade această responsabilitate în spinare? Nu este greu de anticipat că într-un final se va găsi cineva și nu mă aștept aici la brand-urile europene, care stau confortabil cu cifrele de vânzări actuale, ci pariez pe un brand românesc. Îl văd ca pe un plan atât de bine pus la punct încât să se extindă cu succes și în țările vecine. Pocnește din degete și mă voi trezi din hipnoză dacă ți se pare dacă nu vorbesc despre o soluție fezabilă.

Consumatorii încep să se informeze din ce în ce mai mult despre calitatea produselor pe care doresc să le achiziționeze. Spre norocul colectiv, mulți sunt deja conștienți că dacă vor plăti 300 de lei pentru o bicicletă nouă, se vor alege cu calitatea reflectată în preț. Da, mă refer la bicicletele cu un cadru și cu componente din oțel prost finisat, asamblate în cele mai obscure fabrici. Eu mizez pe o bicicletă care să ofere o calitate decentă pentru un preț mai mult decât decent. În industria auto am dovedit că putem, de ce nu am face-o și în industria de biciclete? Rețeta este simplă, planul de atac mai dificil, însă rezultatul va fi apreciat într-un final atât de producător cât și de cumpărătorul final. Totul se rezumă până la urmă la marjele de profit. Mai mici, dar adăugate unor produse care se vând de la sine, în cantități semnificative.

Am putea astfel să realizăm un alt pas important: să ne trezim cu mult mai mulți bicicliști în jurul nostru. Dacă 2013 se anunță un sezon ceva mai dificil din punct de vedere financiar, poate că aceasta este cea mai bună ocazie de a veni cu un produs și cu un concept nou, care să se impună și care de ce nu, să dăinuiască. Dacă goană după profit n-ar constitui principalul scop, poate că un astfel de proiect ar fi realizabil. Avem doar nevoie de cineva care să pună pasiunea în fața oricăror target-uri financiare. Și care să creeze ceea ce nemții ar fi numit în urmă cu 70 de ani, „das Volksfahrrad”.

Drgaoș Mitroi
editor-in-chief FreeRider.ro