De ani de zile mă gândesc la un subiect oarecum amuzant pe care l-am studiat în jurul meu și am văzut că se aplică la destul de multă lume într-o măsură destul de mare… Este vorba de cifrele limită din sporturile noastre preferate, cifre ce pentru mine par să reprezinte limita între ușor și greu, între tare și încet, între începător și avansat… Evident, logica elementară ne spune că e vorba și de niște limite psihologice, induse și de aparatele de măsură pe care le folosim: ciclocomputere, gps-uri, ceasuri de alergare. Dar totuși eu m-am lovit de limitele astea de multe ori în anii de sport. M-am gândit după multă vreme să le împărtășesc și altora, să văd dacă mai sunt și alții care simt același lucru ca mine!
30 km/h în ciclism
După părerea mea, la ciclismul de șosea pe plat (deci excludem aici turele cu diferență de nivel considerabilă), viteza medie de 30 km/h este valoarea cheie. Pentru a scoate orice peste valoarea asta este nevoie să tragi de tine, să ieși puțin din limita de confort, în timp ce o tură sub media asta pentru un ciclist cât de cât antrenat se poate numi rulaj, antrenament ușor, în care nu se apasă tare în pedală. Evident vântul, mersul în pluton, oboseala sau calitatea bicicletei pot face ca regula să nu fie chiar atât de exactă, dar mie mi se pare că limita asta există și e cât se poate de prezentă în viața noastră.
5 min/km sau 12 km/h în alergare
Oarecum asemănătoare cu valoarea de 30 din ciclism mi se pare și cea de 5 dacă vorbim de pace sau de 12 dacă vorbim de viteză în alergarea pe plat. Doar că aici nu vorbim de o limită între relaxare și tras tare ci de un fel de plafonare în antrenament. Odată ce te-ai apucat de alergat, într-un timp destul de rapid poți ajunge să alergi 5-10 km sau chiar mai mult cu o medie de 5 min/km, însă mi se pare că trecerea de acest prag este foarte grea și necesită mult mai multă muncă, antrenamente cu sprinturi, consecvență și sudoare pentru fiecare secundă de îmbunătățire.
Foto: Cătălina Cârlan (bucata finală de pushbike spre Șaua Strunga, Bike 4Mountains)
10 km/h în MTB
Asta mie mi se pare cu două tăișuri, separat pentru începători și avansați. De multă vreme organizatorii de maratoane de MTB au luat viteza medie de 10 km/h ca un etalon pentru timpul limită, considerând că acei care nu reușesc să obțină această viteză pe un traseu de dificultate medie nu merită să se afle printre cei de pe lista de finisheri. După ani de zile în care am luptat cu limita asta pe traseele lungi de peste 50-60 km am constatat că am stagnat mult în zona aceea, deși azi mi se pare o limită destul de ușor de depășit.
Dacă vorbim însă de teren tehnic, cu portiuni serioase de push-bike, bolovani și diferențe de nivel de ordinul 1000 m/20 km deja 10 km/h mi se pare că devine o provocare și pentru un MTB-ist mai avansat și cu experiență. Scăderile vitezei medii pe bucățile unde cărăm bicicleta în spate nu mai sunt compensate la vale, unde avem teren pe care nu putem depăși cu mult această viteză pe foarte multe porțiuni. Sellaronda Hero sau la noi 60/3000+ sau prima ediție Banat Epic sunt exemple de astfel de trasee unde chiar și pentru cei mai puternici limita asta a fost o provocare.
10% în ciclismul de șosea
Revenind la ciclismul de șosea, când vorbim de cățărare panta de 10% mi se pare pentru majoritatea limita după care lucrurile devin destul de serioase. Dacă până la 10 putem vorbi, în funcție de rapoartele bicicletei, de pedalat într-o oarecare cadență, după această valoare pedala se întărește și este nevoie de un efort comparabil cu cel din culturism pentru a duce bicicleta în sus pe deal.
Voi vă regăsiți în limitele acestea psihologice? De ce alte limite v-ați lovit în antrenamentele voastre? Cu siguranță fiecare a avut bariere greu de trecut în antrenamentele și turele sale…
Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…
Disciplina gravel devine din ce în ce mai populară, iar producătorii nu se sfiesc să lanseze constant modele noi. Martor…
Prologo AGX înseamnă „Aventură, Gravel, Ciclocros”, iar noua serie de produse din această gamă vine cu control al alunecării și…
Vezi comentarii
Buna ziua,
Care e formula in procente pentru diferenta de nivel ?
eu o siiu pe asta: lungimea segmentului urcat injumatatit impartit la diferenta de nivel a segmentului totul inmultit cu 100 si asta da in procente uracarea
E corect?
Multumesc anticipat,
O zi buna,
Am uitat sa precizez ca am rulat 75 % pe asfalt cu anvelope Schwalbe Rapid Rob cu uzura
Salut oameni faini, sunt un ciclist amator (MTB, XC) , de duminica, si am reusit si eu pt.prima data performanta de 100 de km/zi,mai exact 7 :11 ore , bineinteles am fost foarte suparat :) ca am primit o notificare ca am pierdut semnalul gps pt. 3 sau 5 min si la finish aveam 99,59 km; e vorba doar de efectul psihologic pt ca nu am concurat impotriva nimanui ...as vrea daca poate interpreta rezultatele cineva asa pe scurt sa-si dea o parere; as fi vrut sa pot atasa screenshot-ul de pe Endomondo ca sa fie totul transparent :)...voi scrie valorile mai jos :
MIN ALT. 392 m
MAX ALT. 978 m
Dist 99,59 km
Duration 7:11:33 h
AVG PACE 4:20 MIN/KM
MAX PACE 1:13 MIN / KM
AVG SPEED 13.85 KM/H
MAX SPEED 49,42 KM/H
Repet as dori doar o interpretare poate in viitor voi dori sa particip la vreun concurs. Multumesc !
Salut!
In primul rand felicitari, sa pedalezi peste 7 ore nu e un lucru usor, mai ales singur (banuiesc ca ai fost singur). De asemenea si trecerea limitei de 100 km este foarte grea. Atata timp cat sunt niste recorduri personale, cu siguranta putem spune ca sunt niste realizari foarte tari.
Ca sa zic cat de bine si de rau e, ar trebui sa stiu traseul, in special diferenta totala de nivel, deoarece doar altitudinea minima si maxima nu sunt relevante. Dupa cum vad eu, ai avut parte de niste urcari si coborari iar astea schimba mult lucrurile. Conteaza si bicicleta cu care ai facut asta, o bicicleta usoara si performanta pe deal in sus e una, un MTB mai greu e altceva.
Iar e important daca durata si media sunt cu pauze cu tot sau fara, pentru ca sunt convins ca ai luat si ceva pauze care taie grav din media finala. Datele celor mai performanti pe care le gasesti nu includ pauzele, acolo ei isi pun computerele sa se opreasca automat cat stau. Probabil tu nu ai facut asta. Asa ca daca cineva a dat 100 km in 4 ore dar s-a mai oprit de 3 ori sa manance, media cu timpul total e destul de mica chiar daca a mers tare.
Una peste alta, daca ai reusit asta pe 100 km cu dealuri, poti linistit sa incerci si un concurs pe teren mai putin tehnic. Nu stiu cata experienta ai pe teren tehnic sa zic cat de mult te-ar incetini asta. Oricum experienta asta o faci facand ture, ca nu se naste nimeni cu ea. Daca iti place bicicleta si te dai mult, vei creste ca performanta cu siguranta.
Mersi mult Horatiu, da , am fost singur, durata e cu pauze cu tot, diferenta de nivel nu o stiu, mai vad aici pe Endomondo in history TOTAL ASCENT 1526 M, TOTAL DESCENT 1518 M (pe tura respectiva) , e relevant ? Bicicleta e un Giant Talon 2 (2014) /3x10/slx&deore/ furca cu arcuri Rockshox XC30, roti de 27.5, anvelope Sch Rapid Rob 2.25, si nu, nu am experienta pe trasee tehnice...multumesc mult inca o data si nu in ultimul rand trebuie sa-ti spun ca iubesc acest proiect Freerider.ro :) !!!
Interesant articol! In cazul meu e un oarecare pradox, in sensul ca limitele descrise in articol mi se par oarecum lejere (le pot duce cateva ore), dar cand e vorba sa le depasesc, chiar si foarte putin, mi se pare efort de Sisif. Cred ca mintea imi joaca feste.☺
Exact despre asta e vorba :)
Daca o medie de 30km/h pe sosea este o referinta si este greu de sustinut, cand ma gandesc la castigatorii ABSA Cape Epic, care au avut in acele conditii pentru 7 etape, o medie de peste 26km/h (km totali/timp total), cu medii chiar mai mari pe anumite etape....e waw!
Aia nu sunt la nivelul despre care vorbim, de amator pasionat :)
Adevar grait-ai :-)
PACE de 5min /km la alergat este o limita sub care te poti considera chiar bun. Daca o socotesti in momentul in care alergi 21km - nu mai zic de 42) te duci undeva spre peformanta. Totusi, la alergare, varsta isi spune cuvantul mai mult ca in ciclism in sensul ca anii in minus ( 24-25 ani VS 35-37 ani ) sunt in avantaj. In ciclism o maturitate - varf de performanta - se poate obtine la 35-37 .
30km/h viteza medie: CLAR !!!! in momentul cand ma uit pe Strava la colegii mei este primul lucru la care ma uit ! si pe urma, evident ma uit la distanta pe care au parcurs-o :-P . dar depinde daca o faci in stil triathlonist ( solo) sau in pluton. Jos palaria pentru prima grupa :-)
10km/h in MTB CLAR ! dar aici vorbim de concursuri de MTB, nu prin paduri pe plat !.. daca ne gandim la Geiger ( tura lunga ) sau Lupii Dacilor ( tura lunga), chiar si concursul 4Munti - cu 4 zile de competitie... e foarte buna bariera.
10% panta : hmm. eu as spune 15% .. anul asta am facut cunostinta cu urcarea de la Sultanu' ( max 26% pe GPS) .. pe care nu am facut-o fara 8-uri :-) Dupa aceea, Seciu mi s-a parut poezie :-))) - greu, dar... deja e altceva.. Si sa nu uitam inebunitoarea panta de 16% de aprox de 1km care "macina" orice ciclist la sfarsitul concursului de la Brezoi: Eroica :-).. psihologic nu am rezistatat si am facut un push bike pe jumatatea pantei aleia.. dupa aceea m-am urcat la loc ! urcasem pante mai grele la viata mea, dar.. psihologic, pe aceea nu am mai putut-o duce la momentul acela.
Psihologia, asa cum ai spus, joaca un rol important. TOTUL e in mintea noastra iar barierele de mai sus pot fi depasite. Un antrenor de la un club de fitness din Bucuresti imi spunea: Muschii pot duce, totul este in mintea ta, concentreaza-te la uramtorul pas / pedala, nu te gandi ca nu poti.
Sunt curios daca vei avea un raspuns venit si dinspre partea feminina.. Trebuie sa recunoastem ( poate nu toti) dar noi, baietii, ne place sa ne masuram mereu.. sa depasim limite, consider ca suntem mai orgoliosi fata de fete. O fata doar lupta ! Lupta pur si simplu sa-si imbunataeasca performantele .. e construita altfel :-)
Lant intins si la cat mai multe performante ! :-)
Eduard
Sincer soția tot cam cu 5 min/km și 30 km/h se luptă, doar că e mai axată pe alergare și scoate mai ușor timpi sub 5 acolo decât peste 30 la cursieră, dar asta doar pentru că se dă foarte rar. Dacă s-ar da mai des cred că ar ține și ea 30. Când e în formă duce trena cu peste 30 pe plat.
Am uitat sa specific ca nu ma dau cu biciclete de sosea. Doar MTB. :)
Ei, pe MTB ai cam 3-5 km/h mai puțin decât pe cursieră pe plat, mai ales dacă e cu gume de offroad, aia e clar...
La alergat 100% sunt la limita de 5min / km daca distanta este mai mare de 3 km. La bicicleta (mtb) mai trebuie sa fac ceva ture mai lungi fara opriri ca sa pot spune ca am depasit media de 10kmh. Si ca viteza medie maxima pe plat (asfalt) se pare ca nu pot depasi 25 kmh pe o distanta de vreo 12km si cam 20 kmh pe o distanta de pana la 50km.