Categorii: Comunicate de presa

Turul României 2022, etapa 1

După trei zile petrecute la Satu Mare, Turul României pornește într-o etapă care măsoară 205, 2 km și trece prin pitorescul Maramureș, înainte de a ajunge la Bistrița. Mai multe echipe de suporteri și-au anunțat  prezența pe traseu, pe cățărarea de la Coaș, la Suciu de Sus, la granița dintre Maramureș și Bistrița-Năsăud, la Beclean, Spermezeu, Căianu Mic, Blăjenii de Sus și, bineînțeles, Bistrița. Aseară, la prologul desfășurat în centrul orașului Satu Mare au luat startul 123 de cicliști. Etapa a fost câștigată de neo-zeelandezul Thomas Sexton (23 de ani), de la echipa Bolton Equities Black Spoke Pro Cycling, aflată pentru prima dată în România.

Prologul ediției cu numărul 55 a Turului României a însemnat o probă de contratimp individual de 2,1 km în centrul municipiul Satu Mare. Primul ciclist, românul Luigi-Ionuț Răducu, de la Naționala României, a luat startul la ora 17.00, iar ultimul ciclist, starul echipei pro-continentale Caja Rural Jonathan Lastra Martinez, a pornit pe traseu la ora 19.04. De regulă la un contratimp, sportivii specializați iau startul în ultima parte, pentru a menține suspansul, dar la proba de ieri s-a înregistrat un timp excelent odată cu startul cu numărul 7, al neo zeelandezului Thomas Sexton (Bolton Equities Black Spoke Pro Cycling), care a făcut cei 2,1 km în 2 minute, 30 de secunde și 54 de sutimi.

Românul Eduard Grosu (Drone Hopper-Androni Giocattoli), care a luat startul la ora 17.20, s-a apropiat la doar o sutime de secundă, ca și italianul Nicolas Dalla Valle (Giotti Victoria Savini Due), care a luat startul câteva minute mai târziu, la 17.34.

România a mai avut un ciclist în top 10, Daniel Crista (Echipa Națională a României), care, cu un timp de 2 minute, 32 de secunde și 96 de sutimi, s-a clasat pe locul 5. Până la finalul probei, niciun alt ciclist nu a reușit să bată timpul lui Sexton, deși echipa sa a așteptat cu sufletul la gură parcursul lui Aaron Gate, considerat chiar de managerii săi într-o formă mai bună. La finalul serii, Thomas Sexton urca fericit pe podium, mai întâi pentru victoria de etapă și a doua oară pentru a îmbrăca tricoul galben de lider în Clasamentul General.

Au mai fost acordate două tricouri distinctive pe care le vom vedea și astăzi în cursă: tricoul pentru cel mai bun tânăr, câștigat de germanul Mika Heming (ATT Investment), cu un timp de 2 minute, 34 de secunde și 29 de sutimi și tricoul albastru pentru cel mai bun român, câștigat de Eduard Grosu (Drone Hopper-Androni Giocattoli).

Astăzi, caravana ciclistă pornește de la ora 12.00 spre Bistrița, cu o incursiune în pitorescul Maramureș: Satu Mare – Hideaga – Mogoșești – Satulung – Arieșu de Pădure – Cătălina – Coaș – Rușor – Târgu Lăpuș – Dămăcușeni – Suciu de Jos – Agrieșel – Târlișua – Spermezeu – Căianu Mic – Uriu – Beclean – Blăjenii de Jos – Bistrița. Pentru bună desfășurare a evenimentului, vor fi instaurate următoarele restricții de circulație:

•             Închiderea circulației pentru startul în Etapa 1, între orele 09.00-13.00, în Piața Libertății, între strada Al I Cuza și strada 1 Decembrie 1918.

•             Restricționarea circulației pentru plecarea caravanei cicliste, începând cu ora 12.00, până la trecerea ultimului sportiv, pe traseul: Piața Libertății – Strada 1 Decembrie 1918 – Bulevardul Lucaciu – Piața Romană – Pod Decebal – Bulevardul O Goga – Bulevardul L Blaga – strada Păulești – ieșire municipiul Satu Mare.

•             Restricționarea traficului auto și pietonal pentru sosirea în Etapa 1, între orele 09.00-19.00, pe traseul: strada Soarelui, Calea Clujului, strada Libertății, Bulevardul Independenței, strada Gheorghe Șincai.

•             Închiderea circulației pentru Cursa Copiilor, Sosire cicliști și festivitățile de premiere, între orele 08.00-23.00, în Piața Centrală, strada Dornei, strada Gheorghe Șincai, strada Liviu Rebreanu.

•             Parcarea interzisă în Piața Centrală din data de 07.09.2022 ora 07.00, până în data de 08.09.2022 ora 16.00.

Pentru prima dată în istoria evenimentului, suporterii au fost provocați să organizeze evenimente de întâmpinare a caravanei cicliste, iar partea de nord a țării a avut o reacție extraordinară. Mai multe echipe de suporteri și-au anunțat  prezența pe traseu, pe cățărarea de la Coaș, la Suciu de Sus, la granița dintre Maramureș și Bistrița-Năsăud, la Beclean, Spermezeu, Căianu Mic, Blăjenii de Sus și, bineînțeles, Bistrița.

Înainte de sosirea caravanei cicliste, la Bistrița se desfășoară, de la ora 15.00, Cursa Copiilor, la care s-au înscris aproape 150 de copii, după ce la Satu Mare au participat la evenimentul similar de la Satu Mare 240 de copii. Acest lucru arată popularitatea de care se bucură bicicleta în rândul tinerilor și face o promisiune pentru viitorul ciclismului românesc. Cursele de copii programate în următoarea săptămână la Târgu Mureș (în 8 septembrie, de la ora 14.00), Făgăraș (în 9 septembrie, de la ora 14.00) Cristian (în 10 septembrie, de la ora 12.00) și București (în 11 septembrie, de la ora 15.30).

Etapa 1 este o etapă complicată, nu doar din cauza lungimii – peste 200 de km, dar și din cauza profilului: nu sunt cățărări foarte grele, dar sunt amplasate în așa fel încât poate avantaja o eventuală evadare. „În etapa de astăzi dau 50% șanse evadării și 50% sprinterilor. Favoriții zilei sunt Matteo Malucelli (Team China Glory China), Eduard Grosu (Drone Hopper-Androni Giocattoli) și Patryk Stosz (Voster ATS)”, președintele Federației Române de Ciclism, Alex Ciocan, multiplu campion național în perioada 1995-2013.

Turul României 2022 are loc în perioada 6-11 septembrie și se desfășoară pe un traseu de aproximativ 850 km de la Satu-Mare la București, trecând prin Bistrița, Târgu-Mureș, Făgăraș și Curtea de Argeș. Devenind un veritabil ambasador al țării, traseul Micii Bucle este construit astfel încât să pună în lumină importante zone turistice din România. Anul acesta, plutonul va traversa zone emblematice precum Țara Lăpușului în Maramureș, Colinele Transilvaniei și cel mai spectaculos drum din țară – Transfăgărășan.

Diversitatea peisajelor românești, o multitudine de obiceiuri, tradiții și comunități, precum și frumusețea locurilor traversate vor fi promovate, în premieră pentru ciclismul românesc, în 50 de țări, prin intermediul unor rezumate zilnice transmise de Eurosport. Pe plan local, Turul este transmis în direct și integral pe canalul TV Sport Extra, precum și online, pe site-ul www.turulromaniei.ro și pe paginile de Facebook Tour of Romania și Auchan. De asemenea, retrospectiva fiecărei etape va fi transmisă zilnic, în perioada competiției, pe TVR 1. Materiale video și știri din timpul competiției vor fi disponibile zilnic pe Eurosport.ro și pe pagina de Facebook Eurosport România, iar rezumatele etapelor vor putea fi urmărite la cerere și pe aplicația Eurosport Player.

Premii totale în valoare de peste 26.000 euro pentru cicliști

Cei peste 130 de cicliști profesioniști din țări precum precum Spania, Columbia, China, Irlanda, Polonia, Cehia, Italia, Austria, Germania, Olanda, Noua Zeelandă, SUA sau Bulgaria vor concura atât pentru puncte UCI, cât și pentru premiile în valoare totală de peste 26.000 de euro, acordate atât celor care punctează în clasamente, cât și celor care trec primii linia de sosire. De asemenea, la finalul fiecărei etape, liderii clasamentelor vor primi tricouri distinctive pe care să le poarte în etapa următoare, după cum urmează:

  • Tricoul galben – Lider în Clasamentul General
  • Tricoul roșu – Lider în Clasamentul pe Puncte
  • Tricoul Verde – Lider în Clasamentul Cățărătorilor
  • Tricoul Alb – Lider în Clasamentul Tinerilor (Sub 23 de ani)

Se vor acorda și tricouri trofeu:

  • Tricoul albastru – Lider în Clasamentul Românilor (va fi purtat în competiție)
  • Tricoul Gri – Lider în clasamentul pe echipe (se acordă la finalul ultimei etape).
freerider

Share
Published by
freerider

Stiri Recente

Riders Club anunță concursurile pentru sezonul 2025

Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…

7 zile in urma

Bryton lansează noul ciclocomputer smart Rider S510

Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…

2 săptămâni in urma

Test – bicicletă gravel electrică Van Rysel E-GRVL AF HD

Disciplina gravel devine din ce în ce mai populară, iar producătorii nu se sfiesc să lanseze constant modele noi. Martor…

2 săptămâni in urma