După cum știți deja, cea de-a 13a ediție de Tare ca Piatra are loc în data de 13-15 iulie, iar de această dată își concentrează toată atenția asupra concursului de downhill și a evenimentului muzical.
De la organizator:
Ediția cu numărul 13 marchează cel de-al 9-lea an consecutiv în care organizăm proba de downhill, motiv pentru care pot afirma că majoritatea riderilor sunt demult familiari cu formatul, vibe-ul și desfășurarea evenimentului. În paralel, anual, un număr semnificativ de rideri debutanți ne aleg drept primul lor concurs, iar asta nu poate decât să ne bucure. Ne considerăm norocoși că putem beneficia de această infrastructură (transport cu telegondola și un traseu în centrul orașului), care ne permite organizarea unui eveniment calitativ din punct de vedere al facilităților oferite.
Pe lângă faptul că Tare ca Piatra funcționează ca o rampă de lansare pentru noile generații de rideri, evenimentul a devenit un prilej de concedii, majoritatea participanților venind însoțiți de familie și prieteni pentru a se bucura de un weekend plin cu de toate: o competiție distractivă, desfășurată pe un traseu foarte abordabil și adptat pentru toate condițiile de dat, o petrecere oficială ce reunește publicul, concurenții, sponsorii și partenerii, echipele de voluntari și întreg staff-ul, o echipă organizatorică prietenoasă și un oraș foarte primitor.
Trecând la informațiile punctuale, avem de trecut în revistă următoarele aspecte.
Traseul de concurs
Printre primele trasee de downhill din țară, traseul de pe Muntele Cozla a fost modificat anual, de cele mai multe ori, lucrat de la 0 cu ocazia fiecărei ediții de Tare ca Piatra, din cauza faptului că solul nisipos și condițiile naturale ale muntelui nu conservă lucrările pe o perioadă mai mare de câteva luni. Condiția traseului a atins apogeul existenței sale anul trecut, pentru ediția cu numărul 12, motiv pentru care, în acest an, întreaga linie rămâne neschimbată. Toate lucrările de anul acesta sunt concentrate pe reparații acolo unde este cazul, cosmetizare și mentenanță până la eveniment.
Pe scurt, concursul de downhill Tare ca Piatra testează aptitudinile riderilor de a se da pe teren nisipos, în timpul temperaturilor ridicate, factori ce măresc viteza de parcurgere a acestuia. Mi se pare și normal să existe diversitate între concursuri și trasee. Ai trasee cu abrupt, ai trasee tehnice, cu porțiuni de rădăcini și rock-garden-uri, aici ai pădure de foioase, un road-gap faimos și zone de nisip. Evident, pe lângă flow, distracție cât încape, voie bună și un rooftop party.
Formatul evenimentului – categorii de concurs, condiții de participare și program
Categorii de concurs
Condiții de participare
Pachetele Early Bird asigură tarife preferențiale de participare, pentru cei ce aleg să achite în avans taxa de înscriere, după cum urmează:
– Early Bird – 150LEI – pachete valabile până la 10.07.2018.
– la fața locului – 180LEI
*Copiii și participantele din categoria Feminin beneficiază de gratuitate la înscriere.
Pași de urmat:
– Înscrie-te online, completând formularul probei.
– Achită taxa de înscriere prin virament bancar, în maxim 2 zile lucrătoare de la completarea forumularului.
Fundația Ileana – Piatra-Neamț RO82BTRL02801205S18394XX
– Trimite-ne dovada plății (poză/scan al chitanței), împreună cu datele tale complete (nume, prenume, probă, categorie) într-un e-mail, cu subiectul TAXA TCP la adresa delia >at< tarecapiatra.org.
*Acordul pentru minori poate fi downloadat de pe website-ul nostru, din secțiunea formularului de înscriere.
Taxa de înscriere asigură:
– 12 urcări cu telegondola în intervalul vineri-duminică
– Kit hidratare: 1 Vitamin Aqua, 2 ape plate
– Voucher concurent: reducere la achiziția tricoului
– Accesul la petrecerea oficială
Program
Vineri
09:00 – 19:00 – Înscrieri / validări înscrieri
10:00 – 11:00 – Trackwalk 1
11:00 – 14:00 – Antrenamente 1
14:00 – 15:00 – Trackwalk 2
15:00 – 16:00 – Pauză
16:00 – 19:00 – Antrenamente 2
19:00 – 20:00 – Trackwalk 3
Sâmbătă
10:00 – 11:30 – Antrenamente oficiale
12:00 – 14:00 – Calificări
14:00 – 15:00 – Pauză
15:00 – 17:00 – Finala
18:00 – Festivitatea de premiere
20:00 – 04:00 – Petrecerea oficială
Duminică – zi liberă la dat
Mulțumim tuturor sponsorilor și partenerilor implicați în organizarea evenimentului, pentru susținerea anuală și pentru deschiderea de care dau dovadă.
Înscrierile online se fac pe website-ul evenimentului și sunt deschise până pe 10 iulie.
Pentru orice nelămuriri sau sugestii, ne puteți scrie oricând pe pagina noastră de Facebook, sau ni le puteți transmite accesând informațiile de contact de pe pagina oficială Tare ca Piatra.
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…