Pe 11 august au început înscrierile pentru competiția națională de mountain biking “I Wheel for Moinești-Zemeș” 2018, Bacău
Asociația Activ Moinești, în parteneriat cu Primăria Municipiului Moinești şi cu susţinerea financiară a OMV Petrom, organizează cea de-a șaptea ediție a competiției naționale de mountain biking “I Wheel for Moinești-Zemeș”. Competitia face parte din strategia companiei OMV Petrom de dezvoltare comunitară a zonei.
Startul se va lua în data de 15 septembrie 2018 din centrul municipiului – Parcul DADA iar valoarea totală a premiilor este de 31.000 lei. Suma obţinută din înscrierile în competiţie va fi folosită pentru susținerea copiilor cu dizabilități Grad 1 Grav din Moinești și Zemeș, în vederea accederii acestora la terapii complementare, care să le amelioreze starea de sănătate.
În perioada 11 august – 7 septembrie se pot înscrie în competiție pentru cele patru trasee de ciclism copii și adulți după cum urmează:
Traseul A de 10 km (dificultate medie) pentru copiii cu vârste cuprinse între 10 şi 13 ani (masculine si feminine)
Traseul B de 40 km (dificultate medie) pentru urmatoarele categorii de vârstă: 14-18 ani (masculin şi feminin), 19-29 ani (masculin şi feminin), 30-39 ani (masculin şi feminin), 40+ ani (masculin şi feminin)
Traseul C de 75 km (dificultate medie sporită) pentru urmatoarele categorii: 19-29 ani (masculine si feminin), 30-39 ani (masculine si feminin), 40+ ani (masculine si feminin) şi Elite (masculin si feminin)
Traseul D, FAMILY de 7,5 km, pentru copii cu varsta maxima 9 ani (insotiti de un parinte sau reprezentant legal).
Paralel cu această competiție se va desfășura un Târg de Toamnă, care îşi propune să promoveze producătorii locali si să-i sprijine în valorificarea produselor, atât pe plan local cât și național.
Implicarea celor peste 200 de voluntari în eveniment și susținerea competiției din partea autorităților locale se face din dorința de promovare a zonei și pentru dezvoltarea comunităților din care fac parte.
Pentru iubitorii de biciclete și natură se vor dezvălui peisaje aparte, vederi de toamnă pe dealurile Moineștiului și ale Zemeșului, îmbinate cu potecile șerpuitoare ale pădurilor de foioase și conifere. Concurenții experimentați își pot testa aptitudinile în zonele mai abrupte și în același timp își pot potoli setea de adrenalină.
Valoarea totală a premiilor este de 31.000 lei. Cei care doresc să participe se pot înscrie până la data de 7 septembrie, completând formularul de concurs pe www.iwheel.ro.
Câştigătorii vor fi premiați astfel : Loc I – 600 RON, Loc II – 500 RON, Loc III – 400 RON iar categoria Elite: Loc I – 600, Loc II – 500, Loc III – 400, Loc III – 300, Loc V – 200.
Suma obținută va fi folosită și anul acesta pentru susținerea copiilor cu dizabilități Grad 1 Grav din Moinești și Zemeș, în vederea accederii acestora la terapii complementare, care să le amelioreze starea de sănătate.
Alaturi de noi anul acesta avem parteneri de seama care pe langa produsele oferite la tombola sunt mai mult decat atat prietenii nostri care ne-au sprijinit neconditionat de fiecare data.
Veniți la Moinești! Aici veți descoperi un ținut de basm, plin de magie și poezie alături de o întreagă comunitate pregătită să vă întâmpine.
Mai multe informații despre eveniment puteți găsi pe pagina de Facebook a Asociației Activ Moinești sau pe site-ul www.iwheel.ro
Despre Asociația Activ Moinești
Suntem un grup de voluntari care nu mai vor să aștepte de la alții lucruri pe care ei înșiși POT SĂ LE FACĂ! Ne-am început aventura în octombrie 2010 cu câteva discuții relaxate, la o cafea, ale membrilor fondatori, am început să devenim serioși prin ianuarie 2011 atunci când ne-am conturat dorințele și am devenit legal constituiți în iunie 2011. Lansarea oficială ne-a fost prilejuită de Manifestarea Zilelor Culturale ale Municipiului Moinești când ne-am prezentat în fața “publicului țintă”, și de atunci nu încetăm să fim ACTIVI. Asociatia Activ Moinesti face parte din rețeaua centrelor susținute de OMV Petrom și activează în comunitățile Moinești și Zemeș.
OMV Petrom – Resourcefulness
Din 2012, OMV Petrom a adoptat conceptul grupului OMV pentru un business responsabil – Resourcefulness. Ne propunem să dezvoltăm relaţii bazate pe câştig reciproc între societate, mediu şi companie prin soluţii inovatoare. Ne concentrăm pe managementul apei şi al CO2, inovație si energii noi și educaţie pentru dezvoltarea oamenilor.
OMV Petrom este semnatar al UN Global Compact. Standardele de etică şi codul de conduită reglementează toate relaţiile de afaceri, iar dialogul şi implicarea părţilor interesate sunt parte integrantă a practicii comune de business.
„Ţara lui Andrei” este principala platformă de implicare în comunitate. Din 2007 până în prezent am alocat peste 49 milioane euro pentru dezvoltarea comunităţilor din România.
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…