Turul României 2013: Giorgios Bouglas triumfă din nou

Rutierii din Turul României nu au avut o viață ușoară nici astăzi, ei trebuind să parcurgă cei 187,8 kilometri dintre Vaslui și Galați. Profilul plat al etapei, precum și condițiile meteo variabile nu au fost de natură să ofere o desfășurare a acțiunii foarte diferită de ceea ce a fost până acum, plutonul disputând victoria de etapă la sprintul final din Galați. Giorgios Bouglas (SP Tablewere) a fost câștigătorul zilei, în urma unui final care era să îl coste pe Vitaly Buts (Kolss Cycling Team) șefia clasamentului general.

Cu toate că sportivii concurează de la începutul săptămânii, efortul se pare că nu i-a sleit de puteri și pluton înregistrează o medie orară de 54 de km/h după primii 50 kilometri ai etapei. Dar chiar și așa, la kilometrul 40, Nicolae Tanovițchii (Tușnad Cyling Team), Vasileios Simantirakis (SP Tablewere), Rick van Breda (Ruiter Dakkapellen), Christian Grazian (Cycling Team Friuli) și Feritcan Samli (Brisaspor) reușeșc să se desprindă și să ia avans. Ecartul lor crește la un maximum de 3 minute, dar în curând începe să scadă. Media orară se menține ridicată și după 3 ore de cursă, indicând 45 de km/h.

Tanovițchii este ultimul om adus înapoi în grupul principal, iar sprinterii se pregătesc să intre în acțiune, fiind nevoiți să își calculeze bine de tot pașii din cauza șoselei încă ude după ploaia torențială. Cu 2 kilometri rămași până la sosire, tricoul galben, Vitaly Buts suferă o căzătură, însă poziția nu îi este amenințată căci i se atribuie timpul grupului din care face parte, ca urmare a regulii ultimilor 3 kilometri.

Giorgios Bouglas este cel care își adjudecă detașat sprintul final, urmat fiind de Antonio Viola (Vini Fantini) și de neobositul Eduard Grosu (România).

Mâine va avea loc ultima etapă a Turului României 2013. Programată inițial să aibă loc pe distanța de 134 de kilometri, între Buzău și București, o modificare a făcut ca aceasta să se desfășoare integral în București. În noua configurație, etapa a 6-a se va desfășura pe un circuit în jurul Palatului Parlamentului, a cărui tură măsoră puțin peste 3 kilometri. Vor fi parcurse 25 de tururi, adică 80 de kilometri în total, iar startul se va da de la ora 16.00.

Clasament etapa a 5-a

Clasament General

Câștigători sprinturi etapa a 5-a

Purtători tricouri distinctive

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Vezi comentarii

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

o săptămână in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma