Categorii: Stiri evenimente

2BE – o nouă provocare extremă pe MTB

Exista o categorie de MTB-işti care nu se mulţumesc cu puţin, care consideră că fiecare concurs trebuie să fie o provocare adevărată, un traseu pe care pleci dar nu stii dacă, cum şi când o sa îl termini. Genul ăsta de trasee din păcate, în ultima vreme, a cam început să dispară lăsând locul traseelor mai populare, mai accesibile, la care pot să participe sute de amatori fără să îşi facă mari probleme.

Totuşi, un grup destul de restrâns de rideri încă îşi doresc provocări adevărate, extreme. Unii dintre ei sunt şi familia Fodor din Timişoara care, trişti şi ei de faptul că marile curse de MTB sunt pe cale de dispariţie, au decis să ia atitudine şi să apară în peisajul autohton cu o nouă cursă de dificultate foarte mare: pe 15 septembire, 50 dintre cei mai tari ciclişti de anduranţă sunt aşteptaţi la 2BE, sau 2 Banat Epic, o cursă de două zile cu două trasee foarte lungi, foarte dificile şi cu diferenţă de nivel deosebită.Formatul de concurs va fi semi-sălbatic, în sensul că marcajul pe traseu va fi minim, concurenţii fiind obligaţi să aibă asupra lor traseul pe GPS, punctele de alimentare de asemenea vor fi minime şi nu foarte bogate. Traseele încep din Slatina-Timiş şi sunt în zona munţilor Ţarcu, fiind alcătuite din drumuri şi single-trail-uri izolate, dificile şi cu denivelare foarte mare.

Traseul din prima zi are 82 km cu o diferenţă de nivel de 3840 m, cel din ziua a doua fiind ceva mai uşor, cu „doar” 69 km cu 2040 m diferenţă de nivel. Traseele ajung în zone alpine foarte înalte, inclusiv pe Vârful Ţarcu la 2190 m sau la staţia meteo Cuntu. Profilul pentru prima zi de concurs a fost deja anunţat de organizatori:

Pentru cei care doresc totuşi să participe dar nu se simt în stare să parcurgă traseele lungi de concurs, va fi organizată şi o cursă de o zi pe un traseu mult mai scurt, dar nu şi mai uşor – concursul se vrea unul fără compromisuri. Tura scurtă va avea 38 km cu „doar” 2030 m diferenţă de nivel… Şi aşa arată profilul:

Momentan informaţiile de la organizatori vin pe pagina de facebook al evenimentului: 2BE

Horațiu Campian

Horaţiu pedalează şi merge pe munte de când se ştie, dar s-a apucat serios de mountain bike şi de participarea la concursuri în 2006, iar de cursieră în 2010. Când nu pedalează, aleargă pe poteci de munte, iar iarna practică schi-alpinism. Iubeşte potecile de MTB din Carpaţi şi şoselele şerpuitoare ale Alpilor. Zona sa preferată de MTB este Bran-Moieciu.

Vezi comentarii

Share
Published by
Horațiu Campian

Stiri Recente

Maratonul Gravel 2025 pe 12 iulie, parte din Salzkammergut Trophy

Peste 1.000 de bicicliști și-au stabilit deja un obiectiv sportiv ambițios, înscriindu-se la una dintre numeroasele competiții din cadrul Salzkammergut…

2 zile in urma

Test de lungă durată – Jacheta Northwave Extreme și bluză Northwave Revolution Long plus bonus vestă Northwave Extreme Trail

Când vine vorba de pedalat în sezonul rece, alegerea echipamentului potrivit poate face diferența dintre o tură reușită și una…

3 săptămâni in urma

Felix și Susanne Puello achiziționează Raymon Bikes

Compania Raymon intră in posesia lui Susanne și Felix Raymundo, fiind achiziționate restul de acțiuni de la Pierer Group, devenind…

4 săptămâni in urma