Organizatorii 2BE vă așteaptă la două zile de MTB adevărat

Organizatorii concursului în două etape 2BE, recunoscut după o singură ediție ca fiind unul dintre cele mai grele dar și cele mai frumoase curse de MTB din România, vă așteaptă să vă înscrieți pentru a vă dovedi că puteți!

Pentru cei ce vor să simtă pulsul unui astfel de concurs dar nu au încă anduranța necesară, vă așteaptă cursa de o zi, cu nimic mai ușoară dar mai scurtă și mai concentrată!

Pe 29-31 iulie vom pedala pe trasee noi, îmbunătățite, conform cu solicitările concurenților de la ediția trecută. Traseul din prima zi va fi la fel de greu și de frumos, dar mult mai ciclabil, cu o lungime de 90 km și o denivelare totală de 3900 m!

A doua zi ne așteaptă un traseu ceva mai lejer, dar la fel de palpitant, de 58 km cu 2000 m diferență de nivel.

Pentru cei de la tura de o zi, traseul va urca 1300 m în doar 37 km.

Organizatorii își doresc să găsească 50 de curajoși care să atace traseele lungi și 100 de doritori de senzații concentrate pe traseul scurt. Ei au lansat provocarea, voi o acceptați?

Dacă da, puteți să vă înscrieți pe pagina competiției!

Horațiu Campian

Horaţiu pedalează şi merge pe munte de când se ştie, dar s-a apucat serios de mountain bike şi de participarea la concursuri în 2006, iar de cursieră în 2010. Când nu pedalează, aleargă pe poteci de munte, iar iarna practică schi-alpinism. Iubeşte potecile de MTB din Carpaţi şi şoselele şerpuitoare ale Alpilor. Zona sa preferată de MTB este Bran-Moieciu.

Share
Published by
Horațiu Campian

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma