Prezentare Geiger Mountain Bike Challenge:
• GMC este cel mai dur maraton de Mountain Bike din România;
• GMC se defășoară la Sibiu în data de 21 august 2011;
• GMC este o competiție de ciclism montan care se adresează atât sportivilor de performanță cât și amatorilor dornici de a-și evalua performanțele sportive și de a parcurge pe bicicletă un circuit turistic unic în România, în cadrul unui eveniment local de anvergură;
• GMC a ajuns la a IV-a ediție;
• Pune la dispoziție o provocare unică, parcurgerea unor trasee superbe, cu urcarea pe vârful Măgura (vechiul drum al sașilor din Cisnădie) și cu urcarea până la cea mai înalta stațiune din România (Păltiniș);
• GMC este organizat de C.S. ProCycling în colaborare cu Primăria Sibiu, Ciclism.ro și magazinul ActionSport.ro, cu sprijinul sponsorilor principali Geiger Transilvania, Ideal Bikes și Mapei România.
Geiger Mountain Bike Challenge a pregătit în 2011 trei distanțe de concurs, fiind un punct de referință în peisajul concursurilor de acest gen.
• Traseu A: Maraton – 90 km – cu o diferență de nivel de 3.500 m
• Traseu B: Semimaraton – 45 km – cu o diferență de nivel de 1.350 m
• Traseu C: Family – 20 km – traseu organizat special pentru categoria “Family” unde pot participa în echipă un copil și părintele acestuia.
Mai jos vă prezentăm traseele pe care participanții la evenimentul organizat de noi le vor parcurge:
Maraton: Sibiu, parcul Sub Arini – Cisnădie – Vârful Măgura – Râu Sadului – Păltiniș – Rășinari – Livada Cisnădioara – Prislop – Sibiu, Parcul Sub Arini.
Semimaraton: Sibiu, Parcul Sub Arini – Cisnădie – Vârful Măgura – Prislop – Livada Cisnădioara – Sibiu, Parcul Sub Arini.
Și anul acesta am decis să ne adresăm familiilor. Traseul Family a fost special conceput pentru viitorii campioni ai ciclismului și pentru a-i atrage pe copii să practice acest sport. Părinții însoțiți de un copil cu vârsta de maxim 14 ani vor avea de parcurs un traseu de 20 km, până în zona Cisnădioara.
Traseele de Semimaraton și Maraton par o nebunie pentru majoritatea oamenilor dar nu și pentru participanții la această cursă.
La Geiger Mountain Bike Challenge sunt mai multe tipuri de participanți: unii participă pentru a caștiga, alții iși testează limitele încercând să termine o cursă, cei mai mulți vin pentru plăcerea participării la eveniment, pentru a fi alături de prieteni, pentru a putea discuta un an întreg despre cea mai grea cursă de maraton de MTB din România. Important este faptul ca în 21 August aveți ocazia să vă testați limitele, aveți ocazia să ajungeți la finalul celei mai dificile încercări, aveți ocazia sa fiți alături de noi la o sărbătoare a ciclismului.
• Înscrierile online pot fi făcute până în data de 15 August 2011 pe site-ul www.ciclism.ro/maraton
(vedeți secțiunea Înscrieri).
• Programul GEIGER MOUNTAIN BIKE CHALLENGE
Evenimentul va avea loc în Sibiu, zona de Start / Sosire este în Parcul Sub Arini, lângă Stadion.
Notă: Programul poate suferi modificări.
Sâmbătă 20.08.2011
14:00 – 17:00 – amenajare zona Start / Sosire
17:00 – 21:00 – preluare numere + înscrierei la fața locului (în limita locurilor disponibile)
20:00 – 20:30 – ședință tehnică
Duminică 21.08.2011
07:30 – 09:00 – Preluare numere + înscriere “Family”
08:45 – 09:00 – Sedință tehnică
09:30 – Start “Maraton”, “Semimaraton”, “Family”
11:00 – Sosire “Family”
12:00 – Sosire “Semimaraton”
14:30 – Sosire “Maraton”
17:30 – Festivitate Premiere + Tombolă
Mulțumim mult sponsorilor principali și colaboratorilor care fac ca acest eveniment să fie posibil:
Primăria Sibiu, Geiger Transilvania, Ideal Bikes, Mapei România, Shimano, Power Bar, Redal Cafe, Ciclism.ro, ActionSport.ro, Mbike, Freerider.ro, Sibiul.ro, Sibiu 100%, Men’s Health
Detalii pe site-ul organizatorului.
T
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…
Vezi comentarii
Pentru traseul A,unde au gasit o diferenta de nivel de 3500m?