Pădurea Ciric de lângă Iași devine din nou scena unei lupte acerbe între cicliști, cu ocazia celei de-a patra ediții a concursului Roți pe Gheață. Cei de la IașiBike propun și de această dată un traseu palpitant unde zăpada va ține loc clasicei suprafețe de rulare din pământ, așa că întrecerea din Moldova este o ocazie ideală pentru a rememora emoțiile unui concurs și a verifica rodul antrenamentelor de peste iarnă.
Programată pentru ziua de 14 februarie, Roți pe Gheață poate trece și ca o zi a îndrăgostiților de bicicletă, mai ales că întrecerea se îndreaptă spre o oarecare tradiție, dat fiind că a ajuns la cea de-a 4-a ediție consecutivă. Competiția se va desfășura pe ture, fiecare categorie având de parcurs un anumit număr în cadrul traseului de circa 4,5 kilometri gândit de organizatori.
În ceea ce îi privește pe concurenți, ei se vor putea înscrie la categoriile Race (5 ture) sau Hobby (masculin sau feminin, în ambele cazuri vor avea de parcurs 3 ture).
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…