Hubgets – Spitzer Romania la Mitas 4 Islands 2018

Mitas 4 Islands este un concurs de maraton mtb cu patru etape, ce are loc în regiunea insulară a Croației. Este un eveniment care se ține în fiecare primăvară, la început de sezon. Este o ocazie bună pentru cicliști, să testeze dacă au ieșit cu bine din iarnă, dacă antrenamentul din sezonul rece a fost bun.

În 2018 din România au participat nouă echipe, printre care și Hubgets.com – Spitzer România, formată din Adrian Brătucu și Victor Șerbu. Dacă Adrian nu era străin de acest concurs, pentru Victor a fost o noutate, și încă una mare. Iată cum au fost pentru ei cele patru etape, fiecare desfășurându-se pe o altă insulă a Croației.

La începutul lui aprilie am fost din nou la concursul pe etape Mitas 4 Islands din Croația. Dacă anul trecut am fost surprins de teren și destul de nepregătit fizic de data aceasta am fost  hotărât să mă bucur cât mai mult de trasee, tratand evenimentul ca pe o mini vacanță în care să învăț să îmi dozez energia mai bine și să capăt curaj pe coborîrile tehnice. A contribuit foarte mult la starea de spirit relaxată faptul că am fost foarte multe echipe din România, oameni cu care mă știam de mult timp dar și rideri noi cu care mi-a făcut plăcere să stau de vorbă la o pizza sau chiar în cursă.

O premieră pentru mine a fost și prezența unei echipe tehnice special antrenă să mă susțină pe parcursul concursului, echipă tehnică formată din preparator fizic și tehnician adică Andreea, soția mea, și Irina, fetița noastră. M-am bucurat să primesc la finish izotonic în loc de recovery pentru că a fost însoțit de cele mai frumoase chicote și încurajări!

Partenerul meu de aventură a fost Victor Șerbu cu care am împărțit multe curse în țară și care s-a dovedit a fi o personă cu o atitudine exemplară atât în cursă cât și în restul timpului. Nu cred că s-a oprit din zâmbit întreaga săptămână și a avut o răbdare de nezdruncinat indiferent de situație! Mai ales la insistențele noastre impertinente de a-l convinge că o bicicletă mai ușoară i-ar îmbunătăți semnificativ performanța sportivă.

Am ales să mergem la concurs cu logistică proprie adică AirBnb și mașina personală. Financiar s-a dovedit o alegere bună… și atât! Să mă explic: concursul are 4 etape fiecare pe o altă insulă. Nu este suficient să ajungi la start, este nevoie de transport și de la finish la locul de cazare plus că între insule sunt distanțe importante de parcurs fie cu ferry, fie cu mașina. Etapele în sine sunt solicitante având în medie 60 de kilometri cu 1500 m diferență de nivel așa că este o bucurie pentru rider să se urce în mașină la sfărșitul cursei și să gonească după ferry sau să se apuce seara târziu să își facă paste pentru a doua zi. A fost de ajutor experiența de cămin din Regie și discuțiile cu șoferii de TIR vis-a-vis de anduranța la volan!

Nu voi sta să vă povestesc în amănunt fiecare etapă pentru că nu ne-am bătut la podium (deși ne-am bătut pentru câte ceva în fiecare zi) însă îmi amintesc cu plăcere câteva momente.

În prima zi a fost de notat felul în care Victor a făcut cunoștință cu terenul bolovănos și prima coborâre tehnică. După ce pe prima urcare am crezut că vrea să mă omoare, depășind continuu echipe întârziate din seria plecată înaintea noastră, pe platoul plin de pietre colegul meu a constatat că nu poate rula în același ritm și a trebuit să ne regrupăm în mai multe rânduri. A urmat o coborîre lungă și tehnică unde Victor a primit botezul focului și renumele de Pontiac! A fost de departe cea mai grea zi pentru noi însă acum realizez că a fost și cea mai importantă pentru că am învățat cum trebuie să ne comportăm în echipă și care ne sunt minusurile.

În ziua a doua am avut parte de o ploaie puternică cu exact 1 oră înainte de start. În 2017 organizatorii au anulat această etapă din cauza unei furtuni așa că nici măcar nu cunoșteam traseul și mă tot gîndeam la coborâri tehnice pe piatră udă (am avut dreptate însă din fericire doar o bucată de câteva zeci de metri). Ne-a solicitat mult terenul plin de noroi și hârtoape însă așa cum bine a remarcat Vlad Urzică, românii merg bine pe noroi pentru că s-au obișnuit de la Prima Evadare! Pentru mine a fost ziua cea mai bună, m-am simțit ca peștele în apă (nici nu era greu), și m-am zbenguit pe traseu alergând cu tot felul de echipe în vreme ce Victor și-a făcut traseul în stilul propriu, imperturbabil însă cu muuult mai rapid decât în ziua precedentă.

Am terminat cu o baie în mare, un recovery și un ferry pierdut. Pentru noi abia aici a început cursa. Am luat recovery, am mâncat ceva ce arăta a tocăniță de porumb, am traversat insula Rab, am trecut cu un alt ferry pe continent, am gonit 90 de kilometrii până la un alt punct de ferry, am comandat acolo o pizza până ne-am îmbarcat, am traversat pe insula Cres unde trebuia să luăm startul a treia zi, am condus noaptea încă 90 de kilometri până la cazarea din Mali Losinj și acolo la ora 11 am alergat la o tavernă să mâncăm ceva cald…

A fost o cursă mai dură decât cursa propriu zisă și am avut victime, însoțitorii noștri Nicu Poiană și Mihai Popescu de la VeloPower au căpătat o amedă pentru viteză!!! A fost pentru prima dată când am înțeles cu adevărat de ce a insistat Marc Sandu toată iarna pe antrenamente care să implice cît mai multe grupe de mușchi câtă vreme în mintea mea ciclismul era doar despre picioare! Mulțumesc coach! Dar nu am mai avut chef de stretching!  Am dormit neîntors! Sau cum zice Irinuca am dormit tot!

Da am o povestioară și pentru ziua a treia! O povestioară despre determinarea lui Victor. Am luat startul foarte greu rămânând la un moment dat mult în urmă. Ne-am regrupat pe a doua urcare a zilei și am mers într-un ritm controlat până ce rampa s-a mărit, moment în care Victor a început să crească ritmul și a mers mai bine de jumătate de oră fenomenal. A trebuit să trag de mine pe bucăți de urcare mai abruptă să  nu îl pierd și credeți-mă că am avut momente în care m-aș fi despărțit cu bucurie de locomotivă. Și a urcat așa pe o bicicletă de aproape 15 kile pe care eu abia o pot ridica pe mașină. Ar fi fost o zi fantastică pentru noi dacă nu am fi avut o coborâre tehnică și câteva trailuri care ne-au mai adus cu picioarele pe pământ. Dar chiar și așa Pontiacul are un motor incredibil.

Despre ziua a patra numai de bine! A fost o etapă scurtă și tehnică, cu mulți bolovani și străduțe cu trepte pe care ba le urcai ba le coborai. Puțin push bike și o bucată care trecea prin parcul central al orașului plus o superbă alee pe malul mării.

4 Islands 2018 a fost o experiență nouă pentru mine. Am vrut să merg la un concurs ca la o tură, ceea ce nu prea îmi iese de obicei. Pentru că este mai mult decât simpla competiție în genul acesta de concursuri! Ne vedem la anul în Baska! Spor!