Sezonul începe din ce în ce mai devreme, odată cu concursurile care au loc devreme la început de an. Începe devreme și datorită vremii, din ce în ce mai călduroase, dar și iernii, din ce în ce mai scurte. Per total pare să fie bine pentru ciclism, însă pe termen lung, schimbarea asta de climă e posibil să fie problematică.
Până una-alta, unul din concursurile de început de sezon este cel din Croația, Mitas 4 Islands. Aflat în 2018 la a 4 editie, acest maraton mtb cu patru etape este încă un concurs tânăr. Tânăr, dar neliniștit, vorba ceea. Pentru că deja de la această a 4a ediție, cursa este înscrisă în calendarul UCI, evenimentul fiind de nivel S2, adică maraton mtb cu etape, premii mai mici și puncte mai puține obținute de cicliștii legitimați UCI.
Mitas 4 Islands este un concurs special din mai multe motive. Cel mai evident ține de etapele sale. Toate cele patru etape au loc pe patru insule diferite ale Croației.
Un alt motiv este legat de particularitățile terenului fiecărei etape în parte. În România suntem obișnuiți cu pământul moale care devine repede impracticabil dacă dă o ploaie. Abia când urci la altitudine începi să găsești terenul stâncos și nisipos, cu pietriș specific regiunii alpine. La Mitas 4 Islands traseele au loc în cea mai mare parte pe piatră, stâncă și bolovani. Este un teren greu, aspru, tehnic, solicitant și dificil de pedalat pe el. Însă marele avantaj este că indiferent de vreme, este practicabil.
Un al 3lea motiv este cel menționat mai sus. Chiar dacă plouă, noroiul fie este absent fie este “de bună calitate”, asta însemnând un noroi subțire, fluid și nisipos care nu blochează nimic. E drept că uzează frânele și lanțul, pentru că intră prin toate găurelele posibile, dar nu se depune pe cadru, roți și schimbătoare așa cum știm de la noi.
Încă un motiv pentru care trebuie să încerci concursul ăsta este nu doar peisajul ci mai degrabă modul cum acumulezi diferența de nivel. Imaginează-ți că în fiecare zi startul este de la nivelul mării, iar altitudinea maximă nu ajunge să aibă patru cifre. Imaginează-ți cum e să acumulezi peste 1700 m diferență de nivel urcând până la 450 m, sau 1120 m urcând doar până la amețitoarea altitudine maximă de 130m!
Însă chiar și doar atât de sus fiind, peisajul este superb. În concurs noi, ăștia mai amatori, ne permiteam să încetinim din când în când, atât cât să putem ridica privirea din potecă și s-o îndreptăm spre larg, spre mare. Se vedea foarte frumos, iar ocazional palmierii încântau și mai mult.
Anul acesta la Mitas 4 Islands vremea a fost iarăși imprevizibilă. Am aflat cum este să trăiești pe insulă, cum este să verifici prognoza din 5 în 5 minute și cum este să fie diferită de fiecare dată când te uiți. Nu poți avea ceva previzibil în zona asta geografică pentru că vântul bate, iar norii vin și trec. Odată cu ei, ploaia.
Însă ăsta este farmecul unui concurs mai complex. Nu este ca atunci când te urci pe bicicletă, îi dai forjă 4-6 ore, treci linia de finiș și gata, ai terminat. La Mitas 4 Islands primești mult mai mult. În primul rând este logistica ce se întinde pe patru zile și pe care o văd extrem de complexă nu doar pentru organizator ci și pentru concurent. Cum să faci să te prezinți la linia de start la ora corectă pe insula corectă, când până acolo ai de mers cu mașina și vaporul. E interesant…
Pe de altă parte este atmosfera de concurs. Ok, asta ai la orice concurs de ciclism, însă la maratonul din Croația e diferit, mult diferit. La două din cele patru etape startul are loc pe feribot. Totul începe de dimineață, foarte de dimineață. Pe la ora 5 trebuie să te trezești și asta dacă ești norocos și stai la hotelul asigurat de organizatori. Dacă ești în „regie proprie”, totul devine și mai greu.
După micul dejun fugi la echipare pentru că în doar câteva minute te așteaptă autocarul. Noroc că de bicicletă au grijă organizatorii, însă doar dacă ai achiziționat pachetul de transferuri, în valoare de 50 euro. După vreo oră de drum, ajungi în port unde ești transferat pe bac. Aici e frumos, ai de toate, inclusiv barul cu espresso atât de necesar, și pentru a te ține treaz și pentru a te băga în viteză. Însă drumul cu bacul durează destul de mult. Iar asta înseamnă că ai cam prea mult timp să te gândești la ce te așteaptă. Cred că ăsta este și motivul pentru care coada la toaletă este de fiecare dată mare. Se pare că lumea e stresată înainte de start. Nu-mi dau seama de ce…
Bicicletele călătoresc odată cu tine în burta vaporului. Odată ajuns în port, se deschid ușile, iar toți concurenții au acces la biciclete. Din nou o atmosferă foarte specială și pe bune că unică.
Fără doar și poate, doar la Mitas 4 Islands ai onoarea unui start de pe vapor. Pe de altă parte este amuzant, pentru că într-una din etape, startul se dă frumos și în forță de pe bac, însă în nici 200 m drumul se îngustează la o singură bandă și începe să urce foarte abrupt. Mă rog, măcar ies poze frumoase.
Ziua ploioasă a fost a doua, una din etapele când s-a plecat de pe vapor. După ce ne-am preluat bicicletele am avut timp să ne gândim ce facem. Plecăm îmbrăcați, echipați, plouă, se oprește? Pornind dintr-un block-start mai de la mijloc, am avut norocul să stăm la adăpost de ploaie. Însă pe măsură ce primii plecau, avansam și noi spre zona descoperită unde erai scos la murat. Am decis să pornim cu foițele de ploaie chiar dacă „prognoza” spunea că ploaia se va opri.
Evident nu s-a oprit, sau nu ne-am dat noi seama ce s-a mai întâmplat de-a lungul zilei, pentru că totul a fost un roller coaster. Cert este că noroiul croat nu are gust rău. Amuzant a fost și la final de etapă când am ajuns la hotel. Zeci bune de concurenți au luat cu asalt camerele de hotel, toți fiind echipați cu un strat gros de noroi, din cap până în picioare. Când am plecat a doua zi dimineață spre următoarea etapă, am lăsat cameristei pe masă o atenție, alături de scuzele de rigoare pentru „dezastrul” lăsat în urmă.
Însă specificul maratonului din Croația este terenul stâncos. Peste jumătate din trasee sunt formate din poteci sau forestiere pavate cu bolovani și stâncă. Este un rock garden de la cap la coadă. E foarte dificil să alegi suspensia corectă, sau presiunea în anvelope. După primele două zile, să zicem că le mai reglezi, dar tot timpul ai impresia că sunt prea tari.
Traseele sunt tehnice. Ai și anduranță evident, dar la Mitas 4 Islands trebuie să știi să te dai la vale. Și să știi bine, că încet sau pe lângă bicicletă poate oricie. Cei cu antrenament bun recuperează cu succes când vine partea de urcare, însă se pierde mult dacă la vale nu ești stăpân pe tine. E drept că de multe ori poteca e îngustă și tot ce trebuie să faci este să aștepți după cei din față. Însă nu sunt totuși rare situațiile când o mai poți lua prin bălării și depăși.
Și poteca îngustă e o altă caracteristică a maratonului de aici. Îngustă nu pentru că este poteca în sine îngustă ci pentru că e străjuită de ziduri de piatră. La un moment dat într-una din etapa, poteca era atât de înghesuită încât abia încăpea ghidonul, la modul cel mai serios. Dacă erau 2-3 cm liberi pe fiecare parte. Toată lumea s-a dat jos acolo și a făcut puțin push pentru că era imposibil să menții ghidonul atât de drept încât să nu agăți pereții.
Unul din avantajele alegerii variantei de concurs cu hotel inclus este că după cursă ai timp și pentru tine. După ce ai avut grijă mai intâi de bicicletă, cu spălat, curățat și lubrifiat și după ce ai dus-o la bike depot pentru a o găsi cuminte a doua zi la start, poți să-ți vezi de treburi. Eu, împreună cu colegul Eduard, încercam să ne hidratăm cât mai bine pentru că în timpul cursei transpiri mult. Cu alte cuvinte apelam la “recovery drink-ul” local, aka bere. Asta e, amatorii își permit și astfel de excese.
La ediția din 2018 am avut și nouă echipe românești participante la acest maraton. Nu este un număr mare, comparativ cu numărul participanților din Cehia, Austria sau Belgia, însă este totuși un început.
Pentru toată lumea maratonul Mitas 4 Islands a fost o experiență foarte frumoasă, indiferent dacă știau la ce să se aștepte sau era pentru prima oară la această cursă. Personal pot numi acest concurs drept o excelentă ocazie de concendiu pe bicicletă pentru adevărații pasionați de mtb.
„Am plecat la 4 Islands fără mari pretenții sau așteptări, sperând doar să ramân cu niște amintiri frumoase și am reușit. La concurs am fost și în 2017, așa că știam zona și știam că îmi plac traseele. Necunoscuta de această dată era faptul că participam într-o echipa de fete, o noutate atât pentru mine cât și pentru coechipiera mea. „Parteneriatul” cu Veronika Cseh avea potențial de reușită încă de dinainte. Am cunoscut-o pe Veronika pe la concursuri și din primul moment ne-am înțeles bine. Dar cum 5 minute la povești după cursă nu se compară cu 4 zile de concurs în echipă, concluzia am putut să o tragem doar după prima zi, fiind una nesperat de pozitivă!
Fiecare zi a avut ceva special. În prima zi am avut probleme tehnice care ne-au pus la încercare atat cunoștințele tehnice cât și răbdarea. Am reușit ca după o oră și jumătate pierdută cu o pană să ne gasim motivația și picioarele și să tragem până la capăt ca și cum ne-am bate pentru podium deși eram, probabil, ultima echipă din concurs. Cu un loc 7 din 8 echipe participante, ne-am declarat mulțumite.
Etapa a doua s-a desfășurat în întregime pe ploaie. Terenul a devenit tehnic, efortul a fost mai mare și noi am tras mai tare! O pană a echipei de pe locul 3 a fost destul cât să le depășim pe fetele din Italia și să ne menținem poziția până la sfârșitul etapei. Următoarele 2 zile le-am terminat pe locul 4, cu o a treia etapă începută groaznic, dar terminată în forță. Și cu o a patra „full gas” de la început până la sfârșit.
Deși logistica a fost foarte complicată, deoarece am ales să ne descurcăm singuri, experiența cu totul a fost una foarte frumoasă pe care cu siguranță o s-o repetăm, cel mai probabil în aceeași formulă. Și dacă totul merge ca la carte, poate încercăm să îmbunătățim locul 4 de anul acesta.” – Suzi Hilbert
„La începutul lui Aprilie am fost din nou la concursul pe etape 4 Islands în Croția. Dacă anul trecut am fost surprins de teren și destul de nepregătit fizic, de data aceasta am fost hotărât să mă bucur cât mai mult de trasee tratând evenimentul ca pe o mini vacanță în care să învăț să îmi dozez energia mai bine și să capăt curaj pe coborîrile tehnice. A contribuit foarte mult la starea de spirit relaxată faptul că au fost foarte multe echipe din România, oameni cu care mă știam de mult timp, dar și rideri noi cu care mi-a făcut plăcere să stau de vorbă la o pizza sau chiar în cursă” – Adrian Bratucu. Experiența pe larg a lui Adrian o vei putea citi în curând într-un articol dedicat.
„Cred că prima dată am auzit de 4 Islands acum 3 ani, iar din poze era clar o cursă la care aș fi vrut să particip. Vara trecută, înaintea cursei Lupii Dacilor de la Câmpulung, Adrian Brătucu mi-a propus să facem echipă pentru 4 Islands. Îl știam pe Adi de aproximativ 1 an, ne intâlneam destul de des pe traseele competițiilor din România și mi se părea că avem un stil asemănator: mergem tare pe urcări și pe coborâri în siguranță. Așa că am acceptat imediat invitația.
Traseul de la 4 Islands mi-a plăcut foarte mult, a fost total diferit față de traseele din Romania și mă bucuram că în sfârșit încep un sezon din primăvară fără să merg aproape deloc prin noroi. Sigur o să revin în Croația în alte concedii pentru terenul stâncos, priveliștea spre mare și mersul printre vii. Din păcate pentru mine, profilul etapelor nu m-a prea avantajat, eu preferând cursele cu 2-3 urcări lungi în locul curselor valonate. Dar e drept că nici picioarele nu au mers cum mi-aș fi dorit după prima iarnă în care am urmat un program de antrenament pentru MTB. Au mai fost și coborâri pe care nu mă simțeam tocmai confortabil, dar am reușit să le fac aproape în întregime pe bicicletă.
La final am încheiat competiția pe locul 56, chiar în spatele echipei Vali Iancu – Mihai Ion la o diferență atât de mica încât aș putea spune că nu ne-au bătut” – Victor Serbu.
„Mi-am început sezonul destul de repede anul acesta, iar unul din primele obiective a fost să fac un rezultat cât mai bun la 4 Islands. Chiar și cu o zi înainte de începerea cursei nu prea știam la ce să mă aștept, fiind doar a doua cursă pe etape la care participam și prima în echipă. Marton este unul din sportivii pe care îi urmăresc încă de la începutul evoluției mele în cursele de mountain bike, așa că obiectivul era să fiu într-o formă cât mai bună.
Fără pana din ultima etapă, care ne-a cam scos din topul 10 propus, pot spune că a fost o cursă destul de reușită la care clar voi reveni de câte ori voi avea ocazia. Având în vedere că în fiecare etapă toată logistica trebuia mutată într-o locație diferită într-un timp foarte scurt, pot spune că am rămas plăcut surprins de organizare. Marcajele de pe traseu erau unde trebuie atunci când trebuie, pe tot parcursul celor 4 etape neavând probleme cu orientarea. Relieful nu poate fi comparat cu nimic de la noi din țară, asta reprezentând o altă provocare. Cu siguranță la următoarele ediții voi opta pentru o bicicletă full suspension. E genul de traseu pe care chiar câștigi minute bune cu o astfel de bicicletă, pe lângă faptul că reusești să salvezi foarte multă energie.” – Bogdan Duca.
„Croația… Inițial am mers acolo cu gândul de a face un cantonament, o simulare pentru 4 Munti, dar 4 Islands avea alte planuri cu noi. Din prima zi, relieful ne-a luat prin surprindere. Nu cred că la noi in țară avem vreun traseu cu atât de multe stânci, cred că aproape 60% din distanță. Pe lângă asta, noi eram obișnuiți cu alt profil de maraton, urci 10-15-20km, cobori 10-15km si tot așa. Aici nu… Urcai destul de puțin, dar abrupt. Până la urmă am reușit să ne găsim un avantaj. Cu cât erau mai tehnice urările și coborârile, câștigam poziții în clasament. Unde aveam de mers pe plat… Dumnezeu cu mila…” – Ionel Duta.
„4 Islands este un eveniment pe care l-am așteptat cu nerăbdare întrucât oferă, pe parcursul celor 4 etape, de toate: suficientă adrenalină cât necesarul meu pentru o lună, teren foarte variat și cu porțiuni tehnice care îți testează la maxim tehnica și echipamentul, spirit de competiție – cu participanți foarte bine pregătiți, adunați de prin toată lumea și relaxare – peisajele sunt de vis și eveniment foarte bine organizat. Am și două sfaturi pentru cei care doresc să participe pentru prima dată la o astfel de competiție: antrenamentul nu este niciodată suficient și evitați echipamentul netestat.” – Eduard Oprea.
„La finalul lui 2017 am luat decizia să iau o pauză în competițiile de enduro (motocicletă). Am două medalii de bronz la Campionatul Mondial pe echipe (echipa României) în Sardinia 2013 și Germania 2012. Așa că am trecut 100% la mtb. Cursa din Croația a fost prima pentru mine de tipul ăsta. Am avut ceva emoții că nu o să pot face față, dar a fost mult mai bine decât m-am așteptat. Mi-a plăcut extrem de mult traseul, a fost tehnic spre foarte tehnic. Sutele de ore petrecute în competițiile enduro m-au ajutat foarte mult.
Logistica bună, dar cu ceva lipsuri, din parta organizatorilor. Mai ales în ziua cu ploaia. Am fost foarte încântat de colaborarea cu coechipierul meu, Paul Muntean. Partenerul meu inițial s-a accidentat înainte de cursă și a trebuit să mă reorientez. Dar am făcut echipă aproape perfectă cu Paul, el se cațără mai bine, eu coborar mai repede, dar diferențele nu erau foarte mari și am colaborat foarte bine.
De la început am pornit cu ideea să ne distrăm și asta am făcut. În primele zile nu am forțat, am mers precaut, nici eu și nici Paul nu știam cât de mult să forțăm în așa fel încât să nu terminăm „benzina” înainte de finiș. De la o zi la alta am forțat mai mult, iar în ultima zi am urcat foarte multe poziții.
Concluzia: Mi-a plăcut foarte mult, o să revin și în 2019. Este un paradis pt mtb, traseu, organizare. Din păcate după un asemenea traseu și competiție, cele de plat și câmpie nu mai sunt așa de atractive. Dar… mergem mai departe!” – Lucian Neaga
„Pentru mine cel mai important aspect al acestei curse a fost relieful pe cât de spectaculos, pe atât de tehnic și aici mă refer la piatră – de la mică la mare, fixată în pământ sau care fuge sub bicicletă, a fost peste tot. Dezavantajul meu a fost că nu mă prea antrenasem pe zone asemănătoare, așa că mi-a luat ceva să mă obișnuiesc cu coborârile tehnice pe piatră, însă începând cu ce-a de-a doua etapă treaba mergea mult mai bine. Ca mod de abordare, am văzut destul de multe echipe în care concurenții mergeau la distanțe notabile unul de celălalt și ulterior erau nevoiți să se aștepte. Noi am decis să stăm mereu unul lângă celălalt, la urma urmei de aceea este o cursă pe echipe, nu-i așa? În acest mod, pe lângă încurajări, în cazul apariției vreunei probleme tehnice o puteam rezolva mai rapid împreună.
În concluzie, a fost o experiență de neuitat, m-am înțeles de minune cu Luci, asta contând cel mai mult și m-am întors acasă cu mult mai multă încredere în abordarea coborârilor tehnice dar și cu multe amintiri frumoase. ” – Paul Muntean
„Un concurs cu o logistică impresionantă, peisaje deosebite, dar când vine vorba de traseu, mie personal mi s-a parut un rock garden continuu.” – Ovidiu Dănciuț
„Urmăresc acest concurs din 2015, dar abia anul acesta am reușit să particip. Organizarea, traseul, gastronomia, locația fiecărei etape, și-au pus amprenta asupra mea la capitolul retenție, adică mi-aș dori foarte tare să revin. Nu cred că e cu nimic mai prejos de celelalte concursuri cu 3, 4 etape din Austria de exemplu. M-a impresionat logistica, una foarte complexă, fiecare etapă desfășurându-se pe altă insulă, necesară în plus față de logistica obișnuită a unui concurs pe etape, mutat de biciclete, bagaje, rideri… Cu toate acestea, oganizarea a fost la înălțime, nu am simțit că ar fi fost vreo problemă.
Despre traseu, ma așteptam să fie floare la ureche. 1500 – 1700hm cu 60 – 70km nu sună foarte amenințător. Dar textura terenului de rulare, indiferent că era potecă sau forestier, urcare sau coborare, a fost majoritatea pe bolovani/pietre, lucru care te consumă. Multe poteci interminabile, au făcut deliciul acestei curse pentru mine. Este una din cursele la care trebuie neapărat să îți ridici privirea din axul roții față și să fii atent în jur. Ai ce vedea, așa am și facut.
În concluzie o experiență foarte plăcută, din mai multe puncte de vedere: al biciclitului bineințeles, al amplasamentului fiecărei curse, culinar, logistic.” – Sorin Simu
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…