Categorii: Dan Mazilu

4 Islands MTB 2021, etapa 4 și ultima

Și uite așa au trecut 5 zile. Parcă ieri eram cu emoțiile proaspete, abia așteptând să pornim, cu start lansat, de pe podium, la prologul maratonului mtb din Croația, 4 Islands MTB Stage Race.

Astăzi am încheiat și ultima etapă, a 4a. Exceptând prologul, aceasta a fost cea mai scurtă, cu o lungime de 40 km și 900 m diferență de nivel. În mare da, a fost mai ușor decât zilele precedente, dar să nu ne amăgim. Am avut din plin potecuțe înguste și bolovănoase, la care s-au adăugat câteva urcări foarte abrupte plus coborâri pe forestiere. Dar și coborârile, atât de abrupte, cu suprafață din pietriș și piatră concasată, încât nivelul tehnic era aproape la fel de dificil.

Mi-a plăcut mult starul etapei, din centrul Mali Losinj, un orășel cu port turistic la Adriatica. Foarte frumos, cochet și foarte curat. Și cu atmosferă foarte liniștită, întreținută de DJ-ul evenimentului care, înainte de start, ne-a delectat cu o serie excelentă de șlagăre din fosta Iugoslavie.

Pe traseul de concurs foarte interesante au fost și zonele când traversam prin sate. Ne-au băgat pe niște străduțe atât de înguste, alei pietruite, încât abia încăpea ghidonul printre cele două ziduri din piatră naturală. Pe urcare era mai bine, că pedalai încet, dar urma apoi coborârea, pe alei și poteci la fel de înguste, unde iarăși îți era pusă tehnica la mare încercare.

foto @4IslandsMTB
foto @4IslandsMTB
foto @4IslandsMTB
foto @4IslandsMTB

Cei 40 km au trecut destul de repede însă totul s-a desfășurat cumva cu încetinitorul. A fost atât de soare și cald încât cu greu te mobilizai să tragi mai tare. Greu la deal, iar când începea coborârea te gândeai dacă chiar vrei să recuperezi ceva timp. Piatra și stânca mereu prezentă, te făceau să pui mare preț pe simțul de conservare.

Cu toate astea, maratonul 4 Islands MTB Stage Race, merită făcut chiar și măcar o singură dată. Pentru că în plus față de traseele tehnice, ai și zeci de kilometri de potecă ușor abordabilă, prin nesfârșite păduri de pin, forestiere lungi, dar și tranziții pe asfalt. Este un concurs greu, dar asta facem la concursuri, ieșim din zona de confort și facem ceva deosebit. Iar când pui la socoteală și peisajele pe care le vezi de pe bicicletă doar la concursul ăsta, marea după aproape fiecare viraj al potecii, îți dai seama că 4 Islands și insulele din Croația adriatică, merită vizitate. Și poate nu doar cu ocazia concursului.

Dan Mazilu

Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

Vezi comentarii

Share
Published by
Dan Mazilu

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma