Categorii: Accesorii

Test – manometru digital Schwalbe Airmax Pro

Pentru mulți poate nu este atât de important să știe cu ce presiune merg în roțile bicicletei. Contează să ajungă de la A la B, să facă rapid un drum de acasă la piață sau să ajungă în timp util în oraș la o întâlnire cu prietenii. Este drept că pentru astfel de drumuri, de o importanță scăzută, poți merge chiar și pe jantă dacă nu te deranjează să pedalezi mai greu. Însă pentru restul există Schwalbe Airmax Pro, vorba reclamei.

De ce am avea nevoie să cunoaștem „exact” presiunea din anvelopele bicicletei? Cel mai important este la cursiere întrucât volumul mic de aer și presiunea mare sunt mai greu de controlat putând avea un impact negativ asupra confortului și randamentului la pedalare. Aparent cu cât presiunea este mai mare cu atât mai ușor pedalezi. Este adevarat însă condiția principală este ca și asfaltul să fie perfect, tot timpul. Cum nu tot timpul avem parte de așa ceva trebuie totuși să avem o modalitate de a mai atenua din imperfecțiunile drumului. Modalitatea cea mai potrivită este să te asiguri că ai în anvelopele cursierei presiunea corectă. În acest articol am tratat pe larg acest aspect al presiunii așa că poți arunca o privire și aici.

Și la mtb presiunea în anvelope este din ce în ce mai importantă acum că se merge mai tot timpul tubeless și mai ales acum când trendul este să pui o presiune cât mai mică în roți. Totuși dacă este prea mică riști să dejantezi atunci când o iei prea tare la vale.

Nu în ultimul rând bicicletele fat dispun de o particularitate aproape enervantă. Pentru a fi eficiente pe traseu trebuie să umfli roțile la o presiune ridicol de mică. E drept că din mai multe încercări și dezumflând treptat cauciucul până când ești mulțumit de confort, poți obține presiunea corectă și fără să-i cunoști valoarea. Însă pentru viitor e bine să știi ce presiune ai avut pentru a o putea repeta fără să mai fie nevoie de multe încercări.

Ok, am stabilit că un manometru de precizie este necesar celor care sunt mai mult îndreptați spre performanță și eficiență. Dar de ce nu ar fi suficient manometrul analog de la pompa de mână sau cea de podea? Tocmai pentru că acestea nu sunt precise. În atelierul Freerider avem trei pompe de podea de mărci diferite și care arată presiunea diferit fiecare. Mai mult, una este presiunea când umfli și alta este cea care rămâne în anvelope după ce scoți furtunul.

Pentru a scăpa de „coșmarul” necunoașterii presiunii în roți am testat manometrul digital Airmax Pro de la Schwalbe. Ok, este un nume cam pompos pentru un device care nu face altceva decât să afișeze niște cifre pe ecran însă, atâta vreme cât calibrarea sa este corectă, și nu avem motive să credem că nu ar fi, manometrul digital ar trebui să facă parte din trusa de scule a oricărui ciclist.

Schwalbe Airmax Pro este descurajant de simplu. Dispune de un singur buton care le face pe toate: pornește aparatul, schimbă unitatea de măsură a presiunii, resetează ultima valoare măsurată și oprește aparatul. Manometrul se oprește și singur dacă nu este folosit o scrută perioadă de timp.

Ecranul cu cristale lichide afișează următoarele informații: valoarea presiunii măsurate, unitatea de măsură a presiunii PSI; BAR; kg/cm2; kPa, confirmă momentul resetării ultimei valori măsurate, anunță când bateria este pe terminate și confirmă momentul când aparatul se închide. Legat de baterie, manometrul funcționează cu clasica CR2032, pe care o găsești pe toate drumurile.

Măsurarea efectivă a presiunii este și aceasta ușor de făcut. Tot ce trebuie să faci este să-l apeși pe valvă. Nu se înșurubează. Manometrul dispune de un adaptor care îți permite să-l folosești cu valvele presta/sclaverand și auto/schrader.

Mi-a plăcut foarte mult faptul că manometrul emite un bip când măsurarea s-a încheiat. E mult mai bine așa decât să bănuiești când măsurarea s-a încheiat. Este posibil ca în momentul măsurării să mai scape aer pe lângă valvă însă în scurt timp înveți cum să ții manometrul pentru a nu mai scăpa deloc. Am observat apoi că la fiecare acțiune presiunea măsurată era identică cu cea dinainte. Așadar precizia manometrului este corectă. Presiunea maximă pe care o poate măsura este de 11 BAR.

Preț la data publicării recenziei: 79 Lei
Importator: SC. CROSS BIKE SRL.

Dan Mazilu

Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

Vezi comentarii

  • tocmai am achiziționat manometrul.
    alegerea am făcut-o pe baza acestui articol.
    subscriu la concluziile lui Dan.
    e simplu eficient, măsuratorile sunt constante, se utilizează ușor.
    testat pe bicicleta (presta) și mașină (valva auto).
    pe presta nu trebuie apăsat pana la capăt, doar pana etanseaza.
    dacă apeși pana la capăt e mai greu de scos.
    vorba lui Dan înveți.
    vorbind de învățat ....am testat și pe furca.... :) .... nu măsurați cu el presiunea din furca pentru ca o sa pierdeți aerul (fiind volum mic acel mic faaassss pe care-l face când apeși manometrul pe ventil contează mult).
    mulțumesc pentru articol!
    be safe!

Share
Published by
Dan Mazilu

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma