GoPro este cea mai notorie cameră pentru sporturi extreme dezvoltându-se încetul cu încetul spre un brand de cult. Este aproape nelipsit din hardware-ul multor sportivi, ceea ce-i obligă pe producători să vină de fiecare dată și de preferat cât mai repede, cu noi îmbunătățiri ale acestei camere.
Față de prima și a doua versiune ale camerei GoPro schimbările sunt astronomice, însă pasul față de GoPro 3 Black Edition nu este atât de mare pe cât te-ai aștepta. Sau altfel spus, îmbunătățirile vor avantaja doar o parte dintre utilizatori, în special pe cei profesioniști. Asta deoarece noul Black Edition filmează la 4K, la 30 de cadre pe secundă, pe când versiunea precedentă reușea să facă acest lucru la doar 15 cadre.
Filmatul în condiții slabe iluminat este net îmbunătățit, după cum vei putea vedea și în filmul de mai jos, un lucru pe care l-am apreciat pe deplin la această nouă cameră. În condiții slabe de iluminat camera prestează foarte bine, iar în întuneric obții rezultate mai mult decât decente. Aceasta era o problemă generală la acest tip de camere, căci foarte puține erau dotate cu funcție pentru întuneric. În cazul noului Hero 4 ajustările se fac automat, așadar nu va trebui să te deranjezi să apeși vreun buton.
Meniul este ușor schimbat, iar camera este în general mai rapidă decât versiunea precedentă, însă nu am văzut o diferență notabilă în ceea ce privește calitatea imaginii pe timp de zi. Iar asta m-a determinat să fac mențiunile de mai sus, deoarece diferența de preț dintre cele două este semnificativă și doar cei care vor avea nevoie de aceste plusuri pot cheltui banii justificat pe noul GoPro 4 Black Edition. Pe de altă parte, o variantă foarte rezonabilă este GoPro 4 Silver Edition, mai ieftină și la care primești bonus un ecran LCD prin care poți vedea ce filmezi. Chiar dacă pentru GoPro poți achiziționa în acest moment nu mai puțin de 60 de accesorii, în cutie nu vei găsi decât câteva prinderi, o ușiță decupată în cazul în care nu utilizezi camera sub apă, un cablu de date și câteva manuale cu instrucțiuni. Alături de 3 stickere.
Durata de viață a acumulatorului mi se pare în continuare înacceptabilă, asemenea celorlalte modele de până acum. A trebuit să ne mulțumim cu aproximativ 1 oră de filmat, ceea ce pentru secolul 21 este de neconceput. Iar asta în condițiile în care nu am folosit un ecran LCD pentru cameră, un alt mare consumator. Funcțiile camerei pot fi accesate foarte ușor și via smartphone, cu ajutorul unei aplicații care se instalează imediat. Astfel, îți simplifici viață dacă folosești GoPro-ul pe o dronă, pe bicicleta altcuiva sau pur și simplu când îți faci un selfie.
Față de versiunea precedentă, GoPro 4 cântărește cu 14 grame mai mult, adică 88 în loc de 74, iar cu tot cu carcasă, greutatea este de 152 de grame. Prinderea carcasei după ce scoți camera este mult mai simplă și mai logică, ușurând viața celor mai puțin tehnici. Dimensiunea senzorului este aceeași (1/2.3 inch), iar în ceea ce privește capacitatea de înregistrare, noul GoPro oferă în plus 120 de cadre pe secundă la 1080p. La fel și la 960 sau 720p. Fotografiile se realizează în continuare la 12 MP, iar rafala este de 30 de cadre pe secundă. Mai nou însă, camera se poate conecta și prin Bluetooth, nu doar prin Wi-Fi.
Pe scurt, noua cameră GoPro Hero 4 Black Edition m-a impresionat prin capacitatea de a filma în lumină slabă. Viteza de procesare este o idee mai mare decât la vechea versiune și vine cu câteva funcții în plus, dintre care cea mai importantă este filmarea la 4K cu 30 de cadre pe secundă. Totodată, am apreciat și cele 120 de cadre pe secundă disponibile la 1080p. În plus, arată mai bine, dacă dai atenție detaliilor. Bineînțeles, dacă vrei ce-i mai bun pentru tine, iar banii nu joacă un rol important, atunci este clar că noul GoPro este cea mai bună cameră construită de americani până acum, dar dacă nu depinzi de toate invențiile noului secol, GoPro 3 Black Edition este de asemenea o alternativă foarte bună. Durata de viață a acumulatorului, pentru oricare dintre variante, este aproape… execrabilă.
Importator: Action Cam.
Preț: 2.199 Lei
Filmare 960p, 120 fps, cer înnorat, lumină de seară, lumină de noapte. Protagoniști: Adi Pnz, Eugen Nacu, Marian Gugui și Dragoș Mitroi.
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…
Vezi comentarii
Bună.Am o cameră go pro black hero 4 daca filmez cu ea mai mult timp adica exemplu 30 min îmi împarte filmarea in mai multe filmulețe fiecare film are maxim 11:49 minute aproximativ 3,47. Giga.Se poate seta sa filmeze fara sa împartă filmarea.
Doresc sa editez niste filmulete luate cu GoPro 4 prin Quick-ul de pe telefon doar ca acestea se afla acum pe PC, pot sa le intorc in camera GoPro astfel incat sa folosesc "media" din soft la editare cu Quick-ul de pe telefon ? Cum se face asta ?
Multumesc !
salut. am o problema cu un gopro here 3 black edition. mufa pe unde se incarca camera mi s-a dezlipit si nu mai face nici un contact. am nevoie de un un baiat care poate lipi niste micro contacte.daca imi puteti da detalii sau un numar de telefon . multumesc mult
Totusi camera GoPro HERO4 Silver are o imbunatatire uriasa avand in vedere acel LCD. La versiune Black imbunatatirile sunt si la imagine nu doar la frame-uri dupa cum ai specificat in articol practic find cea mai performata camera sport la ora actuala. GoPro a ajuns sa aiba acest renume si datorita accesorilor care sunt pentru camere. Daca nu ai accesoriile necesare pentru diferite sporturi camera nu poate fi folosita. La fel si cu stabilizatoarele pentru drone facute special pentru camerele GoPro.