Am primit de curând de la Schwalbe un recipient, cu o etichetă pe care era menționată denumirea de Easy Fit. Pe scurt, o soluție care-ți permite să montezi mult mai ușor anvelopa pe jantă, fie că este vorba despre tubeless, fie că este vorba de anvelopele cu cameră.
Mulți dintre voi probabil au încercat deja apa cu săpun, care dă rezultate bune, însă care nu se evaporă atât de rapid. Iar dacă nu reglezi cantitatea, aceasta se scurge în interiorul anvelopei, sălășuind între cameră și carcasa interioară. Așadar, care este varianta ideală?
Fiind primul produs de acest gen pe care-l încerc, am tendința de a indica cu degetul spre Schwalbe Easy Fit. Soluții mai există, însă acesta mi s-a părut pratic date fiind specificațiile: nu te murdărești pe mâini, îl aplici ușor și la un moment dat, se evaporă. Seamănă cu o spumă, similară combinației de apă cu săpun, dar cei de la Schwalbe nu ne-au spus exact ce se află în interior. În cap are un burete care se umple cu spuma respectivă, devenind astfel mai ușor de aplicat pe marginea anvelopei.
Odată aplicat, se evaporă în 10 minute, însă până atunci se întâmplă două lucruri: primul avantaj este că montezi mult mai ușor anvelopa pe jantă, în special dacă este una nouă. Intră ca unsă cum s-ar spune. Al doilea, nu mai trebuie să umflii camera la 3 bar pentru ca aceasta să se așeze pe jantă. După cum poți vedea în fotografiile din articol, anvelopa era perfect așezată la o presiune de 1.7 bar. Ce vis frumos!
Prețul este de doar 4 euro, pe site-urile din afară, așadar o sumă derizorie pentru mai mult confort și rapiditate. Îl recomand tuturor celor care-și mai schimbă camera sau anvelopele din când în când sau mai des, cât și celor care vor să facă trecerea la tubeless. Sau altfel spus, mai simplu, tuturor.
Preț recomandat: 3.95 euro
Importator în România: Cross Bike
Datele celor două concursuri de mtb-maraton marca BikeXpert au fost recent anunțate. Astfel, primul va fi Maratonul Vinului MARVIN pe…
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…