Ciclismul este pasiunea noastră. Odată ce te-a prins microbul este greu sau imposibil să te mai lași de acest sport. Din fericire nu prea se întâmplă așa ceva cu excepția situațiilor când ești obligat, să spunem din cauza unei accidentări. Protecțiile în ciclism au evoluat enorm în ultimii câțiva ani, iar produsele fabricanților cu tradiție sunt cu atât mai avansate sau dezirabile, oferind un grad de protecție fără precedent.
De-a lungul acestui sezon am testat pentru voi noua cască full face Suomy Jumper, iar testarea a fost pe bune, inclusiv în concursuri când, vrând nevrând, am mai dat și cu capul de țărână.
Suomy, cine este Suomy? După nume ai spune că sunt ceva japonezi însă denumirea te induce în eroare. Umberto Monti este fondatorul companiei, un italian cât se poate de „vero”. În România, și chiar în lume, Suomy nu este așa de cunoscută printre cicliști dacă o comparăm cu popularele Giro și Bell. În lumea moto însă brandul este cât se poate de apreciat și folosit.
Umberto Monti a lucrat multă vreme la Yamaha. Fiind însă pasionat de acest domeniu al căștilor de protecție, el devine în scurt timp distribuitor pentru cunoscutele mărci Bell și apoi mai târziu DIC Japonia. Totuși ceva lipsea, iar acel ceva era sintagma „Made in Italy”. Astfel împreună cu cei doi frați ai săi, înființează în 1997 Suomy. Încă de la început brandul s-a detașat de celelalte nu doar prin specificațiile de top ci și prin imaginea agresivă, competitivă și „racy”.
O cască pentru ciclism trebuie să fie confortabilă și să asigure protecția pentru care a fost gândită, cu atât mai mult o cască pentru downhill unde vitezele sunt mari, iar obstacolele mai periculoase ca la șosea, spre exemplu. Când vorbim de confort ne referim și la greutate. Pentru a nu deveni o povară în timpul unui concurs sau run într-un bikepark, o cască de downhill trebuie să aibă o greutate cât mai mică. În cazul de față Jumper are 774 grame, cu 84 mai mult decât este menționat oficial pe stickerul intern. Mărimea măsurată este S pentru circumferința capului de 55-56 cm. Este o greutate foarte bună dacă ne gândim că orice sub 1 kg este ideal.
La greutatea redusă a căștii au contribuit tehnologiile folosite cât și materialele. Deși nu avem carbon utilizat peste tot la outer shell, tehnica in-molding permite fabricantului să obțină o greutate mică păstrând protecția impusă de standardele în vigoare cum ar fi EN 1078.
De-a lungul sezonului cât am folosit casca, la concursuri sau doar la ture mai intense pe munte, greutatea mică a căștii a fost o binecuvântare. Spre exemplu la Ciucaș Enduro, în ciuda faptului că am avut pe coborâri puls de peste 170 bmp, la fel ca pe cele mai grele urcări la concursurile de mtb maraton, casca nu am simțit că m-ar strânge. Nu am avut senzația că îmi pulsează capul sau că îmi îngrădește libertatea sau gândirea.
Iar acest lucru poate fi puțin neobișnuit în ciuda mărimii generale mici. Mărimea S care mi se potrivește, pare mică. Capul intră puțin greu la început însă la interior este excelent susținut. Totuși mărimea S face ca mandibula să fie putin prea aproape de barba mea. La un impact puternic frontal este posibil ca fața să fie atinsă. Așadar nu ar fi stricat ca mandibula căștii să fie ceva mai lungă.
Aerisirea este fantastică. Obișnuit fiind cu căștile normale „half shell”, care oferă aerisire deplină, ma așteptam să fierb, măcar și doar pe tranzițiile de la concursurile enduro. La Ciucaș Enduro spre exemplu, după încheierea etapei nu aveam timp să opresc și să dau casca jos, iar o mare pare din tranziție o făceam în urcare pedalând cu casca full face pe cap. Până ajungeam la startul următoarei etape ochelarii goggles se abureau aproape complet, iar datorită echipamentului de protecție de pe restul corpului transpiram abundent. Totuși capul era în parametri funcționali. Pe frunte nu s-a prelins transpirația în niciun moment și mulțumită căptușelii interioare bine poziționată.
Meritul acestei ventilații optime este venit din partea fantelor de aerisire în număr de 10. Nu sunt multe însă la interior aerul este canalizat printr-o serie de fante care permit acestuia să circule optim la interior, din față spre spate. Totuși poate nu ar fi stricat să mai fie încă una amplasată pe mandibulă direct în față așa cum găsim la celelalte mărci concurente.
Căptușeala interioară este generoasă și aduce aminte de departamentul moto al celor de la Suomy. Aceasta poate fi detașată complet și spălată la nevoie. Dispune de mulțime de specificații precum material antibacterial, căptușeala anti-mirosuri, material hipoalergenic, curea bărbie sanitizată. Toate acestea garantează nu doar o curățenie plăcută a interiorului, dar și faptul că nu trebuie spălată prea des.
Exteriorul este optimizat pentru a fi o cască utilizabilă în orice condiții. Forma este gândită să acomodeze ochelarii goggles cu zone aderente în așa fel încât aceștia să nu cadă accidental. Desigur că și cozorocul este ajustabil pe verticală în funcție de nevoi.
Protecția capului este asigurată nu doar de tehnologia in-molding folosită ci și de căptușeala interioară. În cazul unui accident, echipa de intervenție poate îndepărta casca în siguranță mulțumită căptușelii detașabile de la nivelul obrajilor. Aceasta poate fi scoasă ușor pentru ca apoi să poți scoate la fel de ușor și casca fără a forța capul sau șira spinării. Specificațiile sunt excelente și le mai regăsim doar la modelele de top ale celorlalte mărci concurente.
Per ansamblu noua Suomy Jumper a lăsat o impresie foarte bună. Casca a fost analizată la rece și de Petru Verestiuc, rider elite cu multe podiumuri, fost campion național la downhill, categoria hardtail și mecanic în timpul liber la Spokes. Petru a spus că pentru el Jumper este un „entry level reușit”.
Prețul anunțat de fabricant pentru acest model este de 399 euro, modelul cu outer shell din carbon fiind 449 euro. Este un preț destul de mare. La aproximativ 1.700 lei noua Suomy Jumper este comparabilă cu cele mai scumpe căști de pe piața românească, cum ar fi spre exemplu TLD D3 Squirt sau Fox Rampage Pro Carbon. Este un preț destul de mare însă niciodată prea mare pentru a fi plătit pentru siguranța ta. Deși oferă aceleași specificații de top ca ceilalți producători consacrați, Suomy Jumper iese în evidență și prin designul „avangardist” sau prin faptul că este totuși o marcă „exotică” destul de rar întâlnită pe piața velo. Cu siguranță vei ieși în evidență în rândul prietenilor ori la concursul de downhill sau enduro.
Fabricant: Suomy Sport
Preț recomandat: 399 euro
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…