Este prima dată când le solicit celor de la TSG să trimită ceva echipament la test, iar aceștia au răspuns pozitiv. Mai mult decât atât, am dorit să aflu care este calitate și confortul respectivelor piese de echipament, fie ele bluze, protecții sau căști. Deoarece au trimis echipament pentru munte, dar și pentru street (nu pentru city bike-uri, să fie clar), am decis să scriu două articole separate. În acest articol voi scrie despre protecțiile de MTB, iar într-un articol ulterior, vă voi povesti despre casca, mănușile și bluza cu cagulă potrivite celor care se dau în mediul urban.
Ca să trecem rapid prin istorie, TSG a luat naștere într-un oraș din Germania, în 1988, în plină nebunie a skateboarding-ului. De fapt, acestea au fost și primele lor produse: protecțiile, apoi, 2 ani mai târziu, o cască pentru cei ahtiați după skateboard. În 1994 deja lansau primele protecții pentru BMX și MTB, care arătau… errr… cam așa:
În orice caz, de prin 2013 TSG intră serios în segmentul bicicletelor de munte, până atunci fiind foarte prezenți printre iubitorii de BMX-uri și Snowboard.
Astăzi, TSG are suficiente produse pentru MTB astfel încât să satisfacă orice rider de enduro, dirt sau downhill, așadar se plasează tot în aria gravity-ului. Tot pentru segmente similare, există în portofoliul celor de la TSG și căști pentru copii, peste care merită să aruncați o privire. Şi atât cu introducerea, să trece direct la produse.
Şi voi începe cu probabil cea mai complexă piesă de echipament, vesta integrată Tahoe Pro A 2.0, care ține și de frig în zielele de toamnă târzie. Este un sistem cu mai multe protecții integrate, conceput pentru enduro sau downhill, construit din spandex – ca să se întindă eficient și vine cu un bonus de luat în seamă: un spațiu generos care poate găzdui o ploscă cu apă, o opțiune atractivă pentru ture mai lungi sau pentru concursurile de enduro.
Altfel, Tahoe este dotat cu cotiere, protecții pentru umeri (chiar mari și dense), protecție pentru piept, protecție pentru șolduri și protecție pentru spate. Un mic blindaj, care își merită banii, deoarece dacă ai achiziționa toate acestea separat, te-ar costa cu siguranță mai mult. În mod normal, peste aceasta mai iei un tricou cu mânecă lungă ca săe totul corespunzător pe stil, dar poate fi purtată și ca atare dacă accepți faptul că unii ar putea să te numeasă ciudat. Un buzunar amplasat în partea din spate (cu elastic – fără fermoar) poate găzdui lejer un telefon (dacă-ți asumi cumva că nu vei cădea pe spate direct pe el), iar prinderea pe corp se face cu un fermoar amplsat pe diagonală.
În orice caz, ce este important de reținut este faptul că este comodă (nu te simți Robocop), este ușor de luat pe tine și este cât de cât ventilată. Cu siguranță o vei aprecia mult în zilele răcoroase. Protecția este la cote înalte și nu trebuie să spun eu asta, este suficient să privești fotografiile. Disponibilă în dimensiunile XS, S, M, L și XL, așadar o selecție mare. Poate fi achiziționată și în versiunea cu mânecă scurtă, deci fără cotiere, și cu un preț mai mic cu 100 de lei față de versiunea cu mâneci lungi.
Preț recomandat: 799 Lei
Vezi produsul aici.
Trecem mai departe la genunchierele TSG Tahoe A: acestea sunt prevăzute cu două curele pentru fixare. Construcția nu este voluminoasă, în ciuda faptului că rotula ta va fi protejată de fapt de două straturi – unul interior mai moale care se mulează pe genunchi dar contribuie și la absorbția șocurilor, cât și unul exterior mai dur – ca un capac, care oferă protecție la diverse situații în care protecția ar putea fi perforată de pietre. Datorită construcției, protecția este bună și pe lateralele genunchiului.
La pedalat oferă un confort decent, fiind astfel potrivite pentru ture montane mai scurte sau direct pentru bike park. Prin tură montană mai scurtă înțeleg o tură ce s-ar putea lungi pe parcursul a 30-40 de km. Instalarea pe genunchi nu se face foarte rapid, dat fiind faptul că ai două curele de prin și un fermoar de închis, însă senzația de protecție este superioară. Disponibile în dimensiunile S, M, L și XL.
Preț recomandat: 519 Lei
Vezi produsul aici.
La pachet cu aceste genunchiere vin și cotierele Tahoe A 2.0, urmând o construcție similară, însă prinderea se face fără fermoar. Altfel, le vei fixa de mână cu ajutorul a două curele velcro, una superioară și cealaltă inferioară. Şi acestea oferă un strat mare de protecție, care cu siguranță îți va fi de folos în cazul unei accidentări, iar astfel – partea estetică devina mai puțin importantă.
Preț recomandat: 379 Lei
Vezi produsul aici.
O alternativă mai ieftină la modelul de top Tahoe este modelul Scout A, valabil de asemenea pentru cotiere cât și pentru genunchiere. În cazul cotierelor spre exemplu, diferența de preț este de 100 de lei, iar în cazul genunchierelor – de peste 200 de lei. Bizar este că atât cotierele cât și genunchierele Scout au un preț similar. Diferența față de Tahoe este făcută nu doar la aspect, ci mai exact la materialul care te protejează în caz de accidentare: Scout este dotat cu un singur strat de spumă, nu sunt atât de proeminente, iar prinderea acestora se face cu două curele. Există un strat extra de silicon pentru fixare, iar zona din spate este croită dintr-un material cu plasă pentru o aerisire bună – iar în acest caz, aerisirea este mulțumitoare. Ca dimensiuni, sunt mai lungi decât Tahoe, iar grafica este o idee mai agresivă, pentru cei care preferă fonturile mai sălbatice. Disponibile în dimensiunile S, M, L și XL.
Preț recomandat: 289 Lei
Vezi produsul aici.
Tot la capitolul protecții voi include și mănușile TSG Mate – portocalii. Fac parte din categoria mănușilor fără cusături în palmă pentru un confort sporit, sunt lejere și aerisite și ranforsate în preajma degetului mare (în zona în care apuci ghidonul). Palma este suplimentar perforată însă nu am simțit vreun beneficiu evident al acestei soluții. Prinderea se face rapid cu velcro, iar degentul arătător și cel mijlociu sunt prevăzute cu bandă cu silicon pentru o aderneță sporită pe maneta de frână. Ideale, din punctul meu de vedere, pentru maratoane, XC sau trasee mai dificile de munte, însă pentru enduro sau downhill, ar trebui o mănușă mai robustă.
Preț recomandat: 169 Lei
Vezi produsul aici.
Concluzii
Toate protecțiile de la TSG mi s-au părut lejere, plecând desigur de la premiza că niciun echipament de protecție pe care-l pui pe tine nu are cum să fie atât de lejer încât să nu-l simți. Tricoul Tahoe cu protecții integrate mi s-a părut de departe cea mai atractivă piesă dintre produsele trimise, cotierele și genunchierele încadrânu-se în standarde, cu mențiunea că modelul Tahoe oferă ceva protecție în plus, însă costă și mai mult decât modelul de bază Scout. Nu în ultimul rând, mănușile mi s-au părut foarte aerisite și ușoare la purtat, ideale atâta timp cât nu practici discipline extreme.
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…