Categorii: AccesoriiDiverse

Kit pană tubeless Maxalami

Cu surprindere am constatat că foarte multă lume care a înțeles avantajele anvelopelor tubeless la bicicletă și le folosesc, nu au auzit sau nu au înțeles avantajele sistemului de vulcanizare rapidă cu fir cauciucat.

Teoria e simplă: da, anvelopele tubeless au lichid și în general cam orice gaură se va etanșa automat, din mers, fără să facem nimic și uneori chiar și fără să știm că am avut o pană. Este vorba însă de găurile mici, de până la 2-3 mm, deoarece găurile mai mari sau tăieturile pe banda de rulare nu vor ceda așa ușor. Bineînțeles, mereu trebuie să avem o cameră de rezervă pentru situațiile acestea nefericite, însă montarea unei camere durează mult, e anevoioasă – trebuie demontată valva, uneori înțepenită, apoi anvelopa care în cazul celor tubeless nu iese așa ușor.

Soluția ceva mai recent introdusă, cea a kit-ului cu fir, a venit ca o idee naturală, inspirată din vulcanizarea auto unde e folosită de multă vreme. Inspirația a venit și de la faptul că la tubeless cu lichid, dacă în cauciuc intră un cui sau un spin mai gros, nu se va pierde presiunea pe lângă acesta ci doar când obiectul este îndepărtat.

Astfel, în cazul găurilor mari, se introduce pur și simplu rapid un fir cauciucat de vulcanizare cu o furcă specială, fir ce etanșează aproape perfect gaura, chiar de dimensiuni mai mari, etanșarea perfectă fiind asigurată apoi de puțin din lichidul rămas – dar uneori nici nu e nevoie. Practic scula și firul sunt similare cu cele auto, dar de dimensiuni mult mai reduse.

Avantajul este rapiditatea reparației. Din momentul penei, prin introducerea firului, putem fi înapoi pe bicicletă în doar… câteva secunde dacă totul e la îndemână. Există sisteme ce păstrează furca cu un fir în ghidon sau în monobloc, gata de utilizare în 2-3 secunde cu puțin exercițiu.

Dezavantajul e că nu e tocmai o reparație definitivă, firul rămâne acolo, ieșit din anvelopă. Pe de altă parte eu am pățit o astfel de pană și am reparat-o cu fir acum 3 luni și, de atunci, am lăsat-o așa să văd dacă îmi va face probleme. Nu mi-a făcut. Tot ce trebuie e ca la exterior să lăsăm cam 5 mm de fir afară. De preferat nici mai mult nici mai puțin, sau să ajustăm lungimea cu o foarfecă acasă.

Sistemul poate repara orice pană, chiar foarte mare, apărută pe calea de rulare și unele mai mici pe lateral, dar nu poate rezolva o tăietură mare în lateralul anvelopei, incident care apare destul de des. Astfel, nu putem renunța la camera de rezervă, decât dacă știm că putem fi recuperați ușor (cum ar fi un concurs de XCO unde se poate merge cu o furcă cu fir pregătită și atât).

Atenție! Furca e cam ascuțită, ea vine cu o cutie de protecție, ar fi bine să o transportați așa, altfel vă va găuri geanta de scule, buzunarul sau, în cel mai rău caz, la o căzătură poate să intre în piele.

Există mulți producători de astfel de sisteme, unul dintre cei mai mari fiind Maxalami, iar cei de la CycleMaster ne-au trimis un astfel de sistem să ne jucăm cu el. L-am folosit și real dar și demonstrativ, iată ce a ieșit:

Importator: CycleMaster

Preț: 65-85 lei diverse variante de kit, 149 lei kit-ul cu prindere în ghidon, 50 lei kit refill

Horațiu Campian

Horaţiu pedalează şi merge pe munte de când se ştie, dar s-a apucat serios de mountain bike şi de participarea la concursuri în 2006, iar de cursieră în 2010. Când nu pedalează, aleargă pe poteci de munte, iar iarna practică schi-alpinism. Iubeşte potecile de MTB din Carpaţi şi şoselele şerpuitoare ale Alpilor. Zona sa preferată de MTB este Bran-Moieciu.

Share
Published by
Horațiu Campian

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma