De curând, Giro a intrat în rândul producătorilor care oferă căști convertibile, mai precis, acele căști ce-ți permit să detașezi sau să atașezi mandibula, în funcție de situație. Și pentru faptul că au ajuns mai târziu în această ligă, au fost obligați s-o facă în stil mare. Eu zic că le-a reușit cu noul Switchblade (denumirea datează însă din 1998), despre care o să-ți povestesc mai mult în articolul de față.
Casca se poziționează perfect pe cap, asemenea unei căști de downhill. Cei care se află la prima experiență cu o cască full-face, s-ar putea simți incomodați pentru început, dar crede-mă, te obișnuiești repede. Asta se întâmplă deoarece ai extra suport și pentru obraji, iar respiratul s-ar putea să ți se pară o idee mai dificil. Din fericire, cei ed la Giro au montat o aerisire mare în dreptul gurii, ceea ce contribuie la un flux bun de aer. Dacă o folosești fără mandibulă, s-ar putea să ți se pară destul de masivă, căci față de casca de XC este mai grea și mai mare. De asemenea, este mai puțin aerisită, însă aș spune că totuși gurile de ventilație sunt decente pentru segment. Așteaptă-te deci să transpiri mai mult sub aceasta, căci construcția sa este mai robustă și mai solidă. Față de alte căști de enduro cu mandibulă detașabilă pe care le-am încercat, Switchblade-ul oferă o aerisire mai slabă, însă un sentiment de siguranță mult mai solid. Să nu uităm că aceasta este o cască de enduro care îndeplinește normele de siguranță impuse pentru downhill și în plus, vine dotată cu tehnologia MIPS, care disipează forțele rotaționale în cazul unui accident, astfel, creierul tău fiind în deplină siguranță.
Mie îmi este foarte clar că Giro joacă în cu totul altă ligă cu modelul Switchblade, momentan una pe care doar ei au înființat-o, de aceea nici prețul nu este deloc mic. Mi-a plăcut mult această cască, conceptul fiind dus la un nou nivel. Nu m-a impresionat aerisirea, mai ales când vine vorba de urcări, însă pe coborâri, acesta cască te face să te simți aproape invincibil. Fără îndoială o voi folosi și la concursurile de downhill la care voi participa.
Preț: 1.350 Lei
Importator: Extreme Riders Distribution
Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…
Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…
Disciplina gravel devine din ce în ce mai populară, iar producătorii nu se sfiesc să lanseze constant modele noi. Martor…