Categorii: Diverse

Test – AEROE, portbagaj și sistem de transport pentru bikepacking

De ceva vreme îmi tot apăreau pe Facebook reclamele la acest portbagaj și îmi spuneam că m-a citit și în sfârșit îmi afișează reclamele corecte pentru că oricum, fără reclame nu scapi. Îmi plăcea cum arăta portbagajul Aeroe, mai existau pe piață sisteme similare, dar niciunul așa.

Însă eram foarte intrigat de sistemul de prindere al portbagajului pe cadru, mai precis pe țevile seat stay ale bicicletei și, mai ales, de sistemul de prindere a bagajelor de portbagaj. Mi se părea foarte predispus la a fi rapid stricat. Mai mult, nu înțelegeam cum poate susține greutatea sau cum pot sta bagajele, pe un cadru rotunjit, fără susțineri sau suporturi suplimentare. Din imagini părea că toată treaba este foarte instabilă și “firavă”. Și toate astea în timp ce produsul era marketat inclusiv pentru bikepacking serios, făcut sus, la munte, pe biciclete enduro-mtb.

Așa că am luat legătura cu Aeroe, care sunt din îndepărtata Noua Zeelandă, reprezentați fiind în Europa și România de grupul Origos, de la care am mai avut produse la test. Iar Aeroe și Origos au fost de acord să ne trimită un set la test, pentru a ne convinge că sistemul este nu doar funcțional, dar și rezistent, acesta fiind dedicat, în primul rând, bicicletelor full-suspension sau care nu au montanți speciali în cadru pentru instalarea portbagajelor. Un alt avantaj al sistemului Aeroe, este că nu împiedică folosirea unui stop cu radar de bicicletă. Dacă folosești varianta cu două genți laterale Aeroe, atunci stopul va fi vizibil, iar radarul va “vedea” fără probleme mașinile din spate.

Iar ce am aflat, sau ce am observat imediat ce am pus mâna pe suportul/cadrul Aeroe a fost cât de robust este acest sistem. Pe scurt, este extrem de solid, nu doar solid, modular și foarte bine gândit! Nu e de mirare că au câștigat inclusiv distincția Design & Innovation Award în 2022 și 2023, premiul considerat “Oscarul lumii velo”.

Cadrul Aeroe se prinde de cadrul bicicletei, pe țevile seat stay, folosind niște chingi speciale, căptușite cu benzi de silicon, pentru aderență maximă pe cadrul bicicletei. Chingile se strâng apoi înșurubând un imbus la maxim 4 Nm. Pare puțin 4 Nm, dar credeți-mă ca tot ansamblul devine extrem de ferm fixat de cadru. Nu se clintește niciun milimetru!

Ansamblul Aeroe este modular și alcătuit din mai multe piese. Astfel, poți cumpăra doar ce te interesează. Desigur, cel mai important este cadrul care se prinde în spate (Spider Rear Rack), pe țevile seat stay. Însă chiar și acesta este opțional, pentru că dacă dorești să transporți bagaje doar în față, pe ghidon (Spider Handlebar Cradle), acest cadru nu mai este necesar.

De cadru se pot prinde una, două sau trei module (Spider Rear Rack Cradle) în care vei fixa gențile cu bagaje. Gențile impermeabile pot fi de la Aeroe, sunt disponibile două variante, de 8 litri sau 12 litri însă nu este obligatoriu, acestea putând fi orice marcă sau chiar no-name. Poți fixa unul singur deasupra, ca pe un portbagaj clasic, poți fixa două pe laterale, ca la coburii clasici pentru cicloturism, sau poți fixa și sus și pe laterale, în total 3. Important de știut este că indiferent câte genți pui pe cadru, Aeroe spune că greutatea maximă pe care suportul o poate susține este de 16 kg.

Legat de genți, deși poți folosi orice geantă impermeabilă de genul tubular, totuși doar cele de la Aeroe au niște găici speciale pe laterale care le împiedică să alunece la vale când sunt prinse pe diagonală. Dacă totuși geanta este fixată pe ghidon sau în spate, pe Rack, dar în partea de sus deasupra roții, atunci poate fi folosită orice geantă, că n-are cum să mai cadă. De asemenea, în aceste suporturi poți transporta și un cort, dacă îl pui în partea de sus, deasupra roții. Altfel, sunt șanse mari ca acesta să alunece, din cauza vibrațiilor și denivelărilor din drum, oricât de tare ai strânge chingile în jurul cortului.

Așa cum spuneam și la început, întreg sistemul și ansamblul Aeroe este extrem de robust, cadrul fiind din oțel, prinderea din aluminiu, iar suportul din plastic cu fibră de sticlă. Atât de solid încât, sincer, nici nu-l recomand pentru gravel bikepacking. Este atât de bine făcut încât rezistă fără probleme la enduro-mtb bikepacking. La sărit și coborât stânci și trecut prin pârâuri învolburate și bolovănoase. L-am folosit cu succes la Veneto Gravel, cursa de șase zile de gravel bikepacking din Italia, însă din cauza lui bicicleta mea era (mult) mai grea decât celelalte graveluri din grup.

Cadrul din oțel, împreună cu cele două prinderi laterale plus cele două genți goale, de 8 litri fiecare, cântăresc în total 1,8 kg. Prin comparație, o geantă de șa pentru bikepacking, poate avea o greutate de 415 grame și o capacitate de 21 litri. Cu alte cuvinte, aici Aeroe pierde adăugând bicicletei aproape 1,5 kg in plus.

Însă, așa cum am spus deja, avantajele principale Aeroe sunt două și anume faptul că stopul și radarul spate rămân vizibile și, cel mai important, este potrivit pentru bikepacking “extrem” făcut cu biciclete cu suspensii mari de 140, 160 mm, rezistând și pe coborâri specifice disciplinei enduro-mtb desigur, la viteză mai mică.

Din punct de vedere al capacității genților Aeroe, în cele două de 8 litri fiecare mi-au încăput majoritatea bagajelor pentru tura neasistată Veneto Gravel de 6 zile, dar nu toate. De la mâncare și haine, la pijama și lenjerie. Nu am avut cu mine sac de dormit, sac de bivuac sau salteluță gonflabilă, cazările de la Veneto Gravel fiind la pensiuni. Pe bicicletă am avut însă și geantă de ghidon, în care am transportat accesorii gen pistol de masaj plus hainele de ploaie, plus o geantă de cadru, în care aveam electronicele. Așadar, pentru o tură de o săptămână cei 16 litri Aeroe nu sunt suficienți, ținând cont că nici sac de dormit nu am avut.

Aeroe, concluzii. Merita sistemul?

Așadar, recomand acest sistem Aeroe, este bun pentru bikepacking? Este categoric super-bun, dar cu o precizare. Dacă la început eram 100% convins că-l voi folosi de acum înainte la gravel bikepacking, acum nu mai sunt convins, iar motivele le-am enumerat: este “prea bine” făcut, prea robust și, implicit, cam greu.

Îl recomand cu toată căldura la ture serioase de bikepacking sau, oricum, ture grele făcute la altitudine, pe trasee alpine și poteci tehnice, cu rădăcini, stânci și bolovani. Spre exemplu, la un “Grand Tour du Bucegi”, tura de 100 km cu 3000 m diferență de nivel, cu urcare la vârful Omu și care include coborârea epică din Șaua Strunga spre Bran, este perfect. Sau la o aventură maxim de epică, o traversarea a crestei Făgărașului, de la vest la est sau invers, pe potecile turistice, o tură care implică mult push-bike și hike-a-bike, dar care-ți va rămâne în memorie tot restul vieții. La o astfel de tură va rezista și va face față cu brio acest Aeroe. Sau, de ce nu, la un Tour du Mont Blanc, varianta mtb, o tură fantastică de 5 zile cu 176 km și aproape 8000 m diferență de nivel.

Aeroe spune că sistemul se potrivește pe aproape toate bicicletele, de la normale la electrice, mai puțin pe mtb-uri fat, pentru care are alt sistem dedicat. Instalându-se pe biciclete cu roți de maxim 3.8 inch lățime, înseamnă că îl poți pune și pe mtb-uri serioase pentru trail și enduro. Pentru bicicletele cu cadru din carbon, Aeroe recomandă să pui mai întâi pe cadru un strat de bandă izolatoare sau mastic, în locul unde picioarele suportului vor sta.

Pentru gravel bikepacking este, pur și simplu, prea mult, prea “overengineered”, supraproiectat și greu, singurul avantaj pe care-l vad fiind că permite stopului și radarului să vadă bine în spate. Dacă chiar vrei să-l folosești pe gravel bike, ai putea combina sistemul Aeroe, geanta și suportul de față, care se prinde de ghidon, cu o geantă clasică de șa, dedicată bikepacking, care este și mai ușoară și de capacitate mai mare.

Prețuri Aeroe, informații și disponibilitate

  • Cadru Spider Rack + un suport: 669 lei
  • Suport suplimentar pentru spate: 342 lei
  • Suport față pentru ghidon: 342 lei
  • Geantă impermeabilă Aeroe 12L: 293 lei
  • Geantă impermeabilă Aeroe 8L: 243 lei
  • Importator: ORIGOS
  • Producător: AEROE
Dan Mazilu

Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

Share
Published by
Dan Mazilu

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma