Transalpina – cea mai inalta sosea din Romania

Traseu: Alba Iulia (200m) – Sebes Alba – Sugag (600m) – Tau – Lacul Oasa – Obarsia Lotrului (1361m) – Pasul Urdele (2145m) – Ranca (1579m) – Novaci (500m)– Targu Jiu (~200m).

DN67C sau mai popular Transalpina.

Distanta Totala: 200km / 2 zile
Altitudine maxima: 2145m Pasul Urdele
Altitudine cumulata: 2700m

Starea traseului: mixt de la un asfalt foarte “un-romanian” alternat cu portiuni de forestier, pana la zone in care trebuia sa impingem bicicleta, downhill la coborarea dinainte de Pasul Urdele, cireasa de pe tort coborarea de la Ranca pe un asfalt neted ca-n palma plus un sprint cu vant puternic din fata pe ultimii 50 km pana in Targu Jiu.
Pericole naturale: Nasii si canicula.

Planuiam tura de ceva vreme si am reusit pana la urma sa punem cap la cap toate amanuntele, cel mai greu a fost sa gasim trenurile potrivite pana la fata locului, restul a fost usor: bagajul cat mai light, bicicleta unsa si rezervarea la cabana din timp. Asa ca vineri seara dupa o zi de munca  ne-am intalnit in rapidul de Budapesta: Cata si Sebi au venit din Bucuresti iar eu cu Adi ne-am urcat din Brasov. Partea cea mai grea a calatoriei ne gandeam ca o sa fie transportul cu trenul, si am avut dreptate, nasii au fost incapatanati ca de fiecare data chiar daca aveam comunicatul de presa cu tarifele in mana…romaneste. In fine…pana la urma am scos-o la capat tot cu o spaga si la ora 3 dimineata ne-am dat jos in Alba Iulia.

Am baut o cafea, ne-am impodobit cu toate frontalele si luminitele din dotare si am plecat spre Sebes in toiul noptii. Ne-am miscat rapid pe sosea deoarece nu ne placea deloc situatia si pana s-a crapat de dimineata deja facusem ~30 de km si ne indreptam spre Sugag racoriti bine de cele 14 grade de afara.

Imediat dupa Sugag a inceput si urcarea, destul de linistita printr-un defileu foarte frumos si pitoresc, asemanator cu zona Poiana Marului de langa Zarnesti. Am ajuns la primul baraj unde am facut un popas si de unde drumul incepe sa mearga in paralel cu raul. Cu cat inaintam panta crestea tot mai mult si odata ajunsi la barajul Tau soarele a inceput sa-si faca prezenta binisor.

Defileul a continuat sa urce alternand macadamul cu soseaua pana a inceput sa se incline mai serios, au urmat 3-4 km cu o panta mare si greoaie dar finalul a fost pe masura asteptarilor…ajunsesem la barajul si lacul Oasa care ne-a uimit cat de mare si linistit era.

GPS-ul ne indica ca nu mai aveam foarte mult pana la Obarsia Lotrului, dar noi stiam ca partea cea mai grea a zilei urma sa vina. Am urmat o curba de nivel pe langa lacul Oasa pret de 10-15 km pana am intrat in padure pe un forestier mai accidentat unde am ramas si fara raul care ne insotea in paralel. Dupa cateva minute a inceput urcarea, o portiune de ~15 km cu cea mai mare panta a zilei, cam pana pe la 1750m alt. Deja obositi dupa aproximativ 75km, topiti de soarele de la amiaza (deja era ora 13 si ciclocomputerul meu arata 34 de grade), am tras de noi pana in varful ciotului unde ne-am regrupat bucurosi ca terminasem urcarile. A urmat o coborare frumoasa de vreo 5km cu mult praf pana la cabana Obarsia Lotrului (~1361m). Ne-am cazat (10 lei de persoana intr-o camera cu 5 paturi), am mancat o ciorba buna, am baut o bere si am cazut morti de somn odata cu inceperea ploii.

A doua zi ne-am trezit odihniti, ploaia se oprise si parea sa urmeze o zi frumoasa. Ne-am grabit sa plecam cat mai repede deoarece eram presati de timp – trebuia sa prindem acceleratul din Targu Jiu de la 16:15 si mai aveam cea mai grea urcare a transalpinei. Urma sa urcam de la 1361m unde era cabana pana la 2100 initial, sa coboram putin si sa urcam pana la 2145 in Pasul Urdele. Dupa doar 5 km de la cabana a inceput urcarea prin padure pe un forestier racoros. Am tinut drumul pe vreo 7-8 km de serpentine pana am iesit in golul alpin unde ne-am apucat de fotografii si de cascat gura la natura. Peisajul din muntii Parang este extrem de frumos si faptul ca ne aflam acolo pe biciclete trezea interesul turistilor care coborau pe langa noi.

Urcarea pana la 2100 a fost destul de grea, dar ne-am descurcat fiind mai odihniti si mai relaxati. Din varf se puteau observa coborarea si ultimele serpentine pana in Pasul Urdele, macar stiam ce ne asteapta. Am urcat destul de repede pana in pas desi drumul era foarte accidentat, usor totusi avand in vedere ca erau doar 4 km de push the bike pana in varf.

In Pasul Urdele, apogeul urcarilor noastre, ne-am felicitat, pozat si ne-am grabit sa ne imbracam pentru ca batea vantul foarte tare si urma o coborare de ~1900m. Prima portiune pana in Ranca este destul de urata din cauza pietrelor dar dupa statiune, pana in Novaci, a urmat o sosea proaspat asfaltata pe care ne-am deslantuit. Am reusit sa-mi depasesc recordul personal si am prins pentru cateva secunde 71.8 km/h, nebunie curata trebuie sa recunosc… Cand s-a terminat coborarea a inceput cursa de prindere a trenului: mai aveam 45 de km pana in Targu Jiu, eram putin obositi, erau 34 de grade si batea un vant oltenesc cumplit din fata-dreapta.

Ultimii 30 de km pe DN67 au fost ingrozitori, ne-am despartit si am rulat ca la o etapa de contratimp individual; in final am reusit sa ajungem in gara din Targu Jiu cu 15 minute inainte de plecarea trenului. Pe tren bineinteles ca iarasi a trebuit sa dam spaga ca sa putem scapa de nas, iar in Bucuresti am mai avut ceva emotii din cauza intarzierii trenului dar am reusit sa prindem legatura spre Brasov, tot cu 10 minute inainte sa plece. Acasa am ajuns somnorosi si obositi pe la 1 noaptea.

Tura a fost una de exceptie, spre surprinderea mea nu a fost atat de greu traseul precum ma asteptam. In orice caz a meritat tot efortul sa trecem “Transalpina” inainte sa o asfalteze complet si sa nu mai existe aventura de pe drumuri forestiere siguratice… traseul are un farmec aparte, se afla intr-o zona foarte pitoreasca din Romania si isi merita titulatura de cel mai inalt drum din tara. As putea spune ca e mai usor decat Transfagarasanul din cauza raportului distanta-altitudine, dar incomparabil cu soseaua si tigania de la Balea. Din pacate probabil ca si Transalpina o sa devina o “tiganie” dupa ce se vor termina asfaltarile si vor avea acces masinile, pana atunci va recomand sa faceti traseul cat timp mai este “wild” asa cum l-a lasat mama natura.