Dacă ai dispoziția necesară pentru o tură de aproximativ 30 de km și o diferență de nivel mai consistentă, de peste 1.200 de metri, îți recomand Vârful Lalu, care merită cucerit. Se află în zona Câmpulung Muscel, zonă de care noi suntem atașați datorită varietății imense de trasee, iar plecare se poate face fie din oraș, fie din satul Lerești.
Prima parte a traseului este chiar startul de la Trofeul Muscelului, așadar o ocazia bună să mai pui piciorul la treabă. Primii 10 km sunt urcare pe drum forestier, presărat cu mici pietre care asigură o viteză bună de rulare, deci dacă ești un pic mai leneș, în maxim o oră ar trebui să-ți atingi primul obiectiv. Traseul de la Trofeul Muscelului va continua în stânga, însă tu va trebui să mai pedalezi la deal pe drumul principal pentru încă 1 km, după care, pe partea dreaptă vei găsi o băncuță, numai bună pentru popas.
De acolo, vei coborî în stânga pentru aproximativ 4 km, tot pe forestier. Așadar, cu viteză maximă. Drumul te va scoate chiar în capătul satului Lerești, la lacul Lerești, unde vei face draptape drumul asfaltat pentru aproximativ 300 de metri. Apoi, vei face stânga pe un drum forestier pentru a urca spre Lalu. De aici, diferența de nivel este consistentă, căci vei avea de urcat 600m în aproximativ 5 km (adică mai mult de 100m diferență de nivel pe kilometru). Dacă prima parte este cât se poate de acceptabilă, ultima, aproape de vârf, te va da jos de pe bicicletă pentru un push-bike.
De aici începe o adevărată sărbătoare a vitezei, căci pe următorii 10-12 km vei avea doar de coborât. Și nu oricum, ci pe un forestier care nu prea te iartă dacă ești neatent. Acesta are și secțiuni foarte abrupte, iar în general este acoperit cu vreascuri sau frunze, așadar, mare grijă. Prima parte a coborârii se face prin pădure, unde la prima intersecție va trebuie s-o iei în stânga. Mai cobori pentru aproximativ un kilometru, ca apoi să faci din nou stânga. Traseul este marcat cu o săgeată de culoare roșie care-ți indică direcția, deci ar fi bine să n-o ratezi. Drumul în stânga este extrem de aburpt și vei fi nevoit din nou să împingi bicicleta, dar pe o distanță foarte scurtă, de 50 de metri. De aici, coborârea prin peisajul sălbatic continuă.
Spre final, vei ajunge într-un sat de romi, nu va fi deloc greu să-l recunoști, iar de aici, ai două posibilități. Vei ajunge pe un pod care se intersectează cu un drum forestier principal: în dreapta continui printr-un alt sat de romi care te scoate în Bughea, iar apoi în Câmpulung sau în stânga, unde poți continua pe forestier în sus, acesta având destinația finală capătul satului Lerești (practic te intersectezi cu drumul pe care ai urcat). Spre Câmpulung vei avea doar coborâre, iar spre Lerești, urcare ușoară.
Tura nu este recomandată începătorilor. Dacă pedalezi în ritm de vară, în 3 ore ar trebui s-o închei. Ai 1.261m diferență de nivel, pe care n-ar trebui să-i ignori, iar dacă te decizi s-o faci vara, va trebui să fii sigur că ai suficientă apă la tine, căci pe vârfuri nu ai de unde să găsești.
Traseul în format GPX poate fi descărcat de aici.
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…
Vezi comentarii
Salut! Din cate am vazut eu nu este nici un marcaj turistic pe Magura, Lalu.
Traseul cel mai popular pentru a ajunge la Portareasa este prin: Leresti, sosea, Pojorata, sosea, Baraj Rausor, ramura dinspre vest a lacului Rausor "Coada lacului", pe drumul forestier nemarcat ce urca in serpentine pana in Portareasa.
Mai exista si varianta drumului forestier de pe Valea Ursului, care incepe din sosea, spre vest, dupa unitatea militara, inainte de urcarea spre barajul R. Este un drum forestier intortocheat nemarcat prin defrisari, care ajunge pana in stana din Zanoaga... atentie la ciobanesti.
Traseul propus de tine e realizabil, dar nu este marcat. trebuie sa tii drumul forestier de pe creasta pana ajungi in Zanoaga. Bafta!
Salut ! eu vreau sa parcurg la pas următorul traseu : Cîmp.-Măgura - lalu- Zănoaga si apoi spre saua portăreasa . Am mare nevoie de informatii : de unde încep sa urc din oras , este marcat traseul ( cred că există multe săgeti de diferite culori de la MTB ) , pe unde să o iau , puncte de reper etc. adică tot ce îmi trebuie sa nu bîjbîi si sa pierd timp aiurea tinînd cont că este mult de mers pînă în sa. Mai este o variantă de urcare pe Valea Ursului - nu cunosc nimic despre ea ( de unde se începe urcusul ) , sau altă variantă de urcare din satul Leresti spre lalu dar tot asa nu stiu pe unde să o iau. Ca o observatie cei care practică MTB sînt foarte zgîrciti cu amănuntele despre traseu fată de un drumet . ( poate le este greu sa se oprească să faca poze sau să culeaga informatii ) . Multumesc anticipat.
lalu nu se face niciodata in sensul parcurs de voi ...ci invers ...sunt multe motive si in plus acum e foarte stricat pe partea de coborare
Care sunt sansele sa iesi cu bicicleta intreaga de pe acest traseu? Unele zone par destul de abrupte si solicitante...
Da, exact. Este harta disponibilă pentru descărcare mai sus.
Salut! Recapituland, care este traseul?
Voinesti-traseul TM-bancuta-coborare in Capul satului- urcare la rezervorul de pe Magura-urcare pe Lalu- coborare pe valea Bughitei?