După ce am pedalat anul trecut pe o bicicletă echipată cu Sram XX1, am fost convins că acesta este un concept care va avea succes în viitorul apropiat. Încercând noul Sram X01, am început să mă întreb oare care mai este rolul lui XX1 în gama americanilor. Nu doar că cele două sunt foarte apropiate din punct de vedere al funcționalității, dar și din punct de vedere al greutății. Atunci de ce nu aș opta pentru noul Sram X01, care oricum este mai ieftin?
Din simplul motiv că pot anticipa următoarea mișcare a celor de la Sram. În toamna lui 2014 probabil ne va fi prezentat noul X91, adică echivalentul lui X9 cu o foaie și unsprezece pinioane. Care va fi poate un pic mai greu, dar cu siguranță și mai ieftin ca actualul X01. Iar X01 va rămâne varianta de luat în calcul dacă vei vrea să faci o economie de maxim 150 de grame și vei vrea neapărat un angrenaj cu brațe din carbon. Sau foarte frumos colorat.
Majoritatea producătorilor de biciclete au echipat modelele de enduro de top cu noul sistem de transmisie Sram X01, 1×11. Un concept care simplifică alegerea raportului corect, care necesită o întreținere redusă, care face abstracție de schimbătorul de foi și de maneta acestuia și care poate funcționa în deplină siguranță chiar și fără un chain guide (ghidaj pentru lanț). Dinții foii instalate pe brațele angrenajului au un profil special, care îți vor oferi garanția că lanțul nu va sări de pe foaie, indiferent de terenul pe care rulezi, indiferent de cât de denivelat este și indeferent de câte drop-uri vei alege să dai pe parcursul traseului. Fapt pe care-l pot confirma după ce am luat contact cu noul sistem de transmisie.
Nu o să insist însă prea mult pe avantajele unui sistem de transmisie cu 1 foaie și 11 pinioane, deoarece am mai abordat tema în trecut. Voi trece direct la descrierea performanțelor oferite de componentele lui X01 pe traseu.
Foaia cu care era dotat X01 pentru test avea 34 de dinți, varianta de mijloc. Pentru trasee cu urcări mai multe aș alege fără îndoială foaia de 32 de dinți, iar începătorii ar trebui să se orienteze către cea de 30 de dinți. Evident, există și alte două variante, cu 36 sau 38 de dinți, pe care o alegi în funcție de cursă. Partea bună este că nu va trebui să demontezi și brațele de carbon angrenajului pentru a schimba foaia, ceea ce face ca procesul să fie mult mai simplu. Pe o urcare ceva mai abruptă, raportul de 34 de dinți al foii cu cel de 42 de dinți oferit de pinionul cel mare al grupului a fost suficient pentru a duce la bun sfârșit secțiunea de traseu, în special dacă preferi să utilizezi foaia mică și un pinion mai mic pe urcări, pentru a nu pierde din aderență. Comparat cu utilizarea unei foi de 24 de dinți cu un pinion de 36 de dinți, pe modelul clasic, va trebui să pedalezi cu putere ceva mai mare la deal în configurația pe care am avut-o disponibilă pe noul X01. Angrenajul oferă de asemenea posibilitatea instalării unei protecții pentru foaie.
Schimbarea vitezelor se face la fel de repede ca și în cazul lui XX1. Cei de la Sram susțin că XX1 ar fi o idee mai rapid, dar diferența nu poate fi sesizată. Shifter-ul instalat pe ghidon era un GripShift, care contribuie la schimbarea mai rapidă a pinioanelor decât în cazul utilizării unui shifter secvențial, dar cu toate acestea îl prefer pe cel din urmă datorită faptului că nu mă încurcă atunci când trag de ghidon ca să traversez diverse obstacole sau când strâng de ghidon pedalând în forță. Schimbătorul de pinioane este foarte precis și dur, simți că de fiecare dată când lanțul urcă sau coboară pe sau de pe pinioane, se întâmplă foarte ferm. Schimbătorul este dotat cu tehnologie TYPE II, care elimină bătăile lanțului și implicit zgomotul produs de acesta, dar permite și fixarea patinei într-o poziție care facilitează demontarea rapidă a roții de spate. Patina este construită din carbon și este dotată cu două rotițe cu câte 12 dinți fiecare.
Pinioanele au o construcție asemănătoare cu cele din gama XX1, sunt oferite în formatul 10-42, dar sunt cu 15 grame mai grele. Nesemnificativ aș spune, dacă stau să mă gândesc la diferența de preț dintre cele două game.
Concluzie
Sram X01 nu este nicidecum o surpriză, iar performanțele sale au fost foarte ușor de intuit încă de la început. Schimbă rapid și precis, nu produce zgomote, este ușor, dar în continuare rămâne o variantă pentru cei deja inițiați în cursele de mountainbike. Dacă totuși ești la început de drum, poți opta pentru o foaie mai mică, astfel încât să nu depui un efort foarte mare când vei ajunge pe porțiunile de urcare cu adevărat abrupte. Altfel, îl văd ca pe o alternativă cât se poate de rezolnabilă la sistemele de transmisie cu două foi, dată fiind simplitatea și eficiența acestui concept. În cazul în care vrei să optezi pentru XX1, gândește-te că diferența de preț este de aproximativ 150 de euro între cele două game (diferă de la un magazin la altul), iar diferența de greutate de doar 70 de grame, în favoarea lui XX1. Față de un grup complet Shimano XT 2×10, noul Sram X01 este de aproximativ două ori mai scump, dar și cu peste 500 de grame mai ușor.
Greutate componente testate:
Angrenaj X01: 655 grame
Schimbător 1×11 X01: 252 grame
Shifter GripShift: 91 grame
Casetă pinioane: 275 grame
Lanț: 252 grame (cu 114 zale)
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…
Vezi comentarii
Pentru că Sram X01 nu are echivalent în gama Shimano. Japonezii oferă angrenaje cu 2 sau 3 foi, nu cu una singură. Exeptând gama Saint, care este pentru Downhill și joacă în altă ligă. Sram X0 se compară cu Shimano XTR, dar nu X01. Am amintit de Shimano XT prin prisma funcționalității și a faptului că XT-ul este foarte răspândit, privit ca o soluție universală.
De ce nu se compar un grupt shimano xtr cu sram x01? ca xt normal ca e mai ieftina. Aici e ca si cum compari liga 1 de fotbal cu liga 2