Categorii: ControlSeiTeste

Șei SQ Lab 611 și 612 Ergowave Active cu șine din carbon/aluminiu

Prima șa SQ Lab care mi-a picat vreodată în mână era un prototip: o cojiță din carbon, fără înveliș, extrem de ușoară, care-mi aducea mai degrabă cu o scândură decât cu o șa de bicicletă. În ciuda acestui fapt, producătorul m-a asigurat că este comodă. Așa a și fost și am ținut-o mai bine de două sezoane, o șa la care lumea se uita lung și încerca să-mi explice că nu-s normal pentru că merg pe așa ceva. Secretul șeilor SQ Lab însă constă în faptul că flexează atunci când pedalezi, așadar dacă sistemul este implementat ca la carte, șaua poate fi construită și din lemn. Totodată, dimensiunea specifică pentru fiecare ființă în parte este un alt secret, căci toți avem o anatomie diferită.

Lățimea șeii poate fi de 12, 13, 14 sau 15 cm, în cazul meu de 13. Asta înseamnă că oasele șezutului se vor alinia perfect cu cele două părți superioare ale șeii care flexează de fiecare dată când pedalezi, în mod specific atunci când cobori unul din picioare. În felul acesta scade presiunea și crește confortul. De asemenea, zona centrală nu are vreo gaură așa cum am mai văzut la alte șei, este însă suficient de scobită încât să scapi și de presiunea din acea zonă.

Cele două modele primite la test, 611 Ergowave Active Carbon și 612 Ergowave Active sunt două șei aproape identice ca formă, fiind diferențiate însă de materiale. Diferența dintre cele două este scopul utilizării: 611 se adresează celor pasionați de competiții, fie că-s de Enduro sau Cross Country, iar 612 se adresează celor care preferă ieșirile recreaționale în natură, pe bicicleta de munte sau pe cursieră. Din punctul meu de vedere, ambele oferă același confort, căci nu am simțit vreo diferență notabilă între ele, însă 611 este șaua mai ușoară cu șine din carbon (221 grame în versiunea de 13cm și 199 de grame în versiunea de 12cm). Mai mult decât atât, beneficiază și de protecții în partea de spate, zona fiind vulnerabilă atunci când sprijini bicicleta sau o lași pe jos. 612-le are șine din aluminiu și cântărește aproximativ 250 de grame, cu tot cu elastomeri.

Bucata aceea albă este responsabilă pentru un extra confort.

Elastomeri? Ăștia nu erau utilizați la furci pe vremuri? Ba da, corect, însă pentru această șa producătorul i-a montat undeva în partea din spate, între șa și șine. Iar asta contribuie la o mai bună absorbție a șocurilor atunci când treci peste obstacole mai dure și se întâmplă să nu fii pe un full-suspension. Tehnologia este interesantă și datorită faptului că permite înlocuirea elastomerilor, în pachet sosind câte 3: moale, mediu și tare. Dacă mergi în off-road, ți-l recomand cu căldură pe cel moale, dacă mergi mai mult pe șosea, poți folosi elastomerul tare fără nicio problemă.

Modelul 612 în fotografiile de mai jos, cu elastomer de culoare gri, deci de duritate medie.

Per total confortul este foarte bun, însă va fi necesar să te acomodezi cu șaua. Poate că unora dintre voi li se va părea la început ușor inconfortabilă, mai ales dacă treci de la un scaun la șa, însă în maxim o săptămână ar trebui să începi să simți beneficiile. Legat de prețuri, așa cum era de așteptat, acestea nu sunt tocmai mici: 230 de euro cer cei de la SQ Lab pentru modelul cu șine din carbon, 611, și 150 de euro pentru versiunea 612, cu șine din carbon. Din punctul meu de vedere varianta mai ieftină este și cea mai avantajoasă, mai ales că diferența de greutate nu este atât de mare, iar lipsa protecțiilor împotriva zgârieturilor poate că te vor face mai atent cum și mai ales unde îți sprijini bicicleta.

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma